Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1, 23


23:1 Gelozia şi căutarea de greşeli - 1

23:2 Frate G., la __ mi-ai pus câteva întrebări la care am reflectat mult. Din discuţia pe care am avut-o cu tine, sunt convinsă că tu nu îţi dai seama de partea pe care ai avut-o în vătămarea cauzei lui Dumnezeu. Ceea ce mi-a fost arătat cu privire la tine mi-a fost foarte clar în faţa ochilor şi am comparat aceste lucruri cu cele ce mi-au fost arătate recent în mărturia referitoare la tine, publicată în Mărturia nr.6, şi nu pot găsi scuze pentru purtarea ta. Înainte de a fi părtaş la fanatismul din Wisconsin şi de a-ţi face simţită influenţa, nu erai văzut bine în ochii lui Dumnezeu.

23:3 Frate G., dacă ai fi urmat cu cinste lumina, nu ai fi apucat niciodată pe calea pe care ai ales-o. Cu ambiţie şi încăpăţânare, ai urmat propria ta cale şi te-ai bazat doar pe judecata ta, refuzând să fii condus de alţii. Domnul ţi-a trimis ajutor, însă ai refuzat să-l accepţi. Ce altceva ar fi putut face cerul mai mult decât să te ajute? Când considerai că alţii sunt mai mult stimaţi decât tine, erai nemulţumit şi iritat şi deveneai supărăcios şi distant, ca un copil răsfăţat. Tu voiai să fii mult stimat, însă calea pe care ai apucat te-a înjosit în ochii celor a căror aprobare o doreai.

23:4 Înainte de a deveni fanatic, tu ai fost gelos pe cei din Battle Creek şi ai aruncat aluzii care trezeau suspiciune. Ai fost gelos pe soţul meu şi pe mine şi ai făcut presupuneri rele. Invidia şi suspiciunea au fost prezente laolaltă. Sub aparenţa conştiinciozităţii, ai sugerat îndoieli cu privire la deplasările acelora care poartă povara lucrării din Battle Creek şi ai făcut aluzii cu privire la lucruri despre care tu erai complet în necunoştinţă de cauză şi cu totul incapabil de a judeca drept. Povara acestor lucruri nu a fost pusă pe seama ta.

23:5 Mi-a fost arătat că Dumnezeu nu ar alege o persoană cu o minte ca a ta, nu ar pune poveri grele asupra ei şi nu ar chema-o să ocupe poziţii de răspundere; pentru că preţuirea de sine ar fi aşa de proeminentă, încât ar fi dăunătoare atât pentru tine, cât şi pentru poporul lui Dumnezeu. Dacă te-ai fi stimat ceva mai puţin pe tine însuţi, n-ai fi fost atât de gelos şi suspicios.

23:6 Frate G., tu ai aderat la corpul bisericii, ai fost unit şi ai simpatizat cu aceia pe care Dumnezeu a găsit de cuviinţă să-i pună în capul lucrării; dacă ai fi acceptat darurile pe care Dumnezeu le-a aşezat asupra bisericii, dacă te-ai fi consacrat pe deplin, ca să fii şi tu părtaş la acestea, dacă ai fi acceptat cu hotărâre toate punctele adevărului prezent şi ai fi lăsat urme drepte asemenea celor care au experienţă în lucrare, tu şi ai tăi aţi fi fost complet liberi şi în siguranţă, neafectaţi de această înşelăciune. Ai fi avut o ancoră de care ai fi fost susţinut. Însă tu ai luat o poziţie nedefinită, temându-te să nu dai satisfacţie acelora care erau cu tot sufletul în lucrarea şi cauza lui Dumnezeu. Dumnezeu îţi cere să stai ferm, hotărât, pe aceeaşi platformă cu fraţii tăi. Dumnezeu şi îngerii cei sfinţi au fost nemulţumiţi de calea ta şi nu-ţi vor mai suporta mult nechibzuinţele. Ai fost lăsat să-ţi urmezi propria judecată, pe care ai preţuit-o atât de mult, până ar fi trebuit să ajungi să doreşti să fii învăţat şi, fără gelozie, fără sentimente încăpăţânate, fără a te plânge sau a critica pe alţii, să înveţi de la aceia care au simţit povara şi greutatea cauzei lui Dumnezeu. Ţi-ai căutat o poziţie originală, căutând să fii independent de corpul bisericii, ca să fii aprobat şi înălţat, până când am văzut că Dumnezeu a renunţat să te lase să conduci şi să dai pe faţă acea înţelepciune pe care o socoteai superioară celorlalţi şi ai fost lăsat în voia judecăţii tale oarbe pentru a te prinde în cel mai nechibzuit, nebunesc şi sălbatic fanatism care i-a nenorocit vreodată pe cei din Wisconsin.

23:7 Şi, cu toate acestea, mi-a fost arătat că tu nu ţi-ai dat seama de influenţa pe care a avut-o purtarea ta asupra cauzei, de poziţia ta din prezent şi de datoria pe care o ai în legătură cu acel fanatism. În loc să lucrezi

23:8 cu toată energia pentru a te elibera şi pentru a contracara influenţa pe care ai avut-o, ai ieşit deasupra în toate, scuzându-te pe tine şi criticându-i pe aceia pe care Dumnezeu i-a trimis la tine, fiind gata să dictezi şi chiar să sugerezi un plan prin care Domnul te-ar fi putut opri, prin slujitorii Săi, şi care ar fi trebuit să ia o altă cale decât aceea pe care au luat-o. Judecata ta a fost pervertită de puterea lui Satana şi, învăluit în întuneric, erai un judecător incompetent al celor mai bune acţiuni care se întreprindeau cu privire la tine. Dacă ai fi ştiut ce ar fi trebuit să facă slujitorii lui Dumnezeu pentru a te ajuta, ai fi ştiut cum să ieşi singur din încurcătură. Dumnezeu te-a lăsat să alegi între a fi învăţat, a fi instruit de slujitorii Săi prin calea pe care a rânduit-o El, şi a continua, menţinându-ţi calea ambiţioasă, şi a cădea în plasa fanatismului.

