3:10 Sosind acasă, am petrecut majoritatea orelor lungi de întuneric în rugăciune şi lacrimi. Unul din motivele care mă determinaseră să-mi ascund sentimentele de prietenii mei fusese teama de a auzi cuvinte de descurajare. Speranţa îmi era atât de mică, iar credinţa atât de slabă, încât mă temeam că, dacă şi altcineva avea să aibă o părere asemănătoare în legătură cu starea mea, acest lucru mă va arunca în disperare. Şi totuşi, tânjeam ca cineva să-mi spună ce ar trebui să fac pentru a fi mântuită, ce paşi să fac pentru a-L întâlni pe Mântuitorul şi să mă predau cu totul Domnului. Socoteam că este un lucru deosebit să fii creştin şi simţeam că aceasta necesită un efort special din partea mea.