18:8 Pe 14 decembrie a fost foarte grav şi am fost chemată. Pe când îi ascultam răsuflarea greoaie şi observam cum dispare pulsul, am ştiut că va muri. Mâna cea rece a morţii era deja asupra lui. A fost un ceas de chin pentru mine. Am urmărit cum respiraţia îi slăbeşte până ce a încetat şi n-am putut decât să fim mulţumiţi că suferinţa lui a luat sfârşit. Când a murit copilul meu, nu am putut să plâng. Inima îmi era atât de îndurerată, încât credeam că va plesni, dar n-am putut să vărs o lacrimă. La înmormântare am leşinat. Am fost dezamăgiţi că nu l-am putut avea la serviciul divin de înmormântare pe fratele Loughborough, însă soţul meu a vorbit cu acea ocazie unei case aglomerate. Apoi ne-am urmat copilul la cimitirul Oak Hill, unde avea să se odihnească până va veni Dătătorul vieţii, care va străpunge legăturile mormântului spre a-i da nemurirea.