67:1 Cap. 65 - Încoronarea lui Hristos
67:2 Domnul Hristos se arată din nou duşmanilor Lui. Mult deasupra cetăţii, pe o temelie de aur strălucitor, se află un tron înalt şi plin de slavă. Pe el stă Fiul lui Dumnezeu, iar în jur sunt supuşii împărăţiei Sale. Nici o limbă nu poate descrie şi nici o pană nu poate zugrăvi puterea şi maiestatea Domnului Hristos. Slava Tatălui veşnic Îl înfăşoară pe Fiul Lui. Strălucirea prezenţei Sale umple cetatea lui Dumnezeu şi se revarsă dincolo de porţi, inundând întregul pământ cu aureola ei.
67:3 Cel mai aproape de tron se află cei care odinioară erau zeloşi pentru cauza lui Satana, dar care, smulşi ca nişte cărbuni din foc, L-au urmat pe Mântuitorul lor cu mare devotament. Următorii sunt aceia care şi-au desăvârşit caracterul creştin în mijlocul minciunii şi necredinţei, cei care au onorat Legea lui Dumnezeu în timp ce lumea creştină o declara fără valoare şi milioanele din toate veacurile care au fost martirizaţi pentru credinţa lor. După aceştia urmează "gloata cea mare pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, ... înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini." Apocalipsa 7,9. Lupta lor s-a terminat şi biruinţa a fost câştigată. Ei şi-au alergat alergarea şi au căpătat premiul. Ramura de palmier din mâna lor este simbolul
67:4 triumfului, iar haina albă reprezintă neprihănirea Domnului Hristos, care este acum a lor.
67:5 Răscumpăraţii înalţă un cântec de laudă al cărui ecou răsună în bolţile cerului: "Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului." Îngerii şi serafimii îşi unesc glasurile în adorare. Când mântuiţii au văzut puterea şi răutatea lui Satana, şi-au dat seama, ca niciodată mai înainte, că nici o putere în afară de aceea a lui Hristos nu i-ar fi putut face biruitori. În toată acea mulţime strălucitoare nu există nimeni care să-şi atribuie sieşi mântuirea, ca şi cum ar fi biruit prin propria putere şi bunătate. Nu se spune nimic despre ce au făcut sau au suferit ei. Tema fiecărui cântec şi nota fundamentală a fiecărui imn este: "Mântuirea este a Dumnezeului nostru ... şi a Mielului." Apocalipsa 7,10.
67:6 În prezenţa adunării tuturor locuitorilor pământului şi ai cerului are loc încoronarea finală a Fiului lui Dumnezeu. Învestit cu maiestate şi putere supremă, Împăratul împăraţilor pronunţă sentinţa asupra celor răzvrătiţi împotriva guvernării Sale şi execută dreptatea asupra celor care au călcat Legea Lui şi I-au asuprit poporul. Profetul lui Dumnezeu spune: "Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea." Apocalipsa 20:11,12.
67:7 Imediat ce se deschid cărţile faptelor şi ochiul Domnului Isus priveşte asupra celor răi, ei sunt conştienţi de toate păcatele pe care le-au comis vreodată. Ei văd exact unde li s-a abătut piciorul de la calea
67:8 curăţiei şi sfinţeniei şi cât de departe i-au dus mândria şi răzvrătirea în încălcarea Legii lui Dumnezeu. Ispitele seducătoare pe care ei le-au încurajat complăcându-se în păcat, binecuvântările pervertite, valurile harului respinse de inima îndărătnică şi nepocăită - toate le apar ca scrise cu litere de foc.
67:9 Priveliştea marii lupte
67:10 Deasupra tronului este descoperită crucea şi, ca o vedere panoramică, apar scene din ispitirea şi căderea lui Adam, precum şi paşii succesivi din marele Plan de Mântuire. Naşterea umilă a Mântuitorului; prima parte a vieţii Sale petrecută în simplitate şi ascultare; botezul în Iordan; postul şi ispitirea în pustie; lucrarea Lui publică, descoperind oamenilor cele mai preţioase binecuvântări ale cerului; zilele pline de fapte de iubire şi de milă, nopţile de rugăciune şi de veghere în solitudinea munţilor; comploturile invidiei, urii şi răutăţii ce i-au răsplătit binefacerile; agonia grozavă şi misterioasă din Ghetsemani, sub greutatea zdrobitoare a păcatelor întregii omeniri; trădarea Sa în mâinile gloatei criminale; evenimentele înfricoşătoare ale acelei nopţi teribile; arestatul care nu opune rezistenţă, părăsit de cei mai iubiţi ucenici ai Lui, târât cu brutalitate pe străzile Ierusalimului; Fiul lui Dumnezeu adus înaintea lui Ana, acuzat în palatul marelui preot, în sala de judecată a lui Pilat şi în faţa laşului şi crudului Irod, batjocorit, insultat, torturat şi condamnat să moară - totul este zugrăvit în mod viu.
67:11 După aceea, înaintea mulţimilor se descoperă scenele finale: răbdătorul Suferind păşind pe drumul Calvarului; Prinţul cerului atârnând pe cruce; preoţii trufaşi şi gloata batjocoritoare râzând de agonia morţii Sale; întunericul supranatural;
67:12 cutremurul de pământ, stâncile sfărâmate şi mormintele deschise, marcând momentul în care Răscumpărătorul lumii Şi-a dat viaţa.
67:13 Acest spectacol înfricoşător apare chiar aşa cum a avut loc în realitate. Satana şi supuşii lui, precum şi îngerii cei răi, nu au nici o putere să-şi întoarcă privirile de la tabloul propriei lucrări. Fiecare actor îşi aminteşte rolul pe care l-a jucat. Irod, care i-a ucis pe copiii nevinovaţi ai Betleemului, ca să-L poată nimici pe Împăratul lui Israel; Irodiada cea decăzută, vinovată de sângele lui Ioan Botezătorul; Pilat cel slab şi oportunist; soldaţii batjocoritori; preoţii, conducătorii şi mulţimea înfuriată care strigase: "Sângele Lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri" - toţi îşi văd enormitatea vinei. În zadar caută să se ascundă de maiestatea divină a înfăţişării Sale ce străluceşte mai tare decât slava soarelui. În acest timp răscumpăraţii îşi aruncă la picioarele Mântuitorului cununile, exclamând: "El a murit pentru mine!"
67:14 În mijlocul mulţimii răscumpărate, se află apostolii lui Hristos: marele Pavel, Petru cel înflăcărat, Ioan cel iubit şi iubitor şi fraţii lor credincioşi, precum şi marea oştire a martirilor, în timp ce în afara zidurilor, împreună cu tot ce este rău şi întinat, se află cei care i-au prigonit, închis şi omorât. Acolo este Nero, acel monstru al cruzimii şi viciului, privind bucuria şi triumful acelora pe care odată i-a torturat şi în ale căror chinuri extreme îşi găsea o plăcere satanică. Mama lui este acolo, martoră la rezultatul propriei sale lucrări, pentru a vedea cum trăsăturile rele de caracter transmise fiului ei şi patimile încurajate şi dezvoltate de influenţa şi exemplul ei au adus ca roadă crime ce au făcut lumea să se cutremure.
67:15 Acolo se află preoţi şi prelaţi papistaşi ce s-au pretins ambasadorii lui Hristos, dar au folosit scaunul de tortură,
67:16 temniţa şi rugul pentru a stăpâni conştiinţa poporului Său. Acolo sunt pontifii mândri care s-au înălţat mai presus de Dumnezeu şi s-au încumetat să schimbe Legea Celui Prea Înalt. Acei pretinşi părinţi ai bisericii au de dat lui Dumnezeu o socoteală de care ar dori mult să poată scăpa. Ei sunt făcuţi să vadă, prea târziu, că Cel Atotştiutor este gelos pentru Legea Lui şi că în nici un chip nu-l va socoti nevinovat pe cel vinovat. Ei află acum că Domnul Hristos Îşi identifică interesele cu ale poporului Său suferind şi simt puterea cuvintelor Lui: "Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut." Matei 25,40.
67:17 La bara judecăţii
67:18 Întreaga lume nelegiuită este aliniată la bara de judecată a lui Dumnezeu, sub acuzaţia de înaltă trădare împotriva guvernării cerului. Ei nu au pe nimeni să le apere cauza; sunt fără scuză; şi se pronunţată sentinţa morţii veşnice în dreptul lor.
67:19 Acum le este tuturor clar că plata păcatului nu este independenţa nobilă şi viaţa veşnică, ci robia, ruina şi moartea. Cei răi văd ce au pierdut prin viaţa lor de răzvrătire. Ei au dispreţuit greutatea veşnică de slavă atunci când le-a fost oferită, dar cât de mult o doresc acum! Sufletul pierdut strigă: "Aş fi putut avea toate acestea, dar am ales să le îndepărtez. O, ce nebunie ciudată! Am schimbat pacea, fericirea şi onoarea pe ticăloşie, ruşine şi disperare." Toţi văd că excluderea lor din cer este dreaptă. În viaţa lor, ei au declarat: Nu vrem ca acest Isus să împărăţească peste noi!
67:20 Ca vrăjiţi, cei răi privesc la încoronarea Fiului lui Dumnezeu. Văd în mâinile Sale tablele Legii divine, principii pe care ei le-au dispreţuit
67:21 şi călcat. Sunt martori la izbucnirea de uimire, extaz şi adorare a izbăviţilor. Când acordurile muzicii se înalţă peste mulţimile din afara cetăţii, toţi exclamă într-un glas: "Minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al sfinţilor!" (Apocalipsa 15,3) şi, căzând la pământ în prosternare, se închină Prinţului vieţii.