Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 27:12


27:12 Părinţii greşiţi îşi învaţă copiii lecţii care se vor dovedi nimicitoare pentru ei şi astfel sădesc spini pentru propriile lor picioare. Ei gândesc că, dacă satisfac dorinţele copiilor lor şi îi lasă să-şi urmeze propriile înclinaţii, le pot câştiga ataşamentul. Ce greşeală! Copiii care sunt îngăduiţi astfel cresc cu dorinţele neţinute în frâu, fără să cedeze, egoişti, exigenţi şi aroganţi, un blestem pentru ei înşişi şi pentru toţi cei din jurul lor. Într-o mare măsură, părinţii ţin în propriile lor mâini fericirea viitoare a copiilor lor. Ei au asupra lor lucrarea importantă de formare a caracterului acestor copii. Învăţămintele pe care le primesc în copilărie îi vor urmări toată viaţa. Părinţii seamănă sămânţa care va răsări şi va aduce roadă spre bine sau spre rău. Ei îşi pot face copiii fie fericiţi, fie nenorociţi.