2:29 Mi-amintesc foarte bine de o noapte de iarnă, când pământul era acoperit de zăpadă, orizontul s-a luminat, cerul părea roşu şi înnorat şi părea că se deschide şi se închide, în timp ce zăpada părea ca sângele. Vecinii se speriaseră foarte tare. Mama m-a luat în braţe din pat şi m-a dus la fereastră. Eram fericită; credeam că vine Isus şi doream atât de mult să-L văd. Inima îmi era plină; am bătut din palme de bucurie şi mă gândeam că suferinţele mele s-au sfârşit. Însă am fost dezamăgită; priveliştea aceea neobişnuită dispăruse de pe ceruri, iar în dimineaţa următoare, soarele a răsărit ca de obicei.