23:9 Ai ales să-ţi urmezi propria ta cale. Şi acum doar pe tine te poţi învinui. Tu susţii că eşti un străjer pe zidurile Sionului, un păstor al turmei, deşi ai văzut biata turmă sfâşiată, făcută bucăţi, şi nu ai dat nici o avertizare. "Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt, care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea! Când voi zice celui rău: 'Vei muri negreşit!' dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul! Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul!"(Ezechiel 3,17-19.21).

23:10 Păcatul celor din Wisconsin care au luat calea fanatismului stă mai greu asupra ta, frate G., decât asupra oricui altcineva. Tu ai fost un străjer necredincios. Nu ai descoperit răul pentru că ai fost necredincios. Dumnezeu Şi-a trimis străjerii credincioşi,

23:11 care au stat în lumină şi au putut discerne răul, pentru a te putea avertiza pe tine şi turma care greşise. Dacă ai fi ascultat atunci avertizarea, s-ar fi cruţat mult rău. Influenţa ţi-ar fi fost ocrotită. Ai fi stat afară din cale, astfel ca mărturia slujitorilor lui Dumnezeu să poată ajunge la turma tulburată. Cei greşiţi nu au auzit vocea lui Dumnezeu prin slujitorii Săi aleşi. Ei şi-au împietrit spiritul împotriva avertizării străjerilor trimişi la ei şi s-au încăpăţânat în umblarea lor nesăbuită şi înşelătoare. Păstorul nu voia să audă. El s-a simţit ofensat pentru că fanatismul acesta a fost abordat atât de hotărât. El nu a întrezărit pericolul. Nu a socotit că e nevoie de grabă. El avea suficientă lumină pentru a decide, însă a fost prea ambiţios şi prea suspicios faţă de slujitorii lui Dumnezeu ca să cedeze în faţa mărturiei lor.

23:12 Fratele G. ar fi dorit să aştepte până ce fanatismul se dezvolta şi ar fi continuat aşa cum ar fi vrut Satana, ajungându-se la rezultate teribile. Nu au fost manifestări raţionale, pline de simţire, care să denote că această lucrare ar fi fost de la Dumnezeu. Slujitorii lui Dumnezeu şi-au executat misiunea, şi-au eliberat veşmintele de sângele sufletelor şi s-au păstrat curaţi de influenţa blestemată, în timp ce tu porţi greutatea înspăimântătoare a păcatului acestui fanatism regretabil. Ai regretat profund acest lucru, deşi nu îţi vezi propriile greşeli legate de acesta. Tu critici şi învinuieşti oaia slabă, hoinară, pentru că te-a abătut de pe cale. La ce foloseşte străjerul, dacă nu să vegheze asupra răului şi să avertizeze? La ce foloseşte păstorul dacă nu să vegheze asupra oricărei primejdii, pentru ca oile să nu fie atacate şi nimicite de lupi? Ce scuză ar putea găsi păstorul pentru greşeala de a fi îngăduit turmei să se abată de la păşunile bune şi să fie sfâşiată, făcută bucăţi şi devorată de lupi? Cum ar putea fi luată în seamă scuza că oaia l-a abătut din drum pe păstor? Ele au lăsat oare păşunea şi l-au condus afară de pe cale? O astfel de pledoarie ar sta împotriva

23:13 abilităţii păstorului de a veghea asupra oilor. Nu se mai poate avea încredere în el pentru a îngriji turma ca un păstor credincios, care să aducă oile înapoi atunci când s-ar abate de la calea cea dreaptă.

23:14 Vina ta cu privire la sora A. ţi se datorează în mod dureros. Ai înălţat prea mult abilitatea şi experienţa ei. Ea era slabă, dar, cu toate acestea, într-o anumită măsură, îşi avea locul în familie pentru a-şi ţine copiii laolaltă; însă, înainte ca raţiunea să-i fie detronată, a lipsit puţin timp de acasă. Starea de apostazie a susţinătorilor Sabatului din ___ te-a determinat să o influenţezi pe sora A. să-şi lase familia, care avea nevoie de grija ei, şi să vină la ____ pentru ca influenţa ei să-i ajute pe păzitorii Sabatului de acolo. O agitaţie nesănătoasă a caracterizat calea ei acolo. Câţiva dintre cei lipsiţi de experienţă au fost înşelaţi. Mintea slabă a sorei A. a fost suprasolicitată şi boala i-a cuprins creierul. Iar cauza lui Dumnezeu a fost profund afectată şi învinuită datorită acestui lucru. Fratele A. a greşit; el trebuie să sufere un mare necaz, iar copiii să fie împrăştiaţi. Aceia a căror influenţă a dus la aceste consecinţe triste au o lucrare de făcut pentru a alina sufletul fratelui A., printr-o recunoaştere credincioasă şi deplină faţă a păcatului şi a greşelii făcute faţă de el, contracarând răul cât de repede posibil.

23:15 Dacă ai fi primit sfatul lui Dumnezeu, recunoscând darurile Duhului Său ca ocupând locul cuvenit lor în biserică; dacă ai fi fost cu inima şi din principiu alături de Review, întemeiat pe puterea adevărurilor aplicabile pentru acest timp; dacă ai fi dat hrană la vreme potrivită poporului lui Dumnezeu, influenţa ta în ___ şi în apropiere ar fi fost cu totul diferită. Ai fi adus o mărturie pătrunzătoare în armonie cu aceia care sunt conducători în această mare lucrare. Greşelile diferitelor persoane ar fi fost condamnate. Lucrul credincios i-ar fi determinat pe păzitorii Sabatului

23:16 să nu mai stea înapoia altor biserici. Însă ei au avut aproape totul de învăţat. Tu ar fi trebuit să aduci o mărturie puternică, să-i faci să înţeleagă necesitatea sacrificiului, faptul că toţi au o parte de dus în povara lucrării. Ar fi trebuit să le prezinţi dăruirea sistematică şi să-i determini pe toţi să-şi aducă partea şi să facă ceva pentru înaintarea cauzei adevărului. Poziţia ta nedefinită, felul slobod şi încet în care ai tratat lucrurile în ___ au avut o influenţă rea asupra lucrării de acolo. Opoziţia pe care ai simţit-o şi despre care ai vorbit cu privire la organizaţie şi înaintarea poporului lui Dumnezeu a adus roade care pot fi văzute în multe locuri din partea de nord a statului Wisconsin.

