55:1 Cap. 53 - Sanctuarul
55:2 Temelia şi stâlpul credinţei advente a fost versetul din Daniel 8,14, mai presus de toate celelalte: "Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sanctuarul va fi curăţit." Aceste cuvinte erau bine cunoscute de toţi cei ce credeau că Domnul venea curând. Această profeţie a fost repetată cu bucurie de mii de oameni, ca lozincă a credinţei lor. Toţi simţeau că de evenimentele aduse astfel în atenţie depindeau aşteptările lor cele mai strălucite şi speranţele lor cele mai de preţ. S-a arătat că aceste zile profetice se terminau în toamna anului 1844. Ca şi restul lumii creştine, adventiştii credeau pe atunci că pământul, sau o parte a lui, era sanctuarul, iar curăţirea sanctuarului nu putea să însemne decât purificarea pământului prin foc în măreaţa zi din urmă. Ei înţelegeau că acest lucru va avea loc la a doua venire a Domnului Hristos. De aici au tras concluzia că Hristos avea să se întoarcă pe pământ în anul 1844.
55:3 Dar timpul arătat a trecut şi Hristos n-a venit. Credincioşii ştiau că nu se putea să dea greş Cuvântul lui Dumnezeu; trebuie că felul în care interpretaseră ei profeţia era greşit; dar unde era greşeala? Mulţi s-au grăbit să taie nodul dificultăţii negând că perioada celor 2300 de zile se termina în anul 1844. Nu putea fi dat nici un motiv
55:4 pentru această poziţie, decât faptul că Hristos nu a venit la timpul aşteptat. Ei argumentau că, dacă zilele profetice s-ar fi terminat în anul 1844, Hristos ar fi venit atunci să cureţe sanctuarul, purificând pământul prin foc; şi că, de vreme ce El n-a venit, nu se poate ca perioada să se fi încheiat.
55:5 Deşi majoritatea adventiştilor a abandonat calculul perioadelor profetice făcut anterior, şi în consecinţă a negat corectitudinea mişcării bazate pe el, câţiva n-au vrut să renunţe la punctele de credinţă şi experienţă care erau susţinute de Scripturi şi de mărturia specială a Duhului lui Dumnezeu. Ei credeau că adoptaseră principii sănătoase de interpretare în studiul Scripturilor şi că era de datoria lor să se ţină tare de adevărurile deja câştigate şi să urmeze în continuare aceeaşi cale de cercetare a Bibliei. Cu rugăciune fierbinte, ei şi-au revizuit poziţia şi au studiat Scripturile ca să-şi descopere greşeala. Neputând să vadă nici o eroare în explicaţia perioadelor profetice, au fost conduşi să examineze mai îndeaproape subiectul sanctuarului.
55:6 Sanctuarul pământesc şi sanctuarul ceresc
55:7 În investigaţiile lor, au aflat că sanctuarul pământesc, construit de Moise la porunca lui Dumnezeu potrivit cu modelul ce i-a fost arătat pe munte, era "o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe"; că cele două locuri sfinte ale sale erau "chipurile lucrurilor care sunt în ceruri"; că Hristos, Marele nostru Preot, este "slujitor al locului prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul"; că "Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi,
55:8 înaintea lui Dumnezeu." Evrei 9,9, 23; 8,2; 9,24.
55:9 Sanctuarul din cer, în care Domnul Isus slujeşte în favoarea noastră, este marele original, iar sanctuarul construit de Moise era o copie a acestuia. După cum sanctuarul de pe pământ avea două încăperi, sfânta şi sfânta sfintelor, există două locuri sfinte şi în sanctuarul din cer. Chivotul ce conţinea legea lui Dumnezeu, altarul tămâierii şi alte instrumente de slujire care se găseau în sanctuarul pământesc erau duplicate ale celor din sanctuarul de sus. Într-o viziune sfântă, apostolului Ioan i s-a permis să intre în cer şi să vadă sfeşnicul şi altarul tămâierii şi, când "templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis," a mai văzut şi "chivotul legământului Său." Apocalipsa 4,5; 8,3; 11,19.
55:10 Cei care căutau adevărul au găsit dovezi incontestabile ale existenţei unui sanctuar în cer. Moise a făcut sanctuarul pământesc după un model ce i-a fost arătat. Pavel a declarat că acel model era adevăratul sanctuar care este în cer. (Evrei 8,2.5). Ioan a mărturisit că l-a văzut în cer.
55:11 La încheierea celor 2300 de zile, în anul 1844, pe pământ nu mai exista de multe secole nici un sanctuar; de aceea, sanctuarul din cer trebuie să fie acela despre care se vorbeşte în declaraţia: "Până vor trece 2300 de seri şi dimineţi; apoi sfântul locaş va fi curăţit." Dar cum poate sanctuarul ceresc să aibă nevoie de curăţire? Întorcându-se iarăşi la Scripturi, cercetătorii profeţiei au aflat că această curăţire nu însemna îndepărtarea impurităţilor fizice, deoarece trebuia făcută cu sânge şi, prin urmare, trebuie să fie o curăţire de păcat. Apostolul spune: "Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţite în felul acesta [cu sângele animalelor], trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie
55:12 curăţite cu jertfe mai bune decât acestea [chiar sângele scump al lui Hristos]." Evrei 9,23.
55:13 Pentru a obţine o cunoaştere mai profundă a curăţirii despre care vorbeşte profeţia, a fost necesară înţelegerea serviciului din sanctuarul ceresc. Acest lucru putea fi învăţat numai din slujba sanctuarului pământesc; deoarece Pavel declară că preoţii care slujeau acolo reprezentau "chipul şi umbra lucrurilor cereşti." Evrei 8,5.
55:14 Curăţirea sanctuarului
55:15 După cum în vechime păcatele poporului erau transferate simbolic asupra sanctuarului pământesc, prin sângele jertfei pentru păcat, şi păcatele noastre sunt transferate, în fapt, asupra sanctuarului ceresc, prin sângele lui Hristos. După cum curăţirea tipică a celui pământesc era îndeplinită prin îndepărtarea păcatelor cu care fusese mânjit, la fel şi curăţirea antitipică celui ceresc trebuie îndeplinită prin îndepărtarea, sau ştergerea, păcatelor înregistrate acolo. Aceasta necesită o examinare a cărţilor de aducere aminte pentru a determina cine, prin căinţa de păcat şi credinţa în Hristos, este îndreptăţit să beneficieze de ispăşirea Lui. Aşadar, curăţirea sanctuarului implică o judecată de cercetare. Această lucrare trebuie îndeplinită înainte de venirea lui Hristos ca să-Şi mântuiască poporul, deoarece, atunci când vine, răsplata Lui este cu El, ca să dea fiecăruia după faptele lui. (Apocalipsa 22,11.)
55:16 Astfel, cei care au urmărit lumina crescândă a cuvântului profetic au văzut că, în loc de a veni pe pământ la încheierea celor 2300 de zile, în anul 1844, Domnul Hristos a intrat în locul prea sfânt al sanctuarului ceresc, în prezenţa lui Dumnezeu pentru a îndeplini lucrarea de încheiere a ispăşirii, pregătitoare pentru venirea Lui.