53:1 Cap. 51 - A doua solie îngerească
53:2 Bisericile care au refuzat să primească prima solie îngerească au respins lumina din cer. Această solie le-a fost trimisă în milă, ca să le trezească să-şi vadă adevărata condiţie a spiritului lumesc şi a căderii de la credinţă şi să caute să se pregătească pentru întâlnirea cu Domnul lor.
53:3 Prima solie îngerească a fost dată tocmai pentru a despărţi biserica lui Hristos de influenţele degradante ale lumii; dar legăturile cu care oamenii, chiar pretinşii creştini, erau prinşi de pământ au fost mai puternice decât atracţia spre cer. Ei au ales să asculte de glasul înţelepciunii omeneşti şi au întors spatele soliei cercetătoare de inimă a adevărului.
53:4 Dumnezeu dă lumina ca să fie apreciată şi ascultată, nu dispreţuită şi respinsă. Lumina pe care El o trimite devine întuneric pentru cei care o neglijează. Când Duhul lui Dumnezeu nu mai impresionează inimile oamenilor cu adevărul, toată auzirea şi toată predicarea sunt zadarnice.
53:5 Când bisericile au nesocotit sfatul lui Dumnezeu, respingând solia adventă, şi Domnul le-a respins pe ele. Primul înger a fost urmat de un al doilea, proclamând: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei." Apocalipsa 14,8. Adventiştii au înţeles această solie ca fiind anunţul
53:6 decăderii morale a bisericilor, rezultată în urma respingerii primei solii. Strigarea: "A căzut Babilonul" a fost dată în vara anului 1844 şi în consecinţă din aceste biserici s-au retras vreo cincizeci de mii de persoane.
53:7 Cei care au predicat prima solie nu au avut ca scop şi nici nu s-au aşteptat să provoace divizări în biserici sau să formeze organizaţii separate. William Miller spunea: "În toate eforturile mele, nu am avut niciodată dorinţa sau gândul să întemeiez vreo denominaţiune separată de cele existente sau să aduc vreun beneficiu uneia pe seama alteia. M-am gândit să aduc beneficii tuturor. Crezând că toţi creştinii se vor bucura de perspectiva venirii lui Hristos şi că aceia care nu văd lucrurile cum le văd eu nu-i vor iubi mai puţin pe cei care vor îmbrăţişa această doctrină, nu mi-am închipuit că vor fi necesare vreodată întâlniri separate. Întreaga mea preocupare a fost dorinţa de a converti sufletele la Dumnezeu, de a anunţa lumea despre judecata ce vine şi de a-i convinge pe semenii mei să caute acea pregătire a inimii care îi va face în stare să-L întâmpine în pace pe Dumnezeul lor. Marea majoritate a celor convertiţi datorită lucrării mele s-a unit cu diferitele biserici existente. Când oamenii veneau să mă întrebe cu privire la datoria lor, le spuneam întotdeauna să meargă acolo unde se simt acasă şi nu am favorizat niciodată vreo denominaţiune în sfaturile pe care le-am dat."
53:8 Pentru un timp, multe biserici i-au primit bine lucrarea, dar pe măsură ce se hotărau împotriva adevărului advent, doreau să înăbuşe orice propovăduire a subiectului. Cei care primiseră această doctrină au fost astfel aşezaţi într-o poziţie de mare încercare şi confuzie. Ei îşi iubeau bisericile lor şi nu voiau de fel să se despartă de ele; dar, pentru că erau ridiculizaţi şi oprimaţi şi li se interzicea privilegiul de a vorbi despre speranţa lor
53:9 sau despre participarea la adunări unde se predica despre venirea Domnului, până la urmă ei s-au ridicat şi au scuturat jugul care li se impusese.
53:10 Adventiştii, văzând că bisericile au respins mărturia Cuvântului lui Dumnezeu, nu le-au mai putut privi ca fiind biserica lui Hristos, "stâlpul şi temelia adevărului"; iar când a început să fie proclamată solia "A căzut Babilonul" ei s-au simţit îndreptăţiţi să se despartă de legăturile lor de mai înainte.
53:11 De la respingerea primei solii îngereşti, în biserici a avut loc o tristă schimbare. Când adevărul este dispreţuit, rătăcirea este în schimb primită şi apreciată. Dragostea pentru Dumnezeu şi credinţa în Cuvântul Lui s-au răcit. Bisericile au întristat Duhul Domnului şi, în mare măsură, acesta S-a retras.
53:12 Timpul de zăbovire
53:13 Când anul 1843 s-a scurs în întregime, fără să aibă loc venirea Domnului Isus, cei care Îl aşteptaseră cu credinţă au fost lăsaţi în nesiguranţă şi confuzie pentru o vreme. Fără să ţină seamă de dezamăgirea lor, mulţi au continuat să cerceteze Scripturile, examinând din nou dovezile pentru credinţa lor şi studiind cu atenţie profeţiile, pentru mai multă lumină. Mărturia Bibliei în sprijinul poziţiei lor li s-a părut clară şi convingătoare. Semnele ce nu puteau fi înţelese greşit arătau că venirea Domnului Hristos era aproape. Credincioşii nu-şi puteau explica dezamăgirea; totuşi se simţeau siguri că Dumnezeu îi condusese în experienţele lor trecute.
53:14 Credinţa le-a fost foarte mult întărită prin aplicarea directă şi convingătoare a acelor versete care vorbeau despre un timp de întârziere. Încă din anul 1842, Duhul lui Dumnezeu l-a inspirat pe Charles Fitch să facă o hartă profetică. Acest lucru era privit în general de adventişti ca împlinirea poruncii date de
53:15 profetul Habacuc: "Scrie prorocia şi sap-o pe table." Totuşi, nimeni n-a văzut atunci timpul de întârziere prezentat în aceeaşi profeţie. După dezamăgire, înţelesul deplin a acestui verset a devenit clar. Astfel vorbeşte profetul: "Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit." Habacuc 2,2.3.
53:16 Aşteptătorii se bucurau că Acela care cunoaşte sfârşitul de la început privise prin veacuri şi, prevăzând dezamăgirea lor, le-a dat cuvinte de încurajare şi de speranţă. Dacă n-ar fi existat astfel de pasaje în Scripturi, arătându-le că erau pe drumul cel bun, credinