Printable ModeMărturii pentru comunitate vol.1, 3
|
3:1 Capitolul II - Convertirea mea - 1 3:2 În martie 1840, William Miller a venit în Portland, Maine, şi a ţinut prima sa serie de prelegeri despre a doua venire a lui Hristos. Aceste prelegeri au produs o mare senzaţie, iar biserica creştină din strada Casco, locul în care W.Miller ţinea aceste prelegeri, era aglomerată ziua şi seara. Minţile celor ce auzeau aceste discursuri erau pătrunse de o adâncă solemnitate; nu era o exaltare nechibzuită. Se dovedea un mare interes nu numai de către cei din oraş, dar şi oamenii de la ţară veneau grupuri, grupuri, aducându-şi coşuleţe cu mâncare şi rămânând de dimineaţa până la încheierea adunării, seara. 3:3 Alături de prietenii mei, am participat şi eu la aceste adunări şi am ascultat vestea uimitoare că Domnul Hristos avea să vină în 1843, doar la câţiva ani după aceea, în viitor. Miller schiţa profeţiile cu o exactitate care întipărea convingeri în inimile ascultătorilor. El a zăbovit asupra perioadelor profetice şi a adus multe dovezi pentru a-şi susţine poziţia. Apoi, apelurile şi avertizările sale so-lemne şi puternice către cei care erau nepregătiţi au uluit mulţimile. 3:4 S-au pregătit adunări speciale, în cadrul cărora cei păcătoşi aveau posibilitatea de a-L căuta pe Mântuitorul şi de a se pregăti pentru evenimentele înfricoşătoare care aveau să aibă loc în curând. Teama şi convingerea profundă s-au răspândit în tot oraşul. S-au rânduit întâlniri pentru rugăciune şi a fost o trezire generală în cadrul diferitelor denominaţiuni; căci simţeau cu toţii, mai mult sau mai puţin, influenţa pe care o avea învăţătura despre apropiata venire a lui Hristos. 3:5 Când păcătoşii erau invitaţi în faţă, sute dintre ei răspundeau apelurilor. Mi-am făcut şi eu loc prin mulţime ca să iau loc în faţă, printre cei care-L caută pe Domnul. Însă în inimă aveam simţământul că nu voi putea fi 3:6 vrednică niciodată de a fi numită copil al lui Dumnezeu. Lipsa de încredere în mine însămi şi convingerea că îmi va fi imposibil să fac pe cineva să-mi înţeleagă sentimentele mă reţineau de a cere sfat şi ajutor de la prietenii mei creştini. Astfel, rătăceam neputincioasă în întuneric şi deznădejde, în timp ce ei, fără să-şi dea seama de ce eram aşa rezervată, nu ştiau absolut nimic despre adevărata mea stare. 3:7 Într-o seară, mă întorceam acasă împreună cu fratele meu Robert de la o adunare unde ascultaserăm o prelegere deosebit de impresionantă despre apropiata Împărăţie a lui Hristos pe pământ, urmată de un apel serios către creştini şi păcătoşi, prin care aceştia erau îndemnaţi să se pregătească pentru judecată şi venirea Domnului. Sufletul îmi fusese mişcat de ceea ce auzi-sem. Şi atât de profundă era convingerea din inima mea, încât mă temeam că Domnul nu mă va ajuta să ajung până acasă. 3:8 Aceste cuvinte îmi răsunau mereu în ureche: "Marea zi a Domnului este aproape! Cine va putea sta în picioare când va veni El?"Cuvintele rostite de inima mea erau: "Caută-mă, o, Doamne, prin întuneric!"Pentru prima dată am încercat să-i explic ceea ce simţeam fratelui meu Robert, care era cu doi ani mai mare decât mine; i-am spus că nu am curajul să mă odihnesc sau să merg la culcare până ce nu ştiu că Dumnezeu mi-a iertat păcatele. 3:9 Fratele meu nu a răspuns imediat, însă aveam să-mi dau seama curând de ce tăcea; el plângea, simţind împreună cu mine, în necazul meu. Aceasta m-a făcut să am şi mai multă încredere în el, spunându-i că îmi dorisem moartea în acele zile când viaţa mi se părea o povară prea grea de dus; însă acum, gândul că aş putea muri în această stare păcătoasă în care mă aflam şi aş fi pierdută pentru veşnicie m-a umplut de spaimă. L-am întrebat dacă crede că Domnul îmi va cruţa viaţa în acea noapte, dacă aveam s-o petrec în rugăciune arzătoare către El. Robert a răspuns: "Cred că da, dacă Îi vei cere aceasta cu credinţă; mă voi ruga şi eu pentru tine şi pentru mine. Ellen, nu trebuie să uităm niciodată cuvintele pe care le-am auzit în această seară." 