Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 16:4


16:4 Eli şi-ar fi putut ţine în frâu fiii nelegiuiţi, însă s-a temut să nu-i supere. El le-a îngăduit să continue în răzvrătirea lor, până ce aceştia au ajuns un blestem pentru Israel. Părinţilor li se cere să-şi ţină în frâu copiii. Mântuirea copiilor depinde în mare măsură de calea urmată de părinţi. În dragostea lor greşită faţă de copii, mulţi părinţi sunt prea îngăduitori cu copiii lor, făcându-le rău în acest fel; le alimentează mândria, pun asupra lor ornamente şi podoabe care îi fac să devină încrezuţi şi îi conduc astfel să gândească că haina este cea care îl face pe om. Însă, când încep să-i cunoască, cei care se asociază cu ei se conving în curând că înfăţişarea exterioară nu este suficientă pentru a ascunde urâţenia unei inimi lipsite de harul creştin, dar plină de iubire de sine, aroganţă şi patimi nestăpânite. Cei cărora le place să fie blânzi, umili, care iubesc virtutea, ar trebui să evite astfel de asocieri, chiar dacă sunt copii ai păzitorilor Sabatului. Tovărăşia lor este otrăvitoare; influenţa lor conduce la moarte. Părinţii nu îşi dau seama de influenţa distrugătoare a seminţei pe care o seamănă. Aceasta va răsări şi va aduce acele roade care îi vor determina pe copii să dispreţuiască autoritatea părintească.