23:17 Dacă ai fi fost un lucrător prompt, meticulos, ţinând pasul cu providenţa lui Dumnezeu, roada care se vede acum ar fi fost cu totul altfel. Suflete s-ar fi decis în unele locuri fie cu totul pentru, fie împotriva poruncilor lui Dumnezeu şi a altor adevăruri legate de întreita solie îngerească. Ei nu ar fi zăbovit la marginile Sionului, trăgându-i în jos pe cei ce erau pe calea dreaptă. Însă tu nu ai dovedit credincioşie. Nu s-a făcut o lucrare dreaptă, deplină. Tu nu i-ai încurajat pe cei din biserică, printr-o aplicare puternică a adevărului, să-şi facă mărturisirea de credinţă în mod armonios; însă mulţi nu vor să facă ceva pentru înaintarea cauzei adevărului, aşa cum sunt mulţumiţi să asculte adevărul. Ei iubesc lucrarea în ce priveşte cuvântul şi mărturisirea, însă nu cu fapta şi adevărul.

23:18 Poziţia ta i-a condus pe mulţi din şi din jurul ___ să privească cu mai puţină consideraţie revista Review decât ar fi făcut-o altfel şi au tratat cu foarte multă uşurinţă adevărurile descoperite în acesta. În acest fel, Review nu a putut avea asupra lor influenţa rânduită de Dumnezeu. Şi fiecare şi-a urmat propria lui cale şi a făcut ce i s-a părut lui corect; de aceea ei sunt la pământ şi, dacă

23:19 nu se va face o lucrare deplină pentru ei, vor fi puşi în cumpănă şi găsiţi necorespunzători.

23:20 Mi-a fost arătat că tu cauţi să arunci urmările greşelilor tale asupra altora, însă, ca străjer, Dumnezeu te socoteşte răspunzător pentru acestea. Ar trebui să faci cele mai umile mărturisiri în __, __, __ şi în alte locuri unde influenţa ta a fost exercitată în opoziţie cu cea a slujitorilor lui Dumnezeu. Fratele şi sora B. au fost mult afectaţi de acest fanatism. Ei au fost afectaţi atât în ce priveşte lucrurile vremelnice, cât şi din punct de vedere spiritual şi au fost aproape ruinaţi de această înşelăciune a lui Satana. Frate G., tu te-ai afundat mult în acest fanatism trist; ţi-a fost afectat atât trupul, cât şi mintea, iar acum cauţi să pui toate aceste lucruri pe seama altora. Nu ai un adevărat simţ al poziţiei tale şi al căii tale din trecut. Eşti gata să spui ce au făcut alţii, dar nu ce ai făcut tu.

23:21 Influenţa ta în __ a fost vătămătoare. Te-ai opus organizaţiei şi ai predicat împotriva acesteia într-o manieră nedefinită, nu cu atâta obrăznicie cum au făcut-o alţii, însă ai mers departe, atât cât ai îndrăznit. În acest fel, de multe ori ţi-ai satisfăcut sentimentele de invidie şi ai dat naştere la neîncredere şi nesiguranţă în mintea multora; dar, dacă ai fi vorbit deschis, ai fi putut înţelege lucrurile cu totul altfel şi ai fi făcut mai puţin rău. Când ai fost acuzat că nutreşti sentimente opuse credinţei corpului bisericii, tu nu ai recunoscut acest lucru, ci poziţia ta a fost învăluită în mister şi ai făcut să pară că fraţii nu te-au înţeles pe tine, când tu ştii că acuzaţia a fost întemeiată. Aşa cum eşti acum, biserica nu poate conta pe tine. Când vei da pe faţă roadele unei reforme depline şi vei dovedi că ai fost convertit şi că ţi-ai biruit gelozia, atunci Dumnezeu îţi va încredinţa ţie turma Sa. Însă, până nu te reintegrezi pe deplin, îţi vei exercita cea mai bună influenţă stând acasă, şi "nu fiind trândav în lucru".

23:22 Prin poziţia luată, neangajându-te la nimic, şi prin

23:23 acest fanatism ai produs mai mult rău cauzei lui Dumnezeu în Wisconsin decât ai făcut în toată viaţa ta. Credinţa noastră a ajuns dezgustătoare pentru cei necredincioşi; cauza lui Dumnezeu a suferit o rană ce nu poate fi vindecată, însă, cu toate acestea, mulţi împreună cu tine sunt miraţi că se spune şi se face atât de mult împotriva acestui fanatism. O sămânţă rea semănată prinde rădăcină, creşte şi aduce roadă, iar secerişul este îmbelşugat. Răul înfloreşte şi nu are nevoie de îngrijire, dar sămânţa cea bună semănată are nevoie să fie udată, păzită cu grijă şi hrănită în mod continuu, căci, dacă nu, preţioasa plantă va muri. Satana, îngerii cei răi şi oamenii nelegiuiţi încearcă să dezrădăcineze şi să distrugă ceea ce este bine şi este nevoie de cea mai mare vigilenţă, de cea mai mare grijă pentru ca aceasta să poată trăi şi înflori. O sămânţă rea semănată nu poate fi uşor dezrădăcinată. Aceasta se împrăştie şi dă lăstari în toate direcţiile, pentru a zdrobi sămânţa cea bună; iar dacă este lăsată, creşte puternică şi îndepărtează razele de soare de la plantele preţioase, până ce acestea se îmbolnăvesc şi mor.

