Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 15:15


15:15 Am fost îndreptată înapoi, spre experienţa noastră din Rochester, New York. Am văzut că, pe când trăiam acolo, n-am mâncat alimente hrănitoare aşa cum ar fi trebuit, iar boala ne-a condus aproape de mormânt. Am văzut că, aşa cum Dumnezeu dă prea iubiţilor Săi somnul, la fel doreşte să le pună la dispoziţie hrana potrivită pentru a le da putere. Motivul pe care îl avusesem noi era unul curat de a economisi bani, astfel ca revista noastră să poată fi susţinută. Noi eram săraci. Am văzut atunci că greşeala era la biserică. Cei care aveau mijloace erau lacomi şi egoişti. Dacă aceştia şi-ar fi făcut partea, povara ne-ar fi fost uşurată; însă, deoarece unii nu şi-au făcut partea lor, noi am fost împovăraţi, iar alţii au dus-o uşor. Am văzut că Dumnezeu nu cere nimănui să practice o economie atât de strictă, încât să slăbească sau să vatăme templul lui Dumnezeu. În Cuvântul Său există îndatoriri şi cerinţe pentru a umili biserica şi a-i determina să-şi smerească sufletul, dar nu este nevoie să porţi