Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 13:24


13:24 Am văzut că, dacă bogăţia s-ar dobândi prin providenţa lui Dumnezeu, nu ar fi păcat să o ai; şi dacă s-ar ivi ocazii pentru a folosi aceste mijloace pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, nu ar fi păcat să le ai. Însă, dacă se prezintă ocazii favorabile fraţilor pentru a-şi folosi averea pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu şi spre slava Sa, şi ei nu fac acest lucru, vor greşi. În timpul de probă, ceea ce a constituit o comoară pentru ei se va dovedi a fi ceva potrivnic. Atunci, toate ocaziile de a folosi viaţa spre slava lui Dumnezeu vor fi trecut şi, într-un chin sufletesc teribil, ei îşi vor arunca bogăţiile la cârtiţe şi lilieci. Aurul şi argintul nu-i vor putea mântui în ziua aceea. Acestea vor cădea asupra lor ca o greutate zdrobitoare, pentru că va trebui să dea socoteală de isprăvnicia lor, de modul în care au folosit banii Domnului. Iubirea de sine i-a făcut să creadă că le-au aparţinut lor, că ei puteau face ce doreau cu toţi banii lor. Însă atunci ei vor simţi, vor simţi cu amar, şi vor înţelege că banii, mijloacele pe care ei le-au avut, le-au fost doar împrumutate de Dumnezeu, pentru a-I fi înapoiate cu credincioşie şi folosite pentru înaintarea cauzei Sale. Bogăţiile lor i-au înşelat. Ei au considerat că sunt săraci şi au trăit doar pentru ei înşişi, iar în cele din urmă vor descoperi că acea parte pe care trebuia să o folosească pentru cauza lui Dumnezeu constituie o teribilă povară pentru ei.