23:24 Am întâmpinat influenţa ta la __ . Dezbinarea existentă acolo nu ar fi existat dacă tu ai fi luat o poziţie corectă şi ai fi primit Cuvântul Domnului prin slujitorii Săi. Însă tu nu ai făcut acest lucru. Slujitorii lui Dumnezeu sunt confruntaţi în mare măsură cu purtarea ta greşită. Dacă ei ar fi luat o atitudine fermă şi ar fi fost mai severi faţă de ce ai făcut tu, Dumnezeu i-ar fi aprobat. Ar fi fost mult mai bine dacă nu te-ai fi dus niciodată la __ deoarece, de fiecare dată când slujitorii lui Dumnezeu au demascat acest fanatism şi l-au mustrat pe fratele G., tu te-ai dat înapoi, te-ai simţit maltratat, neglijat etc. În orbirea ta, ţi-ai continuat căile în multe familii în __ şi ai lucrat pentru a trezi simpatie, creând opoziţie faţă de fraţii C., D. şi E. Te-ai simţit rău, desconsiderat; ai vorbit şi ţi-ai dat pe faţă sentimentele şi, în acest fel, ai dat naştere la gelozie şi neîncredere în mintea multora faţă de slujitorii lui Dumnezeu, pe care El i-a trimis în mod special la tine. Calea urmată de tine a distrus puterea mărturiei lor în minţile u-nora, însă

23:25 alţii au fost mulţumiţi pentru că a venit lumina, iar cursa întinsă de Satana a fost zdrobită şi ei au scăpat. Altora le-a venit greu, au luat poziţie împotriva mărturiei şi astfel a fost dezbinare în corpul credincioşilor. Poţi să-ţi asumi răspunderea pentru această situaţie creată. Ar fi trebuit să lucrezi pentru biserica din __ într-un spirit umilit, pentru a îndepărta influenţa cea rea şi impresiile pe care le-ai creat. Tu ai o lucrare de făcut acolo.

23:26 Am văzut că unii au fost foarte geloşi pe tine, temându-se că nu s-a procedat corect cu tine şi că fraţii slujitori nu ţi-au făcut dreptate. Unii ca aceştia ar trebui să se dea la o parte din cale, să-şi mărturisească greşelile cu credincioşie şi să lase critica şi greşelile tale pe seama capului tău. Dumnezeu doreşte ca ei să facă acest lucru până când tu te vei pocăi pe deplin şi vei face o mărturisire din toată inima. Aceia care dovedesc o simpatie nesfinţită faţă de tine nu te pot ajuta. Fie ca aceştia să aibă zel în ce priveşte pocăinţa faţă de păcatele lor şi să te lase să te aperi singur. Te-ai dat cu totul la o parte; şi dacă nu faci o lucrare deplină, de a-ţi mărturisi greşelile fără a-i critica pe fraţi, şi dacă nu eşti dispus să primeşti sfat, nu poţi face parte din poporul lui Dumnezeu.

23:27 Te-ai separat cu semeţie de cei asupra cărora Dumnezeu a pus povara cea grea a lucrării Sale. În timp ce soţul meu făcea munca pe care trei bărbaţi ar fi trebuit să o facă, tu l-ai jignit cu observaţiile şi aluziile tale şi i-ai ajutat şi pe alţii să mai pună poveri asupra lui. Trebuie să-ţi dai seama de acest lucru. Tu nu ai avut o anumită povară asupra ta; tu ai avut timp pentru meditaţie şi studiu, odihnă şi somn, în timp ce soţul meu era obligat să lucreze zi după zi şi adesea noaptea târziu; iar uneori, când voia să doarmă, nu putea deoarece plângea şi gemea pentru cauza adevărului şi datorită nedreptăţii pe care i-o făceau fraţii, deşi viaţa şi interesul său erau dedicate în întregime lucrării.

23:28 El a avut grija şi responsabilitatea acestor treburi la birou, grija cu privire la hârtie şi multă grijă pentru comunităţile din diferite state. Şi cu toate acestea, câţiva dintre fraţii lui din lucrare l-au tulburat şi l-au necăjit prin faptele lor neînţelepte. Tu şi alţi câţiva fraţi l-aţi privit pe fratele White ca pe un individ de afaceri, care nu are prea mult de a face cu religia. Unii ca aceştia nu îl cunosc. Satana îi înşeală pe mulţi cu privire la el. Dumnezeu a găsit de cuviinţă să aşeze povara lucrării asupra lui, să-l aleagă pe el pentru a conduce diferite acţiuni întreprinse; El a ales o persoană sensibilă, care poate simţi cu cei nenorociţi, conştiincioasă şi totuşi independentă, care nu va acoperi păcatul, ci va sesiza de îndată răul, îl va respinge şi nu-i va face loc, chiar dacă urmarea ar fi fost să rămână de unul singur. Acestea sunt motivele pentru care el suferă atât de mult. Fraţii lui, în general, nu ştiu nimic în legătură cu poverile pe care le poartă şi multora nici nu le pasă de el, iar prin faptele lor îndoielnice, adaugă asupra lui multă grijă şi tulburare. Cerul notează toate aceste lucruri. Bărbaţii care nu au greutăţi sau poveri asupra lor, care pot avea ore de tihnă, care nu au nimic de făcut în mod special, care pot medita, studia şi împrospăta mintea, pot da pe faţă multă stăpânire de sine. Ei nu văd nimic care să-i determine să aibă un zel deosebit şi sunt gata să petreacă ore în şir în discuţii fără rost. Iar unii îi privesc pe aceştia ca fiind cei mai buni şi cei mai sfinţi oameni de pe pământ. Însă Dumnezeu nu vede aşa cum vede omul. Dumnezeu priveşte la inimă. Aceia care iau o poziţie atât de uşuratică vor fi răsplătiţi potrivit cu faptele lor.

23:29 Poziţia pe care o ocupă soţul meu nu este de invidiat. Aceasta necesită cea mai mare atenţie, grijă şi trudă a minţii. Necesită exercitarea unei judecăţi şi înţelepciuni sănătoase. Necesită tăgăduire de sine, o inimă deschisă şi o voinţă puternică pentru a urni din loc lucrurile. În această poziţie importantă, Dumnezeu are nevoie de un bărbat care să se aventureze în aceste lucruri, să-şi asume un anumit risc, să fie hotărât în ceea ce este drept, oricare ar fi consecinţele; să lupte împotriva obstacolelor fără să se clatine, chiar dacă viaţa i-ar fi în joc.