3:10 Sosind acasă, am petrecut majoritatea orelor lungi de întuneric în rugăciune şi lacrimi. Unul din motivele care mă determinaseră să-mi ascund sentimentele de prietenii mei fusese teama de a auzi cuvinte de descurajare. Speranţa îmi era atât de mică, iar credinţa atât de slabă, încât mă temeam că, dacă şi altcineva avea să aibă o părere asemănătoare în legătură cu starea mea, acest lucru mă va arunca în disperare. Şi totuşi, tânjeam ca cineva să-mi spună ce ar trebui să fac pentru a fi mântuită, ce paşi să fac pentru a-L întâlni pe Mântuitorul şi să mă predau cu totul Domnului. Socoteam că este un lucru deosebit să fii creştin şi simţeam că aceasta necesită un efort special din partea mea. 3:11 Mintea mea a rămas în această stare timp de luni de zile. Eu frecventam mai departe, împreună cu părinţii mei, adunările metodiste; însă, de când am devenit interesată de apropiata revenire a Domnului Hristos, participam la adunările de pe strada Casco. În vara următoare, părinţii mei s-au dus la adunările metodiste în corturi, care s-au ţinut la Buxton, Maine, şi m-au luat şi pe mine cu ei. Eram cu totul hotărâtă ca acolo să-L caut serios pe Domnul şi să obţin, dacă voi putea, iertarea păcatelor mele. Doream atât de mult în inima mea să am acea nădejde şi pace creştină, care vine în urma credinţei! 3:12 Am fost mult încurajată, auzind într-o cuvântare următoarele cuvinte: "Voi intra la împărat şi, dacă va fi să pier, voi pieri."Vorbitorul se referea la aceia care oscilau între nădejde şi teamă, dorind mult să fie mântuiţi din păcatele lor şi să primească iubirea plină de iertare a Domnului Hristos, deşi erau încă împiedicaţi de îndoială, timiditate şi frica de a da greş. El îi sfătuia pe aceştia să se predea lui Dumnezeu şi să se arunce în braţele îndurării Sale fără întârziere. Ei aveau să găsească un Mântuitor plin de har, gata să le întindă toiagul îndurării, întocmai cum Ahaşveroş i-a oferit Esterei semnul favorii din partea sa. Tot ceea ce i se cerea păcătosului, care tremura în prezenţa Domnului Său, era să-şi întindă mâinile credinţei şi să atingă toiagul îndurării Sale. Această atingere asigura iertare şi pace. 3:13 Aceia care aveau să aştepte ca să ajungă mai vrednici 3:14 de favoarea divină, înainte de a face apel la făgăduinţele lui Dumnezeu, făceau o greşeală fatală. Numai Domnul Isus curăţă păcatul; numai El ne poate ierta nelegiuirile. El S-a pus pe Sine Însuşi chezaş pentru a asculta cererea şi a răspunde rugăciunii acelora care aveau să vină la El prin credinţă. Mulţi au ideea confuză că trebuie să facă un efort extraordinar pentru a obţine favoarea lui Dumnezeu. Însă orice dependenţă de sine este zadarnică. Numai prin legătura cu Isus prin credinţă păcătosul poate deveni un copil încrezător, plin de nădejde, al lui Dumnezeu. Aceste cuvinte m-au mângâiat şi mi-au arătat ce trebuia să fac pentru a fi mântuită. 3:15 Acum începusem să văd calea mai clar, iar întunericul începu să se risipească. Am căutat cu seriozitate iertarea păcatelor mele şi m-am luptat să mă predau cu totul Domnului. Însă adesea eram mult îndurerată pentru că eu nu treceam prin acel extaz spiritual, despre care credeam că este dovada acceptării mele de către Dumnezeu, şi nu îndrăzneam să mă socotesc convertită fără aceasta. Cât de mult aveam nevoie de sfat în privinţa simplităţii acestui lucru! 3:16 În timp ce eram plecată în faţa altarului împreună cu alţii care Îl căutau pe Domnul, suspinul inimii mele era: "Ajută-mă, Isuse, mântuieşte-mă, căci altfel, voi pieri! Nu voi înceta să te implor până când rugăciunea mea va fi ascultată şi păcatele mele iertate!"Mi-am simţit, ca niciodată înainte, starea mea neajutorată. Pe când eram pe genunchi şi mă rugam, deodată povara mi s-a dus şi inima mi-a fost uşoară. La început m-a cuprins un simţământ de tulburare şi am încercat să-mi reiau povara durerii. Mi se părea că nu am dreptul să fiu bucuroasă şi fericită. Însă se părea că Isus este foarte aproape de mine; m-am simţit în stare să vin la El cu toate necazurile, durerile şi încercările mele, aşa cum veneau la El cei în nevoie pentru a găsi uşurare, când El a fost pe pământ. Aveam siguranţă în inima mea că El îmi înţelegea suferinţele şi că simţea împreună cu mine. Nu pot uita niciodată această asigurare preţioasă a grijii pline de îndurare a lui Isus faţă de o persoană atât de nevrednică de atenţia Sa. În acest scurt răstimp cât am fost plecată în rugăciune împreună cu ceilalţi, am învăţat mai mult despre caracterul divin al lui Hristos decât oricând înainte. 3:17 O mamă din Israel a venit la mine şi mi-a spus: "Scumpă copilă, L-ai găsit pe Isus?"Eram pe punctul de a răspunde "Da", când ea a exclamat: "Cu adevărat L-ai găsit, pacea Lui este asupra ta, văd aceasta pe faţa ta!"Iar şi iar m-am întrebat: "Poate fi aceasta religie? Nu greşesc eu oare?"Mi se părea că este prea mult pentru mine, un privilegiu prea mare. Deşi eram prea timidă să mărturisesc acest lucru, simţeam că Mântuitorul m-a binecuvântat şi mi-a iertat păcatele. 