26:8 Dumnezeu este dezonorat prin lipsa de tăgăduire de sine a unora dintre slujitorii Săi. Ei nu iau asupra lor povara lucrării. Ei par a se afla într-o toropeală ca de moarte. Îngerii lui Dumnezeu stau uluiţi şi ruşinaţi de această lipsă de tăgăduire de sine şi consecvenţă, în timp ce Autorul mântuirii noastre a lucrat şi a suferit pentru noi, S-a tăgăduit pe Sine şi întreaga Lui viaţă a fost o continuă scenă de trudă şi lipsuri. El Şi-ar fi putut petrece zilele de pe pământ în tihnă şi belşug şi ar fi putut beneficia de plăcerile vieţii; însă El nu a avut în vedere binele şi confortul Lui. El a trăit pentru a face bine altora. El a suferit pentru a-i salva pe alţii de suferinţă. El a îndurat până la sfârşit şi a terminat lucrarea care I-a fost dată s-o facă. Şi toate acestea pentru a ne salva pe noi de la ruină. Iar acum, se poate ca noi, obiectele nevrednice ale iubirii Lui celei mari, să căutăm o poziţie mai bună în această viaţă decât cea pe care a avut-o Domnul nostru? În fiecare moment din viaţă, noi am fost beneficiari ai binecuvântărilor acestei mari iubiri şi tocmai din acest motiv nu putem să ne dăm seama pe deplin de adâncimile ignoranţei şi nenorocirii din care am fost salvaţi. Putem privi la Acela care a fost străpuns pentru păcatele noastre şi să nu dorim să bem împreună cu El cupa amară a umilinţei şi întristării? Putem privi la Hristos cel răstignit şi să dorim să intrăm în Împărăţia Sa pe vreo altă cale decât cea a marilor încercări?