23:30 Greutatea şi răspunderea acestei lucrări aduc multe griji, nopţi nedormite şi necesită cele mai serioase, arzătoare, chiar agonizante rugăciuni. Domnul l-a pus pe soţul meu în faţă, dându-i poziţii de răspundere una după alta. Critica din partea fraţilor lui îi chinuie sufletul, dar el nu trebuie să se clatine în lucrarea pe care o are de făcut. Colaboratorii lui care au doar o formă de evlavie se opun oricărui pas înainte pe care Dumnezeu îl îndeamnă să-l facă şi timpul său preţios trebuie să-l ocupe călătorind din loc în loc, luptând cu necazurile în comunităţile unde trebuie să dreagă ceea ce au stricat aceşti fraţi cu numele. Bieţii muritori! Ei încurcă lucrurile, nu au acel simţ cu privire la ceea ce trebuie să fie un creştin. Aceia cărora li s-a încredinţat lucrarea de a aduce o mărturie clară, pătrunzătoare, în temere de Dumnezeu, de a mustra răul, de a lucra cu toate energiile pentru a zidi în poporul lui Dumnezeu şi de a se întemeia bine în anumite puncte ale adevărului prezent, au avut parte adesea de critică, în locul simpatiei şi ajutorului, în timp ce aceia care, ca şi tine, au luat o poziţie evazivă sunt consideraţi oameni devotaţi şi blânzi. Dumnezeu nu îi socoteşte astfel. Înainte-mergătorul lui Hristos de la prima Sa venire a fost un vorbitor direct, răspicat. El a mustrat păcatul şi a spus lucrurilor pe nume. El a înfipt securea la rădăcina copacului. S-a adresat în acest fel unei anumite clase de oameni care au venit la el să fie botezaţi în Iordan: "Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră" Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc"(Mat.3,7-10).

23:31 În acest timp înfricoşător, înainte de a doua venire a Domnului Hristos, predicatorii credincioşi ai lui Dumnezeu trebuie să aducă o mărturie şi mai pronunţată decât cea pe care a adus-o Ioan Botezătorul. În faţa lor stă o lucrare importantă, plină de responsabilitate; iar pe aceia care tratează lucrurile cu uşurinţă, Dumnezeu nu îi recunoaşte ca fiind păstorii Săi. Pe aceştia îi aşteaptă un necaz teribil.

23:32 Acest fanatism ciudat din Wisconsin se trage din teoria cu privire la sfinţenie susţinută de fratele K., o sfinţenie independentă de întreita solie îngerească, în afara adevărului prezent. Sora G. a primit această teorie falsă de la el, a primit-o pentru ea şi apoi i-a învăţat cu mult zel şi pe alţii. Aceasta aproape a distrus ataşamentul ei faţă de adevărurile importante, sacre, pentru acest timp, adevăruri care, dacă ea le-ar fi împărtăşit şi li s-ar fi supus, s-ar fi dovedit o ancoră care să o pună pe o temelie sigură. Însă ea împreună cu mulţi alţii au făcut din această teorie cu privire la sfinţire sau consacrare lucrul cel mai important, iar adevărurile mari din Cuvântul lui Dumnezeu le-au socotit de mică însemnătate, "dacă inima era în rânduială". Şi bietele suflete erau fără ancoră, mânate de sentimente, iar Satana le-a putut lua în stăpânire minţile pentru a le impresiona şi a le da simţăminte care îi conveneau lui. Raţiunea şi judecata sunt dispreţuite, iar cauza lui Dumnezeu a ajuns în mod teribil de ocară.

23:33 Fanatismul în care ai căzut ar trebui să vă conducă, pe tine şi pe alţii, să cercetaţi înainte de a decide cu privire la această formă de consacrare. Ceea ce se vede nu constituie dovada pentru un caracter creştin. Tu şi alţii vă temeţi de critică şi sunteţi foarte atenţi să vedeţi orice greşeală sau aparentă neglijenţă faţă de voi, simţindu-vă în acest caz jigniţi. Eşti prea sever. Ai greşit şi te-ai înşelat singur. Dacă alţii te-au judecat greşit cu privire la anumite lucruri, aceasta nu este mai mult decât te-ai fi putut aştepta, având în vedere împrejurările. Ar fi trebuit să te pocăieşti în umilinţă pentru că te-ai îndepărtat de ceea ce este bine, lucru care a dat ocazie la o diversitate de sentimente şi puncte de vedere cu privire la tine; şi dacă nu consideri fiecare lucru, luat în parte, ca fiind corect, nu trebuie să-i critici pe alţii. Trebuie să-ţi mărturiseşti greşelile fără să-i critici pe alţii şi să încetezi să te plângi că fraţii tăi te-au neglijat. Ei ţi-au dat mai multă atenţie decât ai meritat, având în vedere poziţia pe care ai ocupat-o ani de zile. Dacă ai

23:34 fi putut vedea aceste lucruri aşa cum le vede Dumnezeu, ai dispreţui felul în care te plângi şi te-ai umili sub braţul lui Dumnezeu. "Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi."(1 Samuel 15,22.23)

23:35 Unitatea credinţei

23:36 Cei din __ şi din împrejurimi, care pretind că sunt credincioşi, nu s-au înrolat în lucrare pentru a pune în practică adevărurile pe care le susţin. Nordul statului Wisconsin este bântuit de o influenţă distrugătoare. Dacă toţi ar fi dovedit acel ataşament faţă de Review pe care Dumnezeu l-a dorit, ei ar fi avut multe foloase şi ar fi fost instruiţi prin adevărurile pe care această revistă le susţine. Ei ar fi avut o credinţă corectă, o poziţie hotărâtă în privinţa adevărului pentru acest timp şi ar fi fost apăraţi şi izbăviţi din acest fanatism. Simţurile multora sunt tocite; emoţiile artificiale le-au distrus discernământul şi vederea spirituală. Acum este foarte important ca ei să acţioneze cu înţelepciune, astfel ca obiectivul lui Satana să nu poată fi împlinit prin înfrângerea acelora pe care el a avut puterea să-i înşele.

