Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 29:40


29:40 şi a familiei tale. Nu neglija să-ţi cercetezi propria inimă acasă. Nu îţi revărsa toate sentimentele numai asupra familiei. Păstrează-ţi cele mai bune simţăminte ale inimii pentru a le devota lui Isus, care te-a răscumpărat cu sângele Său. Când eşti acasă, echipează-te tot timpul pentru slujirea Învăţătorului atunci când vei pleca de acasă. Dacă faci acest lucru, vei avea asupra ta armura în orice moment. Dorinţa cea mai înaltă a sufletului tău va fi să dai slavă lui Dumnezeu, să faci voia Lui pe pământ şi te vei încrede astfel cu bucurie în El. Nu vei mai fi atât de tulburat, ci vei avea un subiect continuu pentru meditaţie, consacrare şi sfinţire. Am fost îndreptată către 1 Corinteni 9,27: "Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat." Ai o lucrare de făcut, aceea de a te înţelege pe tine însuţi. Nu te lăsa linguşit de remarcile pe care le fac unii fraţi neînţelepţi şi fără minte cu privire la eforturile tale. Dacă îţi laudă predicile, acest lucru să nu te încânte. Dacă binecuvântarea lui Dumnezeu însoţeşte lucrul tău, atunci roadele se vor vedea. Atunci predicarea ta nu doar va fi pe plac, ci va şi strânge suflete.