22:1 MĂRTURIA 8 Religia în familie
22:2 Mi-a fost arătată poziţia înaltă şi plină de răspundere pe care ar trebui să o ocupe poporul lui Dumnezeu. Ei sunt sarea pământului şi lumina lumii şi trebuie să umble aşa cum a umblat Hristos. Ei vor trece printr-o mare încercare. Prezentul este un timp de încercare şi de luptă. Mântuitorul nostru spune în Apoc.3,21: "Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie." Această răsplată nu este dată acelora care pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos, ci acelora care vor birui după cum şi El a biruit. Noi trebuie să studiem viaţa lui Hristos şi să învăţăm ce înseamnă să-L mărturisim în faţa lumii.
22:3 Pentru a-L mărturisi pe Hristos, trebuie mai întâi să-L cunoaştem. Nimeni nu-L poate mărturisi cu adevărat pe Hristos dacă gândul şi spiritul Lui nu sunt în el. Dacă o formă de evlavie sau o recunoaştere a adevărului ar însemna întotdeauna o mărturisire a lui Hristos, noi am putea spune: "Largă este calea care duce la viaţă şi mulţi sunt cei ce o vor găsi." Noi trebuie să înţelegem ce înseamnă să-L mărturiseşti pe Hristos şi, cu toate acestea, să Îl tăgăduieşti. Este posibil să-l mărturisim cu buzele pe Hristos şi cu faptele noastre să-L tăgăduim. Roada Duhului în viaţa noastră constituie o mărturisire a Lui. Dacă noi am lăsat totul pentru Hristos, inimile noastre vor fi umile, conversaţia noastră cerească, iar comportamentul nostru fără pată. Influenţa puternică, curăţitoare, a adevărului în suflet şi
22:4 caracterul Domnului Hristos dovedit în viaţă constituie o mărturisire a Lui. Dacă cuvintele vieţii veşnice sunt semănate în inimile noastre, roadele vor fi neprihănirea şi pacea. Îl putem tăgădui pe Hristos în viaţa noastră, îngăduind iubirea de plăceri sau de sine, glumind sau fiind uşuratici, căutând onoarea lumii. Noi Îl putem tăgădui prin înfăţişarea noastră exterioară asemănătoare lumii, printr-o privire plină de mândrie sau îmbrăcăminte costisitoare. Doar prin veghere continuă şi rugăciune consecventă şi aproape neîncetată vom putea să manifestăm în viaţa noastră caracterul Domnului Hristos sau influenţa sfinţitoare a adevărului. Mulţi Îl alungă pe Domnul Hristos din familiile lor printr-un spirit nerăbdător, pătimaş. Unii ca aceştia au de biruit ceva în această privinţă.
22:5 Mi-a fost prezentată starea actuală, atât de slăbită, a familiei omeneşti. Fiecare generaţie care vine este tot mai slabă şi boli de tot felul afectează neamul omenesc. Mii dintre bieţii muritori, cu trupuri deformate, bolnave, cu nervii zdruncinaţi şi minţile înceţoşate, îşi prelungesc o existenţă mizerabilă. Puterea lui Satana asupra familiei omeneşti creşte. Dacă Domnul nu ar veni în curând să distrugă această putere, pământul ar fi curând depopulat. Mi-a fost arătat că puterea lui Satana este exercitată în mod special împotriva poporului lui Dumnezeu. Mulţi mi-au fost prezentaţi într-o stare îndoielnică, deznădăjduită. Infirmităţile corpului afectează mintea. Un vrăjmaş viclean şi puternic este pe urma noastră şi îşi foloseşte puterea şi dibăcia pentru a ne abate de pe calea cea dreaptă. Şi prea adesea se întâmplă că poporul lui Dumnezeu nu veghează şi de aceea nu sunt în cunoştinţă de planurile lui viclene. El lucrează prin mijloacele care îl ascund cel mai bine spre a nu fi văzut şi adesea el îşi atinge scopul.