23:37 Când aceia care au greşit ajung să se convingă că au greşit, atunci Satana trage foloase de pe urma greşelii lor, ţinând-o în mod permanent în faţa ochilor lor, pentru ca ei să se dea înapoi de la orice exerciţiu spiritual, şi pe această cale el caută să le distrugă credinţa în adevărata evlavie. Pentru că au fost înşelaţi o dată, ei se tem să facă vreun efort prin rugăciune serioasă, arzătoare, pentru ca Dumnezeu să-i ajute în mod special şi să le dea biruinţă. Unii ca aceştia nu trebuie să-l lase pe Satana să-şi atingă obiectivul de a-i atrage în formalism rece şi necredinţă. Ei trebuie să nu uite că temelia lui Dumnezeu este sigură, de neclintit. Să se dovedească faptul că Dumnezeu este credincios, iar omul mincinos. Unica lor siguranţă este să-şi aşeze piciorul pe o

23:38 temelie trainică, să vadă şi să înţeleagă întreita solie îngerească, să preţuiască, să iubească şi să se supună adevărului.

23:39 Domnul Hristos pregăteşte un popor, aducându-i pe membrii acestuia la unitatea credinţei pentru ca ei să fie una, aşa cum El este una cu Tatăl. Trebuie să se renunţe la deosebirile de păreri, astfel ca toţi să ajungă în unitate cu trupul bisericii, ca să aibă acelaşi gând şi aceeaşi judecată. 1 Cor.1,10: "Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire." Rom. 15,5.6: "Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte, unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus; pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos." Filipeni 2,2: "Faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând".

23:40 Întregul popor al lui Dumnezeu ar trebui să dovedească interes faţă de cauza Sa. Fraţii din Wisconsin nu au dat dovadă de acest interes. De asemenea le-a lipsit energia. Unii gândesc că nu este păcat să-şi irosească timpul în trândăvie, în timp ce alţii, care iubesc cauza preţioasă a adevărului, îşi economisesc timpul şi în puterea lui Dumnezeu lucrează şi trudesc greu pentru ca familiile lor să poată trăi ordonat şi confortabil şi să aibă ceva pe deasupra spre a investi în lucrare, aducându-şi astfel aportul la înaintarea ei, bucurându-se, în final, şi de o comoară în ceruri. Nu trebuie ca unii să lenevească, iar alţii să fie împovăraţi. Dumnezeu le cere acelora care au sănătate şi putere în corp să facă tot ce pot şi să-şi folosească puterea spre slava Sa, pentru că ei nu-şi aparţin lor înşişi. Ei vor da socoteală lui Dumnezeu pentru felul în care îşi folosesc timpul şi puterea, care le sunt acordate de cer.

23:41 Datoria de a contribui la înaintarea adevărului nu stă numai asupra celor avuţi. Fiecare are o anumită parte de făcut. Cel care şi-a folosit timpul şi puterea pentru a strânge bogăţii

23:42 este răspunzător de felul în care le foloseşte. Dacă cineva are drept capital al său sănătate şi putere, trebuie să le folosească în mod corect. Dacă petrece timpul în trândăvie, făcând vizite inutile şi antrenându-se în discuţii fără rost, el este leneş în lucru, ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu interzice. Unii ca aceştia au o lucrare de făcut: să asigure cele necesare familiilor lor şi apoi să pună deoparte câte ceva pentru scopuri caritabile din cele cu care Dumnezeu i-a binecuvântat.

23:43 Nu trebuie să ne purtăm de grijă doar nouă înşine în această lume, ci ni se cere să contribuim la marea lucrare a mântuirii, imitând în acest fel viaţa plină de tăgăduire de sine, de sacrificiu de sine şi atât de folositoare pentru alţii, a Domnului Hristos. Cei cărora le place mai mult o viaţă tihnită decât adevărul lui Dumnezeu nu vor fi doritori să-şi folosească timpul şi puterea în mod înţelept şi bine, pentru a putea avea o parte în răspândirea adevărului. Mulţi tineri din Wisconsin nu au simţit greutatea cauzei sau nevoia de a face vreun sacrificiu pentru înaintarea adevărului. Ei nu vor avea putere până când nu-şi vor schimba viaţa şi nu vor face eforturi deosebite pentru înaintarea cauzei adevărului, astfel ca suflete să poată fi salvate. Unii fac sacrificii, dovedesc interes şi lucrează dublu, cu eforturi neobosite pentru a susţine cauza pe care o iubesc. Lucrarea lui Dumnezeu este pentru ei o parte din viaţa lor; dacă aceasta suferă, ei suferă împreună cu ea, iar când aceasta prosperă, ei sunt fericiţi.

23:44 Prov. 3,9.10: "Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must." Cei care sunt leneşi se amăgesc cu gândul că Dumnezeu nu le pretinde nimic pentru că ei nu au nici un venit. Însă aceasta nu va fi o scuză pentru ei. Dacă ar fi dorit cu tot dinadinsul să câştige câte ceva pentru vistieria lui Dumnezeu, s-ar fi deschis căi pentru ei şi ar fi avut câte ceva spre a consacra lucrării Sale, făcându-şi astfel o comoară în ceruri.

23:45 Nordul statului Wisconsin

23:46 Pe când mă aflam în Roosevelt, New York, la data de 3 august 1861, mi-au fost prezentate mai multe comunităţi şi familii. Mi-au fost arătate influenţele pe care le-au exercitat şi urmările lor descurajatoare. Satana a folosit ca agenţi ai săi indivizi care pretind a crede o parte a adevărului prezent, în timp ce ei se aflau în război cu o altă parte a acestuia. Pe unii ca aceştia el îi foloseşte cu mai mult succes decât pe aceia care sunt în război cu toată credinţa noastră. Modul său viclean de a induce în eroare prin credincioşi care cred adevărul doar parţial i-a înşelat pe mulţi şi le-a derutat credinţa. Aceasta constituie cauza dezbinărilor existente în nordul statului Wisconsin. Unii primesc o parte a soliei, însă resping o altă parte. Unii acceptă Sabatul, dar resping întreita solie îngerească; totuşi, deoarece au primit Sabatul, ei pretind a fi în părtăşie cu cei care cred tot adevărul prezent. Apoi ei lucrează pentru a-i aduce şi pe alţii în aceeaşi poziţie de întuneric cu ei înşişi. Ei nu se simt răspunzători faţă de nimeni şi au o credinţă a lor înşişi, independentă de ceilalţi. Unora ca aceştia li se îngăduie să aibă o anumită influenţă, când de fapt nu ar trebui să li se ofere nici un loc, în ciuda pretenţiilor lor de onestitate.

23:47 Sufletele sincere vor vedea lanţul drept al adevărului prezent. Ele vor vedea legăturile lui armonioase, verigă cu verigă unindu-se în cadrul întregului cel mare, şi se vor lega strâns de el. Adevărul prezent nu este greu de înţeles, iar poporul pe care Dumnezeu îl conduce va fi unit pe această temelie largă, solidă. El nu va folosi persoane cu o credinţă diferită, cu păreri şi vederi diferite, care să dezbine. Cerul şi îngerii cei sfinţi lucrează pentru a uni, pentru a conduce la unitatea credinţei în cadrul aceluiaşi trup. Satana se opune acestui lucru şi este hotărât să împrăştie, să dezbine şi să aducă diferite simţăminte cărora rugăciunea Domnului Hristos nu le poate răspunde: "Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis"(Ioan 17,20.21). Domnul Isus a rânduit ca poporul Său să aibă o singură credinţă. Dacă unul merge şi predică un lucru, iar altul merge şi predică ceva diferit de acesta, cum pot cei care cred prin cuvântul lor să fie una? Vor exista deosebiri în simţăminte.

23:48 Am văzut că, dacă ar dori să prospere, poporul lui Dumnezeu din Wisconsin ar trebui să ia o poziţie hotărâtă cu privire la aceste lucruri şi totodată să contracareze influenţa acelora care produc tulburare şi dezbinare, învăţând lucruri contrare corpului bisericii. Unii ca aceştia sunt stele rătăcitoare. Dau puţină lumină, duc şi susţin doar o mică parte a adevărului şi îi înşeală în acest fel pe cei lipsiţi de experienţă. Satana îi înzestrează cu spiritul lui, însă Dumnezeu nu este cu ei, Duhul Său nu locuieşte în ei. Domnul Isus S-a rugat ca ucenicii Lui să fie una, aşa cum El este una cu Tatăl, "pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis". Unicitatea şi unitatea rămăşiţei credincioase a poporului lui Dumnezeu duc în faţa lumii convingerea puternică a faptului că ei au adevărul şi sunt poporul deosebit al lui Dumnezeu. Această unicitate şi unitate răstoarnă planurile vrăjmaşului şi el este hotărât să facă orice pentru ca acestea să nu existe. Adevărul prezent, crezut în inimă şi trăit în viaţă, face ca poporul lui Dumnezeu să fie una şi să aibă o influenţă puternică.

23:49 Dacă aşa-zişii păzitori ai Sabatului din Wisconsin ar fi căutat cu stăruinţă şi s-ar fi străduit să fie în armonie cu rugăciunea Domnului Hristos, să fie una aşa cum El şi Tatăl sunt una, lucrarea lui Satana ar fi fost înfrântă. Dacă toţi ar fi căutat să fie în armonie cu trupul, fanatismul, care a făcut o rană atât de adâncă asupra cauzei adevărului prezent în nordul statului Wisconsin, nu ar fi luat naştere; căci acesta este urmarea separării de trup şi căutării de a avea o credinţă originală, independentă faţă de credinţa trupului bisericii.

23:50 În ultima viziune care mi-a fost dată la Battle Creek, mi-a fost arătat că

23:51 cei din __ au apucat pe o cale neînţeleaptă cu privire la viziuni, pe vremea organizării bisericii de acolo. În __, unii erau copii ai lui Dumnezeu şi, cu toate acestea, aveau îndoieli în privinţa viziunilor. Alţii nu manifestau opoziţie, însă nu îndrăzneau să ia o poziţie hotărâtă cu privire la acestea. Unii erau sceptici şi aveau motive suficiente să fie. Falsele viziuni şi manifestările fanatice, cu roadele mizerabile ce au urmat, au influenţat lucrarea din Wisconsin, stârnind repulsie asupra oricărui lucru ce purta numele de viziune. Toate acestea ar fi trebuit luate în consideraţie, dându-se dovadă de înţelepciune. Nu ar fi trebuit să existe o preocupare specială pentru aceia care nu au văzut niciodată persoana care are viziuni şi care nu au nici o cunoştinţă cu privire la influenţa viziunilor. Unii ca aceştia nu ar trebui să fie lipsiţi de beneficiile şi privilegiile bisericii, dacă viaţa lor de creştin este de altfel corectă şi şi-au format un frumos caracter creştin.

23:52 Mi-a fost arătat că unii ar putea primi viziunile publicate judecând pomul după roadele sale. Alţii sunt ca Toma necredinciosul: nu pot crede Mărturiile publicate şi nici să primească dovezi prin mărturia altora, ci trebuie să vadă şi să aibă ei înşişi dovada. Unii ca aceştia nu trebuie lăsaţi deoparte, ci, cu îndelungă răbdare şi dragoste frăţească, să se lucreze cu ei până ce vor lua o anumită poziţie, hotărând pentru sau împotriva viziunilor. Dacă ei luptă împotriva viziunilor despre care nu au cunoştinţă, dacă ei îşi manifestă opoziţia până într-acolo încât se opun în lucruri în care nu au experienţă şi se supără când cei care cred că viziunile sunt de la Dumnezeu, vorbesc despre acestea în adunare simţindu-se mângâiaţi prin sfaturile pe care le dau aceste viziuni, biserica să ştie că aceştia nu fac bine comportându-se astfel. Biserica lui Dumnezeu nu trebuie să se înjosească, să cedeze şi să renunţe la libertatea pe care o are, în faţa unor asemenea nemulţumiţi. Dumnezeu a lăsat daruri în biserică pentru ca aceasta să aibă foloase de pe urma lor; iar când cei care susţin că au adevărul se opun acestor daruri şi luptă împotriva viziunilor, sufletele sunt în pericol datorită influenţei acestora şi este

23:53 timpul ca atunci să se lucreze cu ei, pentru ca cei slabi să nu fie duşi în rătăcire prin influenţa lor.