3:18 Curând după aceasta, adunarea s-a încheiat şi am pornit spre casă. Mintea îmi era plină de predicile, sfaturile şi rugăciunile pe care le-am auzit. Totul în natură părea schimbat. În timpul adunării, norii şi ploaia au predominat o mare parte din timp, iar sentimentele mele fuseseră în armonie cu vremea. Acum soarele strălucea luminos şi clar, inundând pământul cu lumină şi căldură. Copacii şi iarba erau de un verde mai proaspăt, iar cerul de un albastru mai intens. Pământul părea că zâmbeşte sub pacea lui Dumnezeu. Tot aşa razele Soarelui Neprihănirii pătrunseseră prin norii şi întunericul din mintea mea, risipindu-mi întristarea. 3:19 Simţeam că fiecare trebuie să fie în pace cu Dumnezeu şi însufleţit de Duhul Său. Fiecare lucru asupra căruia zăbovea privirea mea părea că a trecut printr-o schimbare. Copacii erau mai frumoşi, iar păsările cântau mai dulce ca oricând înainte; părea că-L laudă pe Creatorul în cântecele lor. Nu voiam să vorbesc, de teamă ca nu cumva această fericire să dispară şi să pierd dovada preţioasă a iubirii lui Isus pentru mine. 3:20 Pe când ne apropiam de casa noastră din Portland, am trecut pe lângă oameni care munceau pe stradă. Ei discutau între ei despre lucruri obişnuite, însă urechile mele erau surde la orice altceva ce nu însemna lauda lui Dumnezeu - iar cuvintele lor îmi păreau că sunt mulţumiri pline de recunoştinţă şi osanale. Întorcându-mă către mama, i-am spus: "De ce toţi aceşti oameni Îl laudă pe Dumnezeu, deşi ei nu au fost la adunările în corturi?" Nu am înţeles atunci de ce lacrimile s-au adunat în ochii mamei mele şi un 3:21 zâmbet duios i-a luminat faţa, în timp ce-mi asculta cuvintele simple, care-i aminteau de o experienţă asemănătoare trăită de ea însăşi. 3:22 Mama mea iubea florile şi îi plăcea mult să le cultive, făcând astfel căminul atractiv şi plăcut pentru copiii ei. Însă grădina noastră nu mi s-a părut niciodată atât de minunată ca în ziua întoarcerii noastre. Recunoşteam o expresie a iubirii lui Isus în fiecare tufiş, în fiecare boboc şi în fiecare floare. Aceste lucruri frumoase păreau că vorbesc, într-un limbaj fără cuvinte, despre dragostea lui Dumnezeu. 3:23 În grădină era o floare frumoasă, numită trandafirul din Saron. Îmi amintesc că m-am apropiat de ea şi i-am atins cu reverenţă petalele delicate; în ochii mei, acestea păreau sacre. Inima mea deborda de bucurie şi dragoste pentru aceste creaţii minunate ale lui Dumnezeu. Puteam vedea desăvârşirea divină în florile care împodobeau pământul. Dumnezeu le păzea şi ochiul Lui atotvăzător era asupra lor. El le-a făcut şi le-a numit bune. 3:24 "Ah", mă gândeam eu, "dacă El iubeşte atât de mult şi poartă de grijă florilor pe care le-a împodobit cu frumuseţe, cu cât mai mult va purta El de grijă copiilor care sunt făcuţi după chipul Său". Îmi repetam încet, pentru mine însămi: "Sunt un copil al lui Dumnezeu, grija Sa iubitoare este asupra mea. Voi fi ascultătoare şi în nici un fel nu-L voi nemulţumi şi voi lăuda Numele Lui prea scump şi-L voi iubi întotdeauna". 3:25 Viaţa mi-a apărut într-o lumină diferită. Nenorocirea care mi-a întunecat copilăria mi se părea că a venit asupra mea din îndurare, pentru binele meu, pentru ca să-mi întorc inima de la lume şi de la plăcerile ei lipsite de satisfacţii şi să o aplec spre atracţiile de durată ale cerului. 3:26 Curând după întoarcerea de la adunarea în corturi, eu, şi mulţi alţii am fost puşi la încercare în biserică. Mintea mea era mult preocupată de subiectul botezului. Aşa tânără cum eram, vedeam un singur mod de botez autorizat de Scripturi, acela prin scufundare. Câteva dintre surorile mele metodiste încercau în van să mă convingă că botezul prin stropire era biblic. Pastorul metodist a consimţit să-i boteze prin scufundare pe 3:27 candidaţii care preferau acea metodă, fiind convinşi în conştiinţa lor de acest lucru, deşi el sugera că botezul prin stropire era la fel de bine acceptat de Dumnezeu. 3:28 În cele din urmă, s-a hotărât momentul când aveam să fim supuşi acestei rânduieli solemne. A fost o zi cu vânt, când noi, doisprezece la număr, am coborât în apa mării pentru a fi botezaţi. Valurile se înălţau şi izbeau ţărmul; însă, pe când luam această cruce grea, pacea mea era ca un râu. Când am ieşit din apă, puterea mea aproape s-a dus cu totul, pentru că puterea Domnului era asupra mea. Am simţit că, din acel moment, nu mai eram din această lume şi că am ieşit din mormântul de apă la o viaţă nouă. 3:29 În după-amiaza aceleiaşi zile, am fost primită ca membră în biserică. O femeie tânără stătea alături de mine, de asemenea fiind candidată pentru primirea în cadrul bisericii. Aveam pace şi eram fericită, până când am observat inele de aur strălucind pe degetele acelei surori şi cercei mari, arătoşi, în urechile ei. Apoi am observat că pălăria ei era împodobită cu flori artificiale şi panglici scumpe, făcute funde. Bucuria mi-a fost umbrită de această etalare de vanitate într-o persoană care susţinea că este o urmaşă a blândului şi umilului Domn Isus. Eu mă aşteptam ca pastorul să rostească în şoaptă o mustrare sau un sfat către această soră; însă se vedea că era nepăsător de felul cum arăta aceasta şi nu i-a adresat nici o mustrare. Către amândouă a fost întinsă mâna dreaptă a primirii în biserică. Mâna împodobită cu bijuterii a fost strânsă de către reprezentantul lui Hristos şi numele noastre au fost trecute în registrul bisericii. 