Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 29:55


29:55 Curăţia vieţii duce la rafinarea ei, lucru care îi face pe cei ce o deţin să se îndepărteze tot mai mult de urâţenia şi îngăduirea păcatului. Unii ca aceştia nu se vor îndepărta de adevăr, nu vor ceda şi nu vor pune la îndoială inspiraţia Cuvântului lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ei se vor angaja în studiul zilnic al Cuvântului sacru cu un interes mereu crescând, iar dovezile creştinismului şi ale inspiraţiei îşi vor imprima impresiile în minte şi viaţă. Cei care iubesc păcatul se îndepărtează de Biblie, le va plăcea să se îndoiască şi vor deveni şovăielnici în ceea ce priveşte principiile. Ei vor primi şi vor susţine teorii false. Unii ca aceştia vor pune păcatele oamenilor pe seama împrejurărilor, iar când omul ajunge să comită un păcat mare, ei îl privesc cu milă, în loc să îl socotească un nelegiuit care trebuie pedepsit. Acestea sunt lucrurile pe care le va face întotdeauna o inimă stricată, depravată, care în decursul timpului va da pe faţă toate trăsăturile firii decăzute. Printr-un proces general, oamenii desfiinţează pe dată păcatul, pentru a putea evita necesitatea reformei şi efortului individual. Pentru a se elibera de obligaţia de a face vreun efort în prezent, mulţi sunt gata să socotească zadarnice toată lucrarea şi eforturile lor de pe parcursul vieţii, cât au urmat principiile sacre ale Cuvântului lui Dumnezeu. Nevoia de filozofare a fratelui Hull îşi are fortăreaţa în stricăciunea inimii lui. Dumnezeu cheamă oameni care să meargă să lucreze în câmpul Său gata pentru seceriş, iar dacă sunt umili, devotaţi şi credincioşi, ei vor lua coroanele pe care le pierd aceşti pastori care, în privinţa credinţei, sunt nişte oameni destrăbălaţi.