22:6 Sunt fraţi care au investit mijloace să obţină diverse autorizaţii şi în diverse întreprinderi şi i-au determinat şi pe alţii să devină interesaţi în asemenea afaceri. Minţile lor agitate, suprasolicitate, le afectează în mod serios trupurile deja bolnave şi atunci ei cedează deznădejdii care creşte, ajungând până la disperare. Ei pierd orice încredere în ei înşişi, gândesc că Dumnezeu i-a părăsit şi nu mai îndrăznesc să creadă că va fi îndurător faţă de ei. Aceste biete suflete nu vor fi lăsate în stăpânirea lui Satana. Ei îşi vor face drum prin ceaţă şi îşi vor fixa din nou credinţa tremurândă pe făgăduinţele lui Dumnezeu. El îi va elibera şi le va transforma durerea şi gemetele în pace şi bucurie. Însă mi-a fost arătat că aceştia ar trebui să înveţe din lucrurile pe care le suferă, să lase deoparte autorizaţiile şi alte întreprinderi de acest fel. Ei nu ar trebui să le îngăduie nici măcar fraţilor lor să-i amăgească să se încurce în asemenea întreprinderi, căci nu îşi dau seama ce li se va întâmpla, şi atunci ei vor fi aruncaţi pe câmpul de luptă al vrăjmaşului neînarmaţi. Mijloacele care ar trebui puse în vistieria lui Dumnezeu pentru înaintarea cauzei Sale sunt mai rău decât pierdute, fiind investite în vreuna din aceste improvizaţii moderne. Dacă cineva care pretinde a crede adevărul se simte liber sau capabil să se angajeze în asemenea investiţii, nu ar trebui să se ducă în mijlocul fraţilor lor şi să facă din ei câmpul lor de lucru, ci să meargă între cei necredincioşi. Fie ca numele vostru de adventist şi pretenţia de a fi adventist să nu-i prindă în cursă pe aceia care vor să-şi consacre mijloacele lui Dumnezeu. Mai degrabă duceţi-vă în lume, pentru ca oamenii din lume, care nu se îngrijesc de înaintarea cauzei lui Dumnezeu, să-şi investească mijloacele.
22:7 Mi-a fost arătată necesitatea de a deschide uşile caselor noastre şi inimile Domnului. Când vom începe să lucrăm cu seriozitate pentru noi înşine şi pentru familiile noastre, atunci vom avea ajutor din partea lui Dumnezeu. Mi-a fost arătat că numai ţinând Sabatul şi rugându-ne dimineaţa şi seara nu constituie dovezi suficiente că suntem creştini. Toate aceste forme exterioare pot fi ţinute cu stricteţe şi, cu toate acestea, evlavia adevărată să lipsească. Tit 2,14: "El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune." Toţi cei care susţin că sunt
22:8 urmaşi ai lui Hristos trebuie să-şi ţină în stăpânire spiritul şi să nu-şi îngăduie să vorbească nervos sau fără răbdare. Soţul şi tatăl ar trebui să-şi ţină în frâu cuvântul lipsit de răbdare pe care este gata să-l rostească. El ar trebui să studieze efectul cuvintelor sale, pentru ca acestea să nu lase în urma lor tristeţe şi ruină.