3:30 Această împrejurare m-a tulburat destul de mult, căci îmi aminteam cuvintele apostolului: "Femeile" de asemenea, să se îmbrace în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase ". Această învăţătură din 3:31 Scriptură părea desconsiderată în mod deschis de cei pe care eu îi socoteam creştini devotaţi şi care aveau mult mai multă experienţă decât mine. Dacă a imita modelul extravagant al lumii în îmbrăcăminte era un lucru atât de păcătos cum presupuneam eu, cu siguranţă că acei creştini vor înţelege aceasta şi se vor conforma standardului biblic. Însă, în ce mă privea, eram hotărâtă să-mi urmez propriile convingeri în privinţa datoriei. Nu puteam simţi altceva decât că era contrar spiritului Evangheliei să ne consacrăm timpul şi mijloacele dăruite de Dumnezeu pentru împodobirea persoanelor noastre şi că umilinţa şi tăgăduirea de sine erau mult mai potrivite pentru cei ale căror păcate au costat sacrificiul infinit al Fiului lui Dumnezeu. 3:32 Capitolul III - Sentimente de deznădejde 3:33 În iunie 1842, domnul Miller a ţinut a doua serie de conferinţe în Portland. Am simţit că este un mare privilegiu să pot participa la aceste prelegeri, deoarece căzusem în descurajare şi nu mă simţeam pregătită să mă întâlnesc cu Mântuitorul meu. Această serie de conferinţe a produs mai multă vâlvă în oraş decât prima. 3:34 Diferitele denominaţiuni, cu câteva excepţii, au închis uşile bisericilor lor domnului Miller. Multe predici ţinute la diferite amvoane căutau să expună aşa-zisele erori fanatice ale oratorului; însă o mulţime de ascultători interesaţi participau la adunările sale, unii dintre ei nereuşind să pătrundă în sala de conferinţe datorită afluenţei neaşteptate. Adunările erau neobişnuit de atente şi liniştite. Modul lui de a predica nu era înflorit sau oratoric, ci el se ocupa de lucruri simple şi uimitoare totodată, care îi trezeau pe ascultătorii săi din indiferenţa lor nepăsătoare. În timp ce prezenta subiectul, el îşi susţinea declaraţiile şi teoriile cu dovezi din Scriptură. O putere convingătoare însoţea cuvintele sale, şi aceasta părea că le pecetluieşte ca fiind mesajul adevărului. 3:35 El era bun şi amabil. Când toate scaunele din 3:36 sală erau ocupate şi platforma şi locul din preajma amvonului erau aglomerate, l-am văzut plecând de la amvon şi mergând de-a lungul intervalului, pentru a lua de mână vreun bătrânel sau vreo bătrânică slăbită pentru a le găsi un loc, după care se întorcea şi îşi continua predica. Era numit pe drept Tata Miller, căci îngrijea cu multă atenţie de aceia care veneau la serviciile sale divine; felul său de a fi era iubitor, firea sa blândă, iar inima sa duioasă. 3:37 Era un vorbitor care stârnea interes, iar predicile lui erau pline de putere şi potrivite atât pentru creştini, cât şi pentru cei nepocăiţi. Uneori, adunările sale erau cuprinse de o aşa solemnitate, încât era chiar înfricoşătoare. Mulţi au cedat convingerii spiritului lui Dumnezeu. Bărbaţi cu părul alb şi femei în vârstă, cu paşii tremurând, căutau nerăbdători locuri. Cei în puterea vârstei, oamenii maturi, tinerii şi copiii erau profund mişcaţi. Suspinurile se amestecau cu plânsul şi cu vocile care aduceau laudă lui Dumnezeu la altarul rugăciunii. 3:38 Eu credeam cuvintele solemne spuse de slujitorul lui Dumnezeu şi inima mea era îndurerată când vedeam împotrivire faţă de ele sau când acestea deveneau subiect de glume. Participam frecvent la adunări şi credeam că Isus va veni curând pe norii cerului; însă marea mea grijă era să fiu pregătită pentru a-L întâlni. Mintea mea zăbovea adesea asupra subiectului sfinţeniei inimii. Eu tânjeam ca, mai presus de orice altceva, să obţin această mare binecuvântare şi să simt că sunt pe deplin acceptată de Dumnezeu. 3:39 Printre metodişti auzisem multe cu privire la sfinţire. Văzusem persoane care şi-au pierdut tăria fizică sub influenţa unei puternice excitări mintale şi auzisem spunându-se că aceasta este dovada sfinţirii. Însă eu nu puteam să înţeleg ce era necesar pentru a fi cu totul consacrat lui Dumnezeu. Prietenii mei creştini îmi spuneau: "Crede în Isus acum! Crede că El te acceptă acum!" Aceasta încercam şi eu să fac, însă îmi era imposibil să cred că primisem o binecuvântare care ar trebui să electrizeze întreaga mea fiinţă. Mă întrebam de ce aveam inima 3:40 atât de îndărătnică şi de ce eu nu puteam experimenta exaltarea de spirit care se manifesta la alţii. Mi se părea că sunt diferită de ei şi că pentru totdeauna voi fi lipsită de bucuria desăvârşită a sfinţeniei inimii. 