23:54 A fost foarte greu pentru slujitorii lui Dumnezeu să lucreze în __, pentru că acolo exista o grupă de vorbăreţi, oameni care se îndreptăţeau mereu pe sine, nestăpâniţi, care au stat în calea lucrării lui Dumnezeu. Dacă ar fi primiţi în biserică, aceştia ar sfâşia-o în bucăţi. Ei nu ar fi niciodată satisfăcuţi până ce conducerea nu ar fi în mâinile lor.

23:55 Fratele G. a căutat să acţioneze cu multă precauţie. El ştia că acei oameni care se opuneau viziunilor greşeau şi nu erau creştini sinceri, întemeiaţi pe adevăr; şi de aceea, pentru a scăpa de aceste obstacole, el a propus să nu primească pe nimeni în biserică dintre cei care nu credeau în întreita solie îngerească şi în viziuni. Acest lucru a îndepărtat câteva suflete preţioase, care nu luptaseră împotriva viziunilor. Ei nu au avut curaj să se unească cu biserica, temându-se să se expună unor lucruri pe care nu le-au înţeles şi crezut pe deplin. Şi existau şi unii care erau gata să-i prejudicieze pe cei conştiincioşi şi să aşeze lucrurile lor în cea mai rea lumină posibilă. Unii s-au simţit necăjiţi şi ofensaţi datorită stării membrilor şi sentimentele lor de nemulţumire au crescut mult. Puternice prejudecăţi i-au luat în stăpânire.

23:56 Mi-a fost arătat cazul sorei H. Ea a avut legătură cu o aşa-zisă soră, care avea prejudecăţi puternice împotriva soţului meu şi împotriva mea şi se opunea viziunilor. Acest spirit a determinat-o să se ataşeze şi să fie de partea tuturor zvonurilor mincinoase cu privire la noi şi la viziuni şi ea a transmis aceste lucruri sorei H. Ea avea un spirit înverşunat de luptă împotriva mea, de fapt necunoscându-mă deloc. Ea nu ştia care îmi este lucrarea şi, cu toate acestea, nutrea cele mai rele simţăminte de prejudecată împotriva mea, influenţând-o şi pe sora H.; ele s-au unit în observaţiile şi discuţiile lor înverşunate. Mi s-a arătat că persoana

23:57 care era în legătură cu sora H. era o femeie încăpăţânată, de tip sanguin, cu o părere foarte bună despre sine. Ea gândea că părerile ei sunt corecte şi că ceilalţi trebuie să se bizuie pe cuvântul ei, când, de fapt, ea doar întuneca sfatul prin cuvintele ei şi dădea pe faţă spiritul oştirii balaurului în luptă împotriva acelora care ar trebui să fie uniţi prin poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus.

23:58 De când a fost la __, sora H. a început să dispreţuiască viziunile şi a răspândit zvonuri şi bârfe, deşi ea le considera adevărate. Nu s-a împotrivit nici unei influenţe menite a mă ataca pe mine. Nu ştia decât că viziunile sunt de la Dumnezeu; ea nu cunoştea în mod personal unealta umilă pe care o folosea Dumnezeu; şi, cu toate acestea, s-a unit cu cei neconsacraţi din__, pentru a exercita o influenţă puternică împotriva mea. Ei s-au încurajat unul pe celălalt, unindu-se ca să transmită mai departe istorisiri mincinoase ce proveneau din diferite surse, în acest fel alimentându-şi prejudecăţile. Nu poate exista unire între spiritul lor şi spiritul soliilor pe care Domnul găseşte de cuviinţă să le dea poporului Său umil. Spiritul care domneşte în inimile lor nu se poate armoniza cu lumina dată de Dumnezeu.

23:59 Multe biete suflete nu ştiu ce fac. Ele se unesc cu forţele lui Satana şi îl ajută în această lucrare. Ele dovedesc mult zel şi stăruinţă în împotrivirea lor oarbă, ca şi când I-ar face un serviciu lui Dumnezeu împotrivindu-se viziunilor. Toţi cei care doresc să facă astfel pot face cunoştinţă ei înşişi cu roada acestor viziuni. Timp de şaptesprezece ani, Dumnezeu a găsit de cuviinţă ca acestea să supravieţuiască şi să fie întărite împotriva forţelor lui Satana, iar influenţa agenţilor omeneşti a avut menirea să-l ajute pe Satana în această lucrare.

23:60 Mi-au fost arătate şi alte femei din __ care se războiau cu adevărul. Mi-a fost prezentată una dintre acestea care îmbrăţişase câteva puncte ale adevărului şi apoi nu a mers mai departe cu rămăşiţa poporului lui Dumnezeu. Ea avea o părere înaltă despre sine şi

23:61 credea că înţelege tot adevărul. După părerea ei, era înţeleaptă şi mi-a fost prezentată ca privind mereu înapoi, referindu-se astfel la o experienţă avută demult, când primise o anumită lumină, şi se considera sus-pusă, gândind că are suficientă lumină şi cunoştinţă pentru a instrui întregul trup. Credinţa ei era şovăielnică şi incoerentă. Multe dintre ideile ei cu privire la adevăr sunt greşite şi, cu toate acestea, ea este egoistă, plină de sine, îndreptăţindu-se mereu. Ea e gata să-i înveţe pe alţii, însă nu este dispusă să se lase învăţată. A dispreţuit sfatul şi a dat la o parte învăţăturile lui Dumnezeu oferite prin servii Săi. Am văzut-o cum se îndreptăţea şi i-am văzut viaţa devoţională, de rugăciune. Ca şi fariseul, ea îşi enumera faptele bune: "Îţi mulţumesc, Doamne, că nu sunt ca ceilalţi oameni hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele"(Luca 18,12). Rugăciunea fariseului nu a fost luată în seamă, ci a bietului vameş, care a putut să spună doar atât: "Doamne, ai milă de mine, păcătosul", trezind mila Domnului. Rugăciunea lui a fost acceptată, în timp ce rugăciunea fariseului arogant a fost respinsă. "Fiindcă oricine se înalţă va fi smerit, iar cine se smereşte va fi înălţat"(Luca 18,14).

23:62 Apoc.3,17.18: "Pentru că zici: 'Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic' şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc ca să te îmbogăţeşti; haine albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi."