Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 24:11


24:11 nici cea mai mică armonie între această teorie şi întreita solie îngerească, el şi-a pierdut ataşamentul şi credinţa faţă de solie şi a fost iritat de faptul că s-a spus atât de mult cu privire la aceasta. Cel de-al treilea înger proclamă una dintre cele mai solemne solii locuitorilor pământului; va fi oare poporul ales al lui Dumnezeu indiferent faţă de aceasta şi nu îşi va uni glasul pentru a face să răsune această solemnă avertizare? Fratele J. este amăgit şi îi amăgeşte şi pe alţii. Subiectul lui fusese consacrarea, când inima lui nu era în rânduială. Mintea lui era împărţită. El nu a avut o ancoră care să îl susţină, plutind încoace şi încolo fără să fie întemeiat în credinţă. Şi-a petrecut mult timp referindu-se la zvonuri sau istorisiri menite să distragă minţile şi să le tulbure. A avut multe de spus împotriva mea, a soţului meu şi a viziunilor. El s-a aşezat în această poziţie: "Dă-mi de ştire" iar noi vom da de ştire mai departe". Dumnezeu nu l-a trimis cu o asemenea misiune. El nu ştie pe cine a slujit. Satana s-a folosit de el pentru a arunca minţile oamenilor. Puţina influenţă pe care a avut-o a folosit-o pentru a întărâta minţile oamenilor împotriva întreitei solii îngereşti. Prin rapoarte false, el a prezentat viziunile într-o lumină greşită, iar sufletele slabe, care nu erau bine întemeiate în tot adevărul prezent, au fost hrănite până la saturaţie cu aceste lucruri, în loc să fie hrănite cu hrana curată, bine aleasă, vânturată. El a fost înşelat cu privire la sfinţire. Dacă nu îşi schimbă viaţa şi dacă nu se lasă învăţat şi nu se ataşează luminii date, Dumnezeu îl va lăsa să-şi urmeze propria lui cale şi să-şi urmeze judecata nedesăvârşită, până ce va ajunge la ruina credinţei sale şi, prin umblarea lui neînţeleaptă, va deveni un semnal de avertizare pentru aceia care aleg să meargă independent de trup. Dumnezeu va deschide ochii sufletelor sincere, pentru a înţelege lucrarea teribilă a acelora care risipesc şi dezbină. El îi va însemna pe cei care provoacă dezbinări, astfel ca fiecare suflet sincer să poată scăpa din cursa lui Satana.