3:41 Ideile mele privind îndreptăţirea şi sfinţirea erau confuze. Aceste două stări erau prezentate minţii mele atât de separate şi distincte una de cealaltă; totuşi, eu nu puteam înţelege diferenţa sau semnificaţia termenilor şi toate explicaţiile predicatorilor nu făceau decât să-mi sporească dificultăţile. Nu puteam să pretind binecuvântarea pentru mine însămi şi mă întrebam dacă aceasta putea fi găsită numai la metodişti şi dacă, participând la adunările advente, nu cumva eu însămi mă lăsam pe dinafară de ceea ce doream mai presus de orice altceva - spiritul sfinţitor al lui Dumnezeu. 3:42 Cu toate acestea, observam că unii dintre cei care pretindeau că sunt sfinţiţi dădeau pe faţă un spirit înverşunat atunci când era adus în discuţie subiectul revenirii în curând a Domnului Hristos; aceasta nu mi se părea o manifestare a sfinţeniei pe care o pretindeau ei. Nu puteam înţelege de ce pastori de la amvon se opuneau învăţăturii că Domnul Hristos vine în curând. Predicarea acestui subiect condusese la reformă şi mulţi dintre cei mai devotaţi pastori şi laici îl primiseră ca adevăr. Eu consideram că aceia care Îl iubeau sincer pe Isus trebuia să fie gata să primească vestea cea bună a revenirii Lui şi să se bucure că este atât de aproape. 3:43 Simţeam că eu pot pretinde doar ceea ce ei numeau îndreptăţire. În Cuvântul lui Dumnezeu scrie că nici un om nu-L va vedea pe Dumnezeu dacă nu e sfânt. Pe lângă aceasta, mai era o ţintă mai înaltă pe care trebuia să o ating înainte de a fi sigură de viaţa veşnică. Studiam acest subiect continuu, deoarece eu credeam că Domnul Hristos va veni în curând şi mă temeam că nu voi fi pregătită pentru întâlnirea cu El. Cuvinte de condamnare îmi sunau în urechi zi şi noapte şi strigătul meu necontenit către Dumnezeu era: Ce să fac pentru a fi mântuită? 3:44 În mintea mea, dreptatea lui Dumnezeu eclipsa îndurarea şi 3:45 iubirea Lui. Eu fusesem învăţată să cred într-un iad care arde veşnic, şi gândul acesta îngrozitor era mereu în mintea mea, anume că păcatele mele sunt prea mari pentru a fi iertate şi că voi fi pierdută pentru totdeauna. Descrierile înfricoşătoare pe care le auzisem despre sufletele pierdute pătrundeau adânc în mintea mea. Predicatorii prezentau la amvon descrieri vii ale stării celor pierduţi. Ei considerau că Dumnezeu Şi-a propus să-i salveze doar pe cei sfinţiţi. Ochiul lui Dumnezeu este mereu asupra noastră; fiecare păcat este înregistrat şi are să-şi primească o pedeapsă dreaptă. Dumnezeu Însuşi ţine cărţile cu exactitatea înţelepciunii infinite şi fiecare păcat pe care îl comitem este înregistrat cu credincioşie în defavoarea noastră. Satana era reprezentat ca fiind foarte dornic de a se repezi asupra prăzii sale şi de a ne coborî în adâncimile cele mai mari ale chinului, pentru ca acolo să se bucure de suferinţele noastre în ororile unui iad ce arde veşnic. După torturi de mii şi mii de ani, valuri de foc năpădeau în puhoi asupra victimelor care se zvârcoleau şi ţipau: "Până când, Doamne, până când?" Apoi răspunsul, ca un tunet, străfulgera abisul: "Toată veşnicia!" Şi iarăşi unde de foc îi înghiţeau pe cei pierduţi, ducându-i în adâncimile unei mări de foc necontenit. 3:46 În timp ce ascultam aceste descrieri, imaginaţia mea lucra aşa de mult, încât începeam să transpir şi îmi era greu să mă abţin de la un strigăt de groază, căci părea că deja simt durerile nimicirii. Pastorul zăbovea apoi asupra nesiguranţei vieţii. Într-o clipă suntem aici, iar în următoarea, în iad sau într-o clipă suntem pe pământ, iar în următoarea, în ceruri. Vom alege noi lacul de foc şi compania demonilor sau fericirea cerului şi tovărăşia îngerilor? Vrem să auzim bocetele şi blestemele sufletelor pierdute de-a lungul întregii veşnicii sau să cântăm cântările lui Isus înaintea tronului Său? 3:47 Tatăl nostru ceresc era prezentat în faţa minţii mele ca un tiran care se delecta cu chinurile celor osândiţi; nu ca un Tată îndurător, un Prieten plin de milă al păcătoşilor, care Îşi iubeşte creaturile 3:48 cu o dragoste care depăşeşte orice înţelegere şi care doreşte ca aceştia să fie salvaţi pentru Împărăţia Sa. 3:49 Simţămintele mele erau foarte sensibile. Îmi era teamă să produc durere vreunei fiinţe vii. Când vedeam animale rău tratate, inima mea suferea pentru ele. Poate eram atât de sensibilă la suferinţă deoarece eu însămi fusesem victima unei cruzimi nesăbuite ce a avut ca urmare vătămarea care mi-a întunecat copilăria. Însă, când acest gând a pus stăpânire pe mintea mea, că Dumnezeu Îşi găseşte plăcere în torturarea creaturilor Sale, care erau făcute după chipul Său, părea că un zid de întuneric mă despărţea de El. Când mă gândeam că Acela care este Creatorul Universului îi va arunca pe cei nelegiuiţi în iad pentru a arde acolo neîncetat în veşnicia nesfârşită, inima mea era cuprinsă de teamă şi mă simţeam disperată, întrebându-mă dacă o fiinţă atât de crudă şi tirană va catadicsi vreodată să mă salveze din osânda păcatului. 