56:1 Cap. 54 - A treia solie îngerească
56:2 Când Hristos a intrat în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc, pentru a săvârşi încheierea lucrării de ispăşire, le-a încredinţat slujitorilor Lui ultima solie de har ce trebuia dată lumii. Aceasta este avertizarea îngerului al treilea din Apocalipsa 14. Imediat după proclamarea ei, profetul Îl vede pe Fiul omului venind în slavă ca să recolteze secerişul pământului.
56:3 După cum a fost prezis în Scripturi, slujba lui Hristos în locul prea sfânt a început la încheierea perioadei profetice, în anul 1844. Cuvintele lui Ioan din Apocalipsa 11,19 se aplică tocmai la acest timp: "Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său." Chivotul legământului lui Dumnezeu se află în al doilea compartiment al sanctuarului. Când Domnul Hristos a intrat acolo să slujească în favoarea păcătosului, această parte din interiorul templului a fost deschisă şi s-a văzut chivotul lui Dumnezeu. Maiestatea şi puterea lui Dumnezeu s-au descoperit acelora care, prin credinţă, Îl vedeau pe Mântuitorul în lucrarea Lui de mijlocire. Când poalele slavei au umplut templul, lumina din sfânta sfintelor s-a revărsat asupra poporului Său aşteptător de pe pământ.
56:4 Ei Îl urmaseră prin credinţă pe Marele lor Preot din sfânta în sfânta sfintelor şi L-au văzut mijlocind cu sângele Său înaintea chivotului lui Dumnezeu. În acel chivot sfânt se află Legea Tatălui, aceeaşi Lege care a fost rostită de
56:5 Însuşi Dumnezeu, în mijlocul tunetelor, la Sinai şi scrisă cu propriu-I deget pe tablele de piatră. Nici o poruncă nu a fost anulată; nici o iotă sau frântură nu a fost schimbată. Când i-a dat lui Moise o copie a Legii Lui, Dumnezeu a păstrat măreţul original în sanctuarul de sus. Cercetând preceptele sfinte, căutătorii adevărului au găsit, chiar în sânul Decalogului, porunca a patra, aşa cum a fost proclamată pentru prima oară: "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o." Exodul 20:8-11.
56:6 Duhul lui Dumnezeu a impresionat inimile acestor cercetători ai Cuvântului Său. Ei s-au convins că încălcaseră din neştiinţă porunca a patra, nerespectând ziua de odihnă a Creatorului. Au început să examineze motivele pentru care este ţinută ziua întâi a săptămânii în locul zilei sfinţite de Dumnezeu. Nu au putut găsi în Scripturi nici o dovadă că porunca a patra ar fi fost desfiinţată sau că Sabatul ar fi fost schimbat; binecuvântarea care a sfinţit la început ziua a şaptea nu a fost niciodată îndepărtată. Ei căutaseră cu sinceritate să cunoască şi să facă voia lui Dumnezeu, iar acum, când se vedeau călcători ai Legii Sale, întristarea le-a umplut inimile. Îndată şi-au dovedit credincioşia faţă de Dumnezeu, sfinţind Sabatul Lui.
56:7 Multe şi stăruitoare au fost eforturile depuse pentru a le răsturna credinţa. Toţi puteau să vadă că,
56:8 dacă sanctuarul pământesc era un chip sau o copie a celui ceresc, Legea depozitată în chivotul de pe pământ era o transcriere exactă a Legii din chivotul din cer, iar acceptarea adevărului cu privire la sanctuarul ceresc implica recunoaşterea pretenţiilor Legii lui Dumnezeu şi a caracterului obligatoriu al Sabatului poruncii a patra.
56:9 Cei care au acceptat lumina cu privire la mijlocirea lui Hristos şi la caracterul veşnic al Legii lui Dumnezeu au văzut că tocmai acestea erau adevărurile scoase în evidenţă în solia îngerului al treilea. Îngerul declară: "Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus." Apocalipsa 14,12. Acest text este precedat de o avertizare solemnă şi grozavă: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui." Apocalipsa 14,9.10. Pentru înţelegerea acestei solii era necesară o interpretare a simbolurilor folosite. Ce reprezentau fiara, icoana şi semnul? Din nou, cei care căutau adevărul s-au întors la studiul profeţiilor.
