8:1 Cap. 6 - Cain, Abel şi jertfele lor
8:2 Cain şi Abel, fiii lui Adam, aveau caractere foarte diferite. Abel se temea de Dumnezeu. Cain nutrea sentimente de răzvrătire şi murmura împotriva lui Dumnezeu din cauza blestemului pronunţat împotriva lui Adam şi din cauză că şi pământul era blestemat datorită păcatului lui. Aceşti fraţi fuseseră învăţaţi cu privire la măsurile luate pentru salvarea omenirii. Li se cerea să îndeplinească un sistem de ascultare umilă, în care să-şi dovedească reverenţa faţă de Dumnezeu, credinţa şi dependenţa de Mântuitorul promis, prin sacrificarea mieilor întâi născuţi şi aducerea lor ca o solemnă ardere de tot înaintea lui Dumnezeu. Această jertfă îi făcea să-şi amintească mereu păcatul, precum şi pe Mântuitorul care avea să vină şi care trebuia să fie măreaţa jertfă pentru om.
8:3 Cain şi-a adus darul Domnului cu murmur şi necredinţă în inimă cu privire la Jertfa promisă. El nu era dispus să urmeze cu stricteţe planul de ascultare, să-şi procure un miel şi să-l ofere împreună cu roadele pământului. A luat numai din roade şi nu a ţinut seama de cerinţa lui Dumnezeu. Domnul îi făcuse cunoscut lui Adam că fără vărsare de sânge nu poate exista iertare a păcatului. Cain nu a fost meticulos, să aducă măcar cele mai bune roade. Abel şi-a avertizat fratele să nu vină înaintea Domnului
8:4 fără o jertfă de sânge. Cain, fiind cel mai mare, n-a vrut să-l asculte pe fratele lui. I-a dispreţuit sfatul şi şi-a adus jertfa cu îndoială şi murmur în ceea ce priveşte necesitatea ceremoniei. Iar Dumnezeu nu i-a acceptat-o.
8:5 Abel a adus din întâii născuţi ai turmei şi din grăsime, după cum poruncise Dumnezeu; cu deplină încredere în Mesia care avea să vină, şi cu veneraţie smerită, şi-a oferit jertfa. Dumnezeu i-a respectat darul. O lumină a fulgerat din cer şi a consumat jertfa lui Abel. Cain nu vede nici o manifestare ca dovadă a acceptării jertfei lui. Se mânie pe Domnul şi pe fratele lui. Dumnezeu binevoieşte să-i trimită un înger pentru a sta de vorbă cu el.
8:6 Îngerul îl întreabă despre motivul mâniei lui şi-i spune că, dacă face binele şi urmează instrucţiunile date de Dumnezeu, El îl va accepta şi-i va respecta jertfa. Dar, dacă nu se va supune cu umilinţă, dacă nu-L va crede şi nu-L va asculta, El nu-i poate accepta darul. Îngerul îi spune lui Cain că nu a fost nici o nedreptate sau părtinire din partea lui Dumnezeu, dar că nu i-a putut primi jertfa din cauza păcatului lui şi a neascultării de porunca Sa clară şi că, dacă va face binele, va fi primit de Dumnezeu, iar fratele lui va trebui să-l asculte şi el va lua conducerea pentru că era cel mai mare.
8:7 Însă chiar şi după ce a fost astfel instruit cu exactitate, Cain nu s-a pocăit. În loc să se condamne şi să se deteste pe sine pentru necredinţa lui, el încă se plânge de nedreptatea şi de părtinirea lui Dumnezeu. În gelozia şi ura lui, devine duşmanul lui Abel şi-l ocărăşte. Abel îi arată cu blândeţe fratelui său greşelile şi faptul că răul este în el. Cain, însă, îşi urăşte fratele din momentul în care Dumnezeu Îşi manifestă
8:8 dovezile acceptării faţă de acesta. Abel caută să-i potolească mânia vorbindu-i despre mila arătată de Dumnezeu faţă de părinţii lor, prin faptul că le-a salvat viaţa când ar fi putut să aducă pe dată moartea asupra lor. El îi spune lui Cain că Dumnezeu îi iubeşte, altfel nu L-ar fi dat pe Fiul Lui, sfânt şi nevinovat, să sufere mânia pe care merita s-o sufere omul pentru neascultarea lui.
