Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Istoria Mântuirii

Istoria Mântuirii 9:3


9:3 Enoh a fost un om sfânt. El L-a slujit pe Dumnezeu cu toată inima. Văzând corupţia familiei omeneşti, s-a despărţit de descendenţii lui Cain, mustrându-i pentru marea lor stricăciune. Pe pământ existau şi din aceia care Îl cunoşteau pe Dumnezeu, se temeau de El şi I se închinau. Totuşi neprihănitul Enoh era atât de nefericit din cauza înmulţirii ticăloşiei celor lipsiţi de evlavie, încât evita să se asocieze cu ei în fiecare zi, temându-se că ar putea fi afectat de necredinţa lor şi astfel, în mintea lui, nu L-ar mai privi pe Dumnezeu cu acea sfântă veneraţie cuvenită înaltului Său caracter. Sufletul îi era tulburat când vedea zilnic cum ei călcau în picioare autoritatea lui Dumnezeu. A ales să stea separat de ei şi îşi petrecea mare parte din timp în singurătate, în meditaţie