22:9 Suferinţele şi bolile le afectează în mod special pe femei. Fericirea familiei depinde în mare măsură de soţie şi mamă. Dacă ea este slăbită şi nervoasă şi dacă este împovărată de muncă, mintea ajunge deprimată, căci aceasta este afectată de slăbiciunea trupului; şi în aceste condiţii, ea este întâmpinată cu rezervă de soţ. Dacă nu se desfăşoară totul aşa cum vrea şi aşa cum i-ar plăcea, el dă vina pe soţie şi mamă. Aproape că nu îi cunoaşte deloc grijile şi poverile şi nu ştie întotdeauna cum să simtă împreună cu ea. El nu îşi dă seama că îl ajută astfel pe marele vrăjmaş în lucrarea lui de doborâre a sufletelor. El ar trebui, prin credinţa în Dumnezeu, să ridice o barieră împotriva lui Satana, însă pare blocat între interesele lui şi ale ei. El o tratează cu indiferenţă. Nu ştie ce face. Lucrează direct împotriva propriei sale fericiri şi distruge fericirea familiei sale. Soţia devine deznădăjduită şi descurajată. Fericirea şi optimismul s-au spulberat. Ea îşi face treburile zilnice în mod mecanic, pentru că îşi dă seama că lucrul ei trebuie făcut. Lipsa ei de optimism şi curaj se face resimţită în tot cercul familiei. Există multe asemenea familii mizerabile în rândul păzitorilor Sabatului. Îngerii duc aceste veşti ruşinoase în ceruri şi îngerul raportor ţine o evidenţă a tuturor acestor lucruri.
22:10 Tatăl ar trebui să dovedească un interes deosebit faţă de familia sa. El ar trebui să fie în mod special atent faţă de simţămintele unei soţii slăbite. El poate închide uşa pentru multe boli. Cuvintele bune, vesele, încurajatoare, se vor dovedi mai eficiente decât cele mai bune medicamente. Acestea vor aduce curaj inimii deznădăjduite şi descurajate, iar fericirea şi strălucirea soarelui aduse în familie prin
22:11 fapte şi cuvinte încurajatoare vor răsplăti efortul înzecit. Soţul ar trebui să-şi aducă aminte că o mare parte din povara educării copiilor stă asupra mamei şi că ea are mult de făcut pentru modelarea minţilor lor. Acest lucru ar trebui să-i trezească cele mai duioase sentimente şi să-i uşureze cu multă grijă poverile. El ar trebui să o încurajeze să se sprijine pe afecţiunea lui şi să-i îndrepte gândul spre cer, de unde poate avea tărie, pace şi odihnă. El nu ar trebui să vină acasă încruntat, ci prezenţa lui trebuie să aducă raze de lumină în cămin; ar trebui să-şi încurajeze soţia să privească în sus şi să creadă în Dumnezeu. Uniţi fiind, ei pot face apel la făgăduinţele lui Dumnezeu şi pot aduce binecuvântările Lui bogate în familie. Lipsa de bunătate, nemulţumirea şi mânia Îl îndepărtează pe Domnul Isus din cămin. Am văzut că îngerii lui Dumnezeu vor fugi dintr-o casă în care există cuvinte neplăcute, nemulţumire şi ceartă.
22:12 De asemenea, mi-a fost arătat că se fac mari greşeli din partea soţiei. Ea nu face eforturi suficiente pentru a-şi ţine în frâu spiritul şi pentru a-şi face căminul fericit. Adesea este nemulţumită şi se plânge fără rost. Soţul vine de la lucru obosit, buimac, şi este întâmpinat de o privire încruntată, în loc de cuvinte vesele, încurajatoare. Şi el este om, şi în acest fel sentimentele sale se răcesc faţă de soţia sa, pierde iubirea căminului său, cărarea îi devine întunecată şi curajul nimicit. El îşi pierde respectul faţă de sine şi acea demnitate pe care Dumnezeu cere să o aibă. Soţul este capul familiei, aşa după cum Hristos este capul bisericii; şi orice lucru pe care îl face soţia pentru a-i slăbi influenţa şi a-l face să coboare de la poziţia de răspundere pe care o are, nu este pe plac lui Dumnezeu. Este datoria soţiei să renunţe la dorinţele şi voinţa ei în favoarea soţului. De fapt, amândoi ar trebui să renunţe, însă Biblia acordă prioritate judecăţii soţului. Şi, în acest fel, demnitatea femeii nu va fi defăimată dacă ea cedează în favoarea aceluia pe care l-a ales ca sfătuitor al ei, consilier şi
