Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Istoria Mântuirii

Istoria Mântuirii, 68


68:1 Cap. 66 - Moartea a doua

68:2 Satana pare paralizat în timp ce priveşte slava şi maiestatea lui Hristos. El, care a fost cândva un heruvim ocrotitor, îşi aminteşte de unde a căzut. Un serafim strălucitor, "fiu al zorilor"; cât de schimbat, cât de degradat acum!

68:3 Satana vede că răzvrătirea lui deliberată l-a descalificat pentru cer. El şi-a educat puterile ca să lupte împotriva lui Dumnezeu. Curăţia, pacea şi armonia cerului ar fi pentru el cea mai mare tortură. Acuzaţiile lui împotriva harului şi dreptăţii lui Dumnezeu au încetat acum. Ocara pe care a căutat s-o arunce asupra lui Iehova zace acum asupra lui. El se pleacă şi mărturiseşte justeţea sentinţei sale.

68:4 Acum este clarificat fiecare aspect al adevărului şi rătăcirii din lunga perioadă de controversă. Dreptatea lui Dumnezeu este pe deplin reabilitată. Înaintea întregii lumi se prezintă în mod clar marele sacrificiu făcut de Tatăl şi Fiul în favoarea omului. A venit ceasul când Hristos Îşi ocupă poziţia Lui de drept şi este proslăvit mai presus de domnii şi de stăpâniri şi de orice nume.

68:5 Cu toate că Satana a fost constrâns să recunoască dreptatea lui Dumnezeu şi să se plece înaintea supremaţiei lui Hristos, caracterul lui rămâne neschimbat. Spiritul de răzvrătire erupe din nou, ca un torent puternic. Plin de revoltă şi ură, se hotărăşte să nu renunţe la marea luptă. A sosit timpul pentru o ultimă luptă disperată

68:6 împotriva Împăratului cerului. El aleargă în mijlocul supuşilor lui şi încearcă să-i inspire cu propria furie şi să-i ridice la o luptă imediată. Între toate milioanele nenumărate, însă, pe care el le-a ademenit la rebeliune, nu mai există acum nici unul care să-i recunoască supremaţia. Puterea lui a luat sfârşit. Cei răi sunt plini de aceeaşi ură împotriva lui Dumnezeu care-l inspiră şi pe Satana, dar ei văd că nu există nici o speranţă pentru cauza lor şi că nu pot ieşi biruitori împotriva lui Iehova. Mânia li se aprinde împotriva lui Satana şi a celor care au fost agenţii lui în înşelătorie. Cu o furie ca a demonilor se întorc împotriva acestora şi urmează o încleştare universală.

68:7 Foc din cer

68:8 Atunci se împlinesc cuvintele profetului: "Căci Domnul este mâniat pe toate neamurile şi plin de urgie pe toată oştirea lor: El le nimiceşte cu desăvârşire, le măcelăreşte de tot." Isaia 34,2. "Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte." Ps. 11,6. Din cer, de la Dumnezeu coboară foc. Pământul se crapă. Armele ascunse în adâncimile lui sunt scoase la suprafaţă. Flăcări ce devorează izbucnesc din fiecare prăpastie ce se deschide. Chiar şi stâncile ard. A venit ziua care "va arde ca un cuptor." Maleahi 4,1. Corpurile cereşti se topesc de mare căldură, iar pământul, cu tot ce este pe el, arde. (2 Petru 3,10.) Focul iadului este pregătit pentru împărat, pentru capul răzvrătirii. Rugul este adânc şi lat, iar "suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă." Isaia 30,33. Suprafaţa pământului pare o masă topită, un lac întins de foc clocotind. Este ziua judecăţii şi a pierzării celor răi -

68:9 "o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion." Isaia 34,8.

68:10 Cei răi îşi primesc răsplata pe pământ. Ei "vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor." Maleahi 4,1. Unii sunt nimiciţi într-o clipă, în timp ce alţii îndură multe zile. Toţi sunt pedepsiţi potrivit cu faptele lor. Păcatele neprihăniţilor sunt transferate asupra lui Satana, generatorul răului, care trebuie să le poarte vina [Vezi nota de la pagina 319] . În felul acesta, el este făcut să sufere nu numai pentru propria-i rebeliune, ci şi pentru toate păcatele pe care i-a determinat pe cei din poporul lui Dumnezeu să le comită. Pedeapsa lui va fi cu mult mai mare decât a celor pe care i-a înşelat. După ce toţi cei care au căzut prin înşelăciunea lui vor fi pierit, el va continua să trăiască şi să sufere. Cei răi sunt în final distruşi în flăcările purificatoare, rădăcină şi ramură - Satana fiind rădăcina, iar urmaşii lui ramurile. Dreptatea lui Dumnezeu este satisfăcută, iar sfinţii şi toată oştirea îngerilor spun cu voce tare: Amin.

68:11 În timp ce focul răzbunării lui Dumnezeu învăluie pământul, neprihăniţii rămân în siguranţă în cetatea sfântă. Asupra celor care au avut parte de prima înviere a doua moarte nu are nici o putere. (Apocalipsa 20,6.) În timp ce pentru cei răi Dumnezeu este un foc mistuitor, pentru poporul Lui este un soare şi un scut. (Ps. 84,11)