3:50 Consideram că soarta păcătosului condamnat va fi soarta mea şi că voi îndura flăcările iadului pentru veşnicie, tot atât de mult timp cât avea să existe Dumnezeu. Impresia aceasta a pătruns atât de adânc în mintea mea, încât începusem să mă tem că-mi voi pierde minţile. Priveam la dobitoacele necuvântătoare cu invidie, pentru că ele nu aveau suflet care să fie pedepsit după moarte. De multe ori îmi doream să nu mă fi născut niciodată. O negură totală a pus stăpânire pe mine şi părea că nu există nici o cale să scap de umbre. Dacă adevărul mi-ar fi fost prezentat aşa cum îl înţeleg eu acum, de câtă îngrijorare şi chin aş fi fost cruţată. Dacă s-ar fi zăbovit mai mult asupra iubirii lui Dumnezeu şi mai puţin asupra dreptăţii sale aspre, frumuseţea şi gloria caracterului Său mi-ar fi inspirat o dragoste profundă şi sinceră pentru Creatorul meu. 3:51 De atunci mi-am dat seama că mulţi pacienţi din azilurile de nebuni ajunseseră acolo în urma unei experienţe asemănătoare cu a mea. Conştiinţa lor era chinuită de simţul păcatului şi credinţa lor tremurândă nu îndrăznea să ceară iertarea făgăduită de Dumnezeu. Ei ascultaseră atât de mult acele descrieri clasice ale iadului, întrucât se părea că le îngheaţă sângele în vene; faptul acesta a săpat o 3:52 impresie profundă în memoria lor. Când erau treji şi când dormeau, tabloul acela înfricoşător era mereu în faţa lor, până ce realitatea începea să se piardă în imaginaţie, iar ei nu vedeau altceva decât flăcările mistuitoare ale odiosului iad şi auzeau doar ţipetele celor năpăstuiţi. Raţiunea era detronată, iar creierul era umplut cu închipuirea sălbatică a teribilului coşmar. Cei care prezintă această doctrină a unui iad veşnic ar face bine să privească în urmă ca să descopere autoritatea care a inventat o învăţătură atât de plină de cruzime. Nu mă rugasem niciodată în public, ci abia dacă rostisem câteva cuvinte timide la adunările de rugăciune. Acum însă aveam impresia că trebuie să-L caut pe Dumnezeu în rugăciune în cadrul întâlnirilor noastre. Dar nu îndrăzneam acest lucru de teamă să nu mă încurc şi să dau greş în exprimarea simţămintelor. Dar această datorie era imprimată atât de puternic în mintea mea, încât, atunci când am început să mă rog eu singură în taină, mi se părea că îmi bat joc de Dumnezeu pentru că nu făceam voia Sa. Disperarea m-a copleşit şi, timp de trei săptămâni, nici o rază de lumină nu a putut străpunge negura care mă învăluise. 3:53 Suferinţa minţii mele era intensă. Uneori, toată noaptea nu puteam închide un ochi. Atunci aşteptam până ce sora mea geamănă adormea, coboram încet din pat şi îngenuncheam pe podea, rugându-mă în linişte, fără grai, într-o agonie care nu poate fi descrisă. Ororile iadului care arde veşnic erau necontenit în faţa mea. Eram conştientă că nu voi mai putea trăi mult în această stare, dar nu îndrăzneam să mor ca să întâmpin teribila soartă a celui păcătos. Cu câtă invidie îi priveam pe cei care se simţeau acceptaţi de Dumnezeu! Cât de preţioasă era speranţa creştină pentru sufletul meu în agonie! 3:54 Adesea rămâneam plecată în rugăciune aproape toată noaptea, gemând şi tremurând într-un chin inexprimabil şi într-o disperare care nu poate fi descrisă. "Doamne, îndurare"- era implorarea mea şi, ca şi vameşul, eu nu îndrăzneam să-mi ridic ochii spre cer, ci stăteam plecată cu faţa spre pământ. Ajunsesem foarte slăbită şi totuşi nu spuneam nimănui despre suferinţa şi disperarea mea. 3:55 În timp ce mă aflam în această stare de deznădejde, am avut un vis care a făcut o impresie profundă asupra minţii mele. Am visat că vedeam un templu spre care se îndreptau mulţi oameni. Doar cei care îşi găseau refugiul în acel templu aveau să fie salvaţi la încheierea timpului. Cei ce rămâneau pe dinafară aveau să fie pierduţi pentru veşnicie. Mulţimile de oameni care mergeau fiecare pe calea lui îi luau în râs şi îi ridiculizau pe cei care intrau în templu şi le spuneau că acest plan de siguranţă era o înşelăciune vicleană şi că, de fapt, nu există nici un pericol de care să scăpăm. Aceştia chiar au apucat pe unii din cei care se grăbeau să pătrundă înăuntru, spre a-i împiedica să facă acest lucru. 