8:9 Începutul morţii
8:10 În timp ce Abel justifică planul lui Dumnezeu, Cain se înfurie. Mânia lui creşte şi se aprinde împotriva lui Abel, până când îl omoară. Dumnezeu îl întreabă pe Cain despre fratele lui, iar el rosteşte o minciună: "Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?" Dumnezeu îl informează că îi cunoştea păcatul, îi cunoştea orice faptă, chiar şi gândurile inimii şi-i spune: "Sângele fratelui tău strigă din pământ la Mine. Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău. Când vei lucra pământul, nu-ţi va mai da bogăţia lui. Pribeag şi fugar vei fi pe pământ."
8:11 La început, blestemul asupra pământului nu s-a simţit decât puţin; dar acum asupra lui apăsa un blestem dublu. Cain şi Abel reprezintă cele două categorii, drepţi şi nedrepţi, credincioşi şi necredincioşi, care există de la căderea omului până la a doua venire a lui Hristos. Cain, care şi-a omorât fratele, îi reprezintă pe cei răi care vor fi invidioşi pe cei neprihăniţi şi-i vor urî pentru că sunt mai buni decât ei. Vor fi geloşi pe ei, îi vor persecuta şi-i vor da la moarte, din cauză că faptele bune ale acestora le condamnă calea lor păcătoasă.
8:12 Viaţa lui Adam a fost plină de întristare, umilinţă şi pocăinţă continuă. Pe măsură ce-i învăţa pe copiii şi nepoţii lui frica de Domnul, şi-a reproşat adesea cu amărăciune păcatul care adusese atâta nenorocire asupra urmaşilor lui. Când a părăsit frumosul Eden, gândul că trebuie să moară l-a cutremurat cu groază. El vedea moartea ca pe o calamitate înfricoşătoare. Pentru prima oară a făcut cunoştinţă cu realitatea grozavă a morţii în familia omenească prin chiar fiul său, Cain, care şi-a ucis fratele. Plină de cea mai amară remuşcare pentru propria-i nelegiuire, lipsit de fiul lui, Abel, şi privind la Cain ca fiind ucigaşul acestuia şi cunoscând blestemul lui Dumnezeu asupra lui, inima lui Adam a fost copleşită de durere. Cu cea mai mare asprime şi-a imputat prima fărădelege. El a implorat iertarea lui Dumnezeu prin Jertfa făgăduită. A simţit profund mânia lui Dumnezeu pentru crima lui comisă în Paradis. Mai târziu el a fost martorul corupţiei generale care, în final, L-a provocat pe Dumnezeu să-i distrugă pe locuitorii pământului printr-un potop. Sentinţa de moarte pronunţată asupra lui de către Creator i-a părut teribilă la început. După ce a trăit câteva sute de ani, însă, a văzut că Dumnezeu era drept şi milos ca să pună capăt unei vieţi nenorocite.
8:13 Când Adam a fost martorul primelor semne de degradare ale naturii, în căderea frunzelor şi în ofilirea florilor, a plâns mai mult decât îşi plâng oamenii de astăzi morţii. Florile ce se ofileau nu reprezentau o pricină de durere prea adâncă deoarece erau plăpânde şi delicate; dar ca pomii cei înalţi, falnici şi puternici să-şi lepede frunzele, să se descompună, prezenta înaintea lui dezintegrarea generală a frumoasei naturi pe care Dumnezeu o crease pentru fericirea omului.
8:14 El le-a zugrăvit copiilor şi nepoţilor lui,
8:15 până la a noua generaţie, trăsăturile desăvârşite ale căminului său din Eden, precum şi căderea lui cu rezultatele ei grozave şi povara de durere adusă asupra lui de ruptura din familie, ce dusese la moartea lui Abel. Le-a relatat suferinţele prin care îl trecuse Dumnezeu ca să-l înveţe necesitatea ascultării stricte de Legea Lui. Le-a declarat că păcatul, indiferent sub ce formă există, va fi pedepsit. I-a implorat să asculte de Dumnezeu, care-i va trata cu milă dacă Îl vor iubi şi se vor teme de El.
8:16 Îngerii au stat de vorbă cu Adam după căderea lui şi i-au spus despre Planul de Mântuire şi despre faptul că neamul omenesc nu se afla dincolo de posibilitatea salvării. Deşi între om şi Dumnezeu se produsese o despărţire îngrozitoare, totuşi a fost prevăzută jertfa Fiului Său iubit, prin care oamenii să poată fi mântuiţi. Dar singura lor speranţă era într-o viaţă de pocăinţă umilă şi de încredere în măsura luată. Toţi cei care Îl vor accepta în felul acesta pe Hristos, ca singurul lor Mântuitor, vor fi din nou aduşi în favoarea lui Dumnezeu prin meritele Fiului Său.