2:38 Ambiţia mea de a deveni o persoană educată fusese foarte mare, iar când am reflectat asupra speranţelor mele spulberate şi la gândul că aveam să fiu toată viaţa o invalidă, am fost neîmpăcată cu soarta mea şi de multe ori am murmurat împotriva providenţei lui Dumnezeu, care m-a afectat în acest fel. Dacă mi-aş fi deschis inima faţă de mama, poate că ea m-ar fi îndrumat, mângâiat şi încurajat; însă mi-am ascuns sentimentele răscolite de familie şi de prieteni, temându-mă că ei s-ar putea să nu mă înţeleagă. Încrederea plină de bucurie în dragostea Mântuitorului, de care avusesem parte în timpul bolii mele, dispăruse. Perspectiva unei bucurii pământeşti se năruise, iar cerul părea că se închisese faţă de mine.