3:56 Temându-mă să nu fiu luată în batjocură, m-am gândit că e mai bine să aştept până ce se va risipi mulţimea sau până când voi putea intra neobservată de ei. Însă numărul creştea în loc să scadă şi, de frică să nu fie prea târziu, mi-am părăsit repede casa, grăbindu-mă prin mulţime. În îngrijorarea mea de a ajunge la templu, nu am observat sau nu mi-a păsat de gloata care mă împresurase. Intrând în clădire, am văzut că templul acela mare era susţinut de un stâlp imens, de care era legat un miel complet desfigurat şi însângerat. Se părea că noi, cei prezenţi, ştiam că acest miel fusese sfâşiat şi rănit din cauza noastră. Toţi care intrau în templu trebuia să vină în faţa lui şi să-şi mărturisească păcatele. 3:57 Chiar acolo, în faţa mielului, erau puse scaune pe care stăteau nişte oameni ce păreau foarte fericiţi. Lumina cerului părea că străluceşte pe feţele lor; ei Îl lăudau pe Dumnezeu şi cântau cântări de mulţumire, care păreau că seamănă cu muzica îngerilor. Aceştia erau cei care veniseră în faţa mielului, îşi mărturisiseră păcatele, primiseră iertare, iar acum aşteptau bucuroşi un eveniment plăcut. 3:58 Chiar după ce am intrat în clădire, m-a cuprins o teamă şi un simţământ de ruşine că trebuie să mă umilesc în faţa acestor oameni. Dar se părea că sunt silită să merg înainte şi, încet, îmi făceam drum împrejurul stâlpului pentru a ajunge în faţa mielului, când, deodată, o trâmbiţă a sunat, templul s-a cutremurat, strigăte 3:59 de biruinţă s-au înălţat din rândul celor sfinţi şi o lumină înfricoşătoare a luminat clădirea, după care totul a fost cuprins de întuneric. Oamenii fericiţi dispăruseră cu toţii o dată cu strălucirea aceea, iar eu am rămas singură în liniştea înspăimântătoare a nopţii. M-am trezit în agonie şi de-abia am putut să mă conving pe mine însămi că visasem. Mi se părea că soarta îmi era pecetluită şi că Duhul lui Dumnezeu mă părăsise pentru totdeauna. 3:60 Curând după aceea am avut un alt vis. Se părea că stăteam într-o disperare jalnică, cu faţa între mâini, gândind astfel: Dacă Isus ar fi pe pământ, m-aş duce la El, m-aş arunca la picioarele Lui şi I-aş vorbi despre toate suferinţele mele. El nu mă va lăsa, ci Se va îndura de mine, iar eu Îl voi iubi şi-L voi sluji pentru totdeauna. Chiar atunci s-a deschis uşa şi a intrat o persoană cu un chip şi o înfăţişare plăcută. M-a privit cu milă şi a spus: "Vrei să-L vezi pe Isus? Este aici şi poţi să-L vezi dacă doreşti acest lucru. Ia tot ce ai şi vino după mine". 3:61 Am ascultat aceste cuvinte cu o bucurie de nedescris şi am început apoi să-mi adun veselă tot ce aveam, fiecare lucru mărunt, şi mi-am urmat călăuza. M-a condus spre o prăpastie peste care era un şir de scări, în mod vădit nesigure. Când am început să urc treptele, el m-a avertizat să-mi ţin ochii fixaţi în sus, căci, dacă nu, voi ameţi şi voi cădea. Mulţi alţii care urcaseră acele scări au căzut înainte de a ajunge în vârf. 3:62 În cele din urmă am ajuns la ultima treaptă şi stăteam în faţa unei uşi. Aici ghidul mi-a spus să îmi las toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Voioasă, le-am lăsat jos; atunci el a deschis uşa şi mi-a spus să intru. Într-o clipă, mă aflam în faţa lui Isus. Nu te puteai înşela în privinţa acelui chip minunat. Înfăţişarea aceea binevoitoare şi plină de măreţie nu putea fi a altcuiva. În timp ce mă privea îndelung, am ştiut de îndată că El cunoştea toate întâmplările din viaţa mea şi toate gândurile şi sentimentele mele. 3:63 Am vrut să scap de privirea Lui, nefiind în stare să suport ochii Săi pătrunzători, dar El S-a apropiat, zâmbind 3:64 şi întinzând mâna deasupra capului meu, şi mi-a spus: "Nu te teme". Vocea Sa dulce mi-a înfiorat inima cu o fericire pe care n-o experimentasem niciodată înainte. Eram prea bucuroasă ca să pot rosti vreun cuvânt, însă, copleşită de emoţie, m-am aruncat la picioarele Lui. Pe când stăteam acolo neputincioasă, scene pline de frumuseţe şi glorie au trecut prin faţa ochilor mei şi se părea că am ajuns în siguranţa şi pacea din cer. După un timp, mi-am recăpătat puterea şi m-am ridicat. Ochii plini de iubire ai lui Isus erau însă asupra mea, iar zâmbetul Lui îmi umplea sufletul de bucurie. Prezenţa Lui mă umplea de un respect sfânt şi o dragoste de nedescris. 