56:10 Fiara şi icoana ei
56:11 Prin această primă fiară este reprezentată biserica romano-catolică, un corp ecleziastic îmbrăcat cu putere civilă, având autoritatea să-i pedepsească pe toţi dizidenţii. Chipul fiarei reprezintă un alt corp religios îmbrăcat cu puteri asemănătoare. Formarea acestui chip este lucrarea acelei fiare care s-a ridicat în pace şi pretindea a fi blândă şi care este un simbol frapant al Statelor Unite ale Americii. Aici trebuie găsită icoana papalităţii. Când bisericile din ţara noastră, unindu-se cu privire la punctele de credinţă comune, vor
56:12 influenţa statul să impună decretele lor şi să susţină instituţiile lor, atunci America protestantă va forma un chip al ierarhiei romane. Atunci biserica adevărată va fi asaltată prin persecuţie, la fel ca poporul lui Dumnezeu de altădată.
56:13 Fiara cu coarne ca de miel porunceşte ca "toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei." Apocalipsa 13,16.17. Acesta este semnul despre care ne avertizează al treilea înger - semnul fiarei dintâi, adică papalitatea; de aceea trebuie căutat între trăsăturile caracteristice ale acelei puteri. Profetul Daniel a declarat că biserica romană, simbolizată prin cornul cel mic, avea să se gândească să schimbe vremurile şi Legea (Daniel 7,25), iar Pavel o descrie ca omul fărădelegii (2Tesaloniceni 2,3.4), care avea să se înalţe mai presus de Dumnezeu. Numai schimbând Legea lui Dumnezeu putea papalitatea să se înalţe mai presus de Dumnezeu; oricine înţelege acest lucru şi totuşi păzeşte Legea astfel schimbată dă cinste supremă puterii care a făcut schimbarea.
56:14 Porunca a patra, pe care Roma s-a străduit s-o înlăture, este singura poruncă din Decalog care arată către Dumnezeu ca fiind Creatorul cerurilor şi al pământului, deosebindu-l astfel pe adevăratul Dumnezeu de dumnezeii falşi. Sabatul a fost instituit pentru a comemora lucrarea creaţiunii şi a îndrepta astfel mintea oamenilor către Dumnezeul cel viu şi adevărat. Puterea Sa creatoare este menţionată peste tot în Scripturi, ca dovadă că Dumnezeul lui Israel este superior zeităţilor păgâne. Dacă Sabatul ar fi fost întotdeauna păstrat gândurile şi afecţiunea omului s-ar fi îndreptat către Făcătorul lui ca subiect al veneraţiei şi închinării
56:15 şi n-ar fi existat niciodată vreun idolatru, ateu sau necredincios.
56:16 Acea instituţie care arată către Dumnezeu ca fiind Creatorul este un semn al autorităţii Sale de drept asupra fiinţelor pe care le-a întocmit. Schimbarea Sabatului este semnul autorităţii bisericii Romane. Cei care înţeleg cerinţele poruncii a patra şi totuşi aleg să ţină sabatul fals în locul celui adevărat aduc, prin aceasta, un omagiu tocmai acelei puteri care a introdus falsul sabat.
56:17 O solie solemnă
56:18 Cea mai înfricoşătoare ameninţare adresată vreodată muritorilor este cuprinsă în solia îngerului al treilea. Păcatul care provoacă mânia lui Dumnezeu neamestecată cu milă trebuie să fie unul teribil. Oamenii nu trebuie lăsaţi în întuneric cu privire la această chestiune; avertizarea împotriva acestui păcat trebuie dată lumii înainte să cadă pedeapsa judecăţilor lui Dumnezeu, ca toţi să poată şti de ce va veni aceasta şi să aibă ocazia să scape de ea.
56:19 În cadrul marii lupte se diferenţiază două clase distincte şi opuse. Una "se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei", aducând astfel asupra sa judecăţile grozave cu care ameninţă îngerul al treilea. Oamenii din cealaltă categorie, în puternic contrast cu lumea, "ţin poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus." Apocalipsa 14,9.12.
56:20 Acestea au fost adevărurile importante descoperite înaintea celor care au primit solia îngerului al treilea. Când şi-au revizuit experienţa, de la prima proclamare a celei de a doua veniri a Domnului Hristos şi până la trecerea timpului aşteptat în 1844, ei au văzut explicaţia dezamăgirii lor, iar speranţa şi bucuria le-au însufleţit iarăşi inimile. Lumina de la sanctuar strălucea asupra trecutului, prezentului
56:21 şi viitorului, iar ei au cunoscut că Dumnezeu îi condusese prin providenţa Lui care nu greşeşte niciodată. Cu un nou curaj şi o credinţă mai fermă, ei s-au alăturat vestirii soliei de avertizare a celui de-al treilea înger. Din anul 1844, ca împlinire a profeţiei îngerului al treilea, atenţia lumii a fost atrasă către adevăratul Sabat şi un număr tot mai mare de oameni se întorc la ţinerea zilei sfinte a lui Dumnezeu.