22:13 protector. Soţul ar trebui să-şi menţină poziţia în familie cu toată blândeţea şi totuşi cu hotărâre. Unii şi-au pus întrebarea: Trebuie să fiu tot timpul în gardă şi să exercit mereu o reţinere? Mi-a fost arătat că avem o mare lucrare în faţa noastră, aceea de a ne cerceta propriile inimi şi a veghea asupra noastră cu cea mai mare grijă. Ar trebui să observăm unde greşim şi apoi să veghem asupra acelui punct. Trebuie să ne ţinem spiritul în mod desăvârşit sub control. "Dacă nu greşeşte cineva în vorbire este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul"(Iacov 3,2). Lumina care străluceşte pe calea noastră şi adevărul care este acceptat de conştiinţa noastră ori vor condamna şi distruge sufletul, ori îl vor transforma şi sfinţi. Noi trăim mult prea aproape de încheierea timpului de probă pentru a fi mulţumiţi cu o lucrare superficială. Acelaşi har care s-a dovedit îndestulător până acum nu ne va susţine în acest timp. Credinţa noastră trebuie să crească şi noi trebuie să ajungem asemenea Domnului Hristos în purtare şi caracter, pentru a putea să suportăm şi să ne împotrivim cu succes ispitirilor lui Satana. Harul lui Dumnezeu este îndestulător pentru fiecare urmaş al lui Hristos.
22:14 Eforturile noastre de a ne împotrivi atacurilor lui Satana trebuie să fie serioase şi stăruitoare. El îşi foloseşte puterea şi dibăcia pentru a încerca să ne abată de la calea cea dreaptă. El urmăreşte când ieşim şi când intrăm, pentru a găsi ocazia de a ne face rău şi a ne distruge. El lucrează mai cu succes în întuneric, vătămând pe aceia care sunt ignoranţi cu privire la planurile sale. N-ar putea obţine foloase dacă metoda sa de atac ar fi înţeleasă. Mijloacele pe care le foloseşte pentru a-şi atinge scopurile şi a-şi arunca săgeţile sale arzătoare sunt adesea membrii propriilor noastre familii.
22:15 Cei pe care îi iubim s-ar putea să vorbească sau să acţioneze în mod necugetat, lucru care ne poate răni adânc. Nu a fost intenţia lor să facă acest lucru; însă Satana amplifică faptele şi cuvintele lor în minte şi astfel aruncă o săgeată din tolba sa pentru a ne străpunge. Noi ne întărim pentru a ne împotrivi aceluia despre care gândim că ne-a jignit şi în acest fel încurajăm ispitirile lui Satana. În loc să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea putere pentru a ne împotrivi lui Satana, noi îngăduim ca
22:16 fericirea să ne fie afectată, încercând să luăm poziţie pentru ceea ce considerăm a fi "drepturile noastre". În acest fel, îi îngăduim lui Satana un avantaj dublu. Noi ne dăm pe faţă sentimentele afectate de tristeţe, iar Satana ne foloseşte drept agenţii săi pentru a-i răni şi descuraja pe aceia care nu au avut intenţia de a ne face rău. Cerinţele soţului ar putea uneori să i se pară soţiei ca fiind lipsite de chibzuinţă, şi dacă ea ar privi încă o dată, calm şi senin, asupra chestiunii respective, într-o lumină cât mai favorabilă lui, ar vedea că, dacă ar renunţa la propria ei cale şi s-ar supune judecăţii lui, chiar dacă acest lucru este împotriva a ceea ce simte ea, acest lucru îi va scuti pe amândoi de nefericire şi le va da o mare biruinţă împotriva ispitirilor lui Satana.