3:65 Călăuza mea a deschis acum uşa şi am ieşit amândoi. Mi-a spus să-mi iau din nou lucrurile pe care le lăsasem afară. După ce am făcut acest lucru, mi-a înmânat o funie verde, făcută ghem. Mi-a spus să o aşez lângă inima mea şi, când doresc să-L văd pe Isus, s-o iau de la piept şi să o întind la maxim. El m-a avertizat să nu o las strânsă ghem prea mult timp, ca să nu se înnoade şi să devină greu de întins. Am aşezat funia lângă inima mea şi am coborât bucuroasă pe scările înguste, lăudând pe Domnul şi spunând tuturor celor pe care îi întâlneam unde Îl pot găsi pe Isus. Acest vis mi-a dat speranţă. În mintea mea, funia verde reprezenta credinţa, iar frumuseţea şi simplitatea încrederii în Dumnezeu începuse să se reverse peste sufletul meu. 3:66 Acum mi-am mărturisit toate neliniştile şi îngrijorările mamei mele. Ea a simţit cu duioşie împreună cu mine şi m-a încurajat, sfătuindu-mă să mă adresez pentru sfat fratelui Stockman, care predica pe atunci învăţătura adventă în Portland. Aveam mare încredere în el, deoarece era un slujitor devotat al lui Hristos. Ascultând istorisirea mea, el şi-a aşezat mâna cu bunătate pe capul meu, spunând cu lacrimi în ochi: "Ellen, tu eşti doar un copil. Experienţa ta este unică pentru un copil de vârsta ta fragedă. Cred că Isus te pregăteşte pentru vreo lucrare specială". 3:67 Apoi mi-a spus că, chiar dacă aş fi fost o persoană de vârstă matură, chinuită în acest fel de îndoială şi deznădejde, mi-ar fi spus 3:68 că există speranţă pentru mine prin iubirea lui Isus. Chiar agonia minţii prin care trecusem era dovada pozitivă că Duhul Domnului Se lupta cu mine. El spunea că, atunci când devine împovărat de vinovăţie, păcătosul nu îşi dă seama de enormitatea nelegiuirii sale, ci se amăgeşte singur că stă bine şi nu se află în nici un pericol. Spiritul lui Dumnezeu îl părăseşte şi el ajunge nepăsător şi indiferent ori nesăbuit de sfidător. Acest om bun mi-a vorbit despre dragostea lui Dumnezeu faţă de copiii Săi care greşesc şi mi-a spus că El nu Se bucură de nimicirea lor, ci tânjeşte să-i atragă la Sine în simplă credinţă şi încredere. El a zăbovit asupra iubirii celei mari a Domnului Hristos şi a planului de mântuire. 3:69 A vorbit apoi de nenorocirea care m-a atins la o vârstă fragedă şi a spus că, într-adevăr, este un chin dureros, dar m-a rugat să cred mai departe că mâna unui Tată iubitor n-a fost retrasă de la mine; şi că în viitor, când ceaţa care mi-a întunecat mintea avea să se risipească, voi discerne înţelepciunea providenţei care a părut atât de crudă şi misterioasă. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: "Ce fac Eu, voi nu înţelegeţi acum; dar veţi înţelege mai târziu." În viitorul cel măreţ, nu vom mai vedea ca printr-o oglindă întunecată, ci ne vom afla faţă în faţă cu tainele dragostei divine. 3:70 "Simte-te liberă, Ellen", a spus el; "întoarce-te acasă cu încredere în Domnul Isus, căci El nu Îşi va reţine dragostea Sa faţă de nici un căutător sincer." Apoi s-a rugat cu stăruinţă pentru mine şi se părea că Dumnezeu avea să ia cu adevărat în seamă rugăciunea sfântului Său, chiar dacă umilele mele cereri nu au fost auzite. Am plecat de la el mângâiată şi încurajată. 3:71 În timpul celor câteva minute cât am primit sfaturi de la fratele Stockman, am dobândit mai multă cunoştinţă cu privire la subiectul dragostei lui Dumnezeu şi îndurării Sale decât din toate predicile şi cuvântările pe care le ascultasem până atunci. M-am întors acasă şi iar m-am dus înaintea Domnului, făgăduindu-I să fac şi să sufăr orice îmi va cere, numai să capăt bunăvoinţa Sa care să-mi înveselească inima. Aceeaşi datorie 3:72 care-mi tulburase mintea înainte mi-a fost iar prezentată - să-mi iau crucea în mijlocul poporului adunat al lui Dumnezeu. Ocazia nu s-a lăsat mult aşteptată; în acea seară era o oră de rugăciune, la care am participat şi eu. 3:73 M-am plecat tremurând în timpul rugăciunilor care au fost înălţate. După ce s-au rugat câteva persoane, mi-am înălţat şi eu glasul în rugăciune, înainte să-mi dau seama de ceea ce fac. Făgăduinţele lui Dumnezeu îmi păreau ca nişte nestemate preţioase, care aveau să fie primite doar de cei care le cer. În timp ce mă rugam, povara şi agonia sufletească, pe care le îndurasem atât de mult timp, m-au părăsit şi binecuvântarea lui Dumnezeu a coborât asupra mea ca o rouă binefăcătoare. L-am lăudat pe Domnul din adâncul inimii mele. Nu vedeam nimic altceva, decât pe Isus şi slava Sa; pierdusem conştienţa celor ce se petreceau în jurul meu. 3:74 Duhul lui Dumnezeu a rămas asupra mea cu o asemenea putere, încât nu am fost în stare să merg acasă în seara aceea. Când m-am întors, a doua zi, o mare schimbare avusese loc în mintea mea. Mi se părea că mi-e foarte greu să fiu aceeaşi persoană care plecase din casa tatălui meu cu o seară înainte. Acest pasaj era continuu în gândul meu: "Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic". Inima mea era plină de fericire când repetam încet aceste cuvinte. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: