Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 11:9


11:9 Am văzut că Israelul lui Dumnezeu trebuie să se ridice şi să-şi reînnoiască puterea în El, reînnoind şi ţinând legământul lor cu Dumnezeu. Lăcomia, egoismul, iubirea de bani şi iubirea de lume, toate acestea se găsesc în rândurile păzitorilor Sabatului. Aceste păcate distrug spiritul de sacrificiu din poporul lui Dumnezeu. Cei care au această lăcomie în inimă nu sunt conştienţi de ea. Aceasta pune stăpânire pe ei pe nesimţite, şi dacă nu este scoasă din rădăcină, nimicirea lor este sigură, aşa cum a fost cea a lui Acan. Mulţi au luat jertfa de pe altarul lui Dumnezeu. Ei iubesc lumea, câştigul ei şi măreţia ei, iar dacă nu se petrece o schimbare totală în ei, vor pieri o dată cu lumea. Dumnezeu le-a împrumutat mijloace; acestea nu le aparţin, ci Dumnezeu i-a făcut pe ei ispravnici peste acestea. Şi din această cauză, ei le socotesc ale lor şi îşi fac din ele comori. Însă, oh, cât de repede, când mâna lui Dumnezeu, care i-a făcut să prospere, este îndepărtată de la ei, totul le este luat, într-un moment! Trebuie să se facă sacrificiu pentru Dumnezeu, eul să fie tăgăduit de dragul adevărului. Oh, cât de slab şi de fragil este omul! Cât de prăpădit este braţul lui! Am văzut că în curând trufia omului va fi doborâtă la pământ şi mândria lui umilită. Regi şi nobili, bogaţi şi săraci, toţi laolaltă se vor pleca şi plăgile ucigătoare ale lui Dumnezeu vor cădea peste ei.