Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 17:18


17:18 Când slujitorii lui Dumnezeu au vizitat __ şi ___, această înşelăciune a ieşit la iveală. S-au adus dovezi că această lucrare este falsă, că este o prefăcătorie. Însă spiritul fanaticilor era îndărătnic şi aceştia nu ar fi cedat în faţa luminii date acolo. O, ce bine ar fi fost dacă cei care erau greşiţi s-ar fi lăsat îndreptaţi de slujitorii lui Dumnezeu, pe care El i-a trimis acolo! Atunci şi acolo, Dumnezeu a dorit ca ei să recunoască faptul că au fost conduşi de un spirit greşit. Ar fi fost o virtute mărturisirea greşelilor lor. Atunci ei ar fi fost salvaţi de a mai fi urmat mai departe planurile lui Satana şi n-ar mai fi înaintat în această înşelăciune înspăimântătoare. Însă ei nu s-au lăsat convinşi. Fratele G. a avut suficientă lumină pentru a lua poziţie împotriva acelei lucrări fanatice; însă el nu a vrut să ia în seamă greutatea dovezilor şi să ia o hotărâre. Spiritul său încăpăţânat a refuzat să cedeze luminii aduse lui de către slujitorii lui Dumnezeu; pentru că el i-a privit cu suspiciune şi cu un ochi gelos.