22:17 Am văzut că vrăjmaşul va lupta fie împotriva bucuriei de a trăi, fie va căuta să afecteze viaţa celor evlavioşi şi va încerca să le zdruncine pacea cât trăiesc în această lume. Însă puterea lui este limitată. El poate încinge cuptorul, însă Domnul Isus şi îngerii Săi vor veghea asupra credinciosului care are credinţă şi nimic nu va fi ars în afară de zgură. Focul aprins de Satana nu poate avea puterea de a distruge sau a vătăma metalul adevărat. Este important să închidem orice uşă cu putinţă împotriva pătrunderii lui Satana. Este privilegiul fiecărei familii să trăiască astfel, încât Satana să nu profite de ceea ce ar putea spune sau face ei, pentru a doborî când pe unul, când pe altul. Fiecare membru al familiei ar trebui să aibă în minte faptul că toţi au datoria să facă tot ce le stă în putere pentru a se împotrivi vrăjmaşului viclean şi, cu rugăciuni serioase şi credinţă susţinută, fiecare să se bizuie pe sângele lui Hristos şi să facă apel la puterea Lui salvatoare.
22:18 Puterile întunericului se adună împrejurul sufletului şi Îl alungă pe Domnul Isus din faţa ochilor noştri şi uneori noi nu putem face altceva decât să aşteptăm cu durere şi uimire până ce va trece norul. Aceste momente sunt uneori teribile. Nădejdea pare să se ducă şi ne apucă disperarea. În aceste ore înspăimântătoare, noi trebuie să învăţăm să ne încredem şi să ne bizuim doar pe meritele ispăşirii şi, în nevrednicia noastră, neajutorată, să ne aruncăm în meritele Mântuitorului crucificat şi înviat. Nu vom
22:19 pieri niciodată dacă vom face acest lucru - niciodată! Când lumina străluceşte pe calea noastră, nu este mare lucru să fii tare prin puterea harului. Însă să aştepţi cu răbdare, în nădejde, atunci când norii ne înconjoară şi totul este întuneric necesită credinţă, supunere şi cuprinderea voinţei noastre de către voinţa lui Dumnezeu. Ne descurajăm prea repede şi strigăm tare ca să fie îndepărtată încercarea de la noi, când de fapt ar trebui să ne rugăm pentru răbdare spre a putea îndura şi har pentru a birui.
22:20 Fără credinţă este cu neputinţă să fim pe plac lui Dumnezeu. Ne putem bucura de mântuirea lui Dumnezeu în familiile noastre, însă noi trebuie să credem în aceasta, să trăim pentru aceasta şi să avem o încredere şi încredinţare continuă, statornică în Dumnezeu. Trebuie să supunem temperamentul pripit şi să ne ţinem sub control cuvintele şi astfel vom obţine biruinţe mari. Dacă nu ne stăpânim cuvintele şi temperamentul, noi suntem sclavii lui Satana. Suntem în supunere faţă de el. El ne ţine captivi. Orice cuvânt gălăgios, neplăcut, nerăbdător şi nervos reprezintă o ofrandă adusă maiestăţii sale satanice. Şi aceasta este o jertfă scumpă, mai costisitoare decât ar putea fi orice sacrificiu pe care l-am putea face pentru Dumnezeu, deoarece distruge pacea şi fericirea întregii familii, distruge sănătatea şi, în cele din urmă, constituie cauza pierderii vieţii şi fericirii veşnice. Restricţiile pe care ni le impune Cuvântul lui Dumnezeu sunt spre folosul nostru. Sporesc fericirea familiilor noastre şi a tuturor celor din preajma noastră. Ne rafinează gustul, ne sfinţeşte judecata, ne aduce pacea minţii, iar în final, viaţa veşnică. Sub această restricţie sfântă vom creşte în har şi umilinţă şi vom fi în stare să vorbim aşa cum este drept. Temperamentul firesc, pătimaş, va fi ţinut în supunere. Mântuitorul, care locuieşte în noi, ne va da putere în fiecare ceas. Îngerii slujitori vor zăbovi în locuinţele noastre şi, cu bucurie, vor duce spre cer veşti bune în legătură cu înaintarea noastră în viaţa de credinţă, iar îngerul raportor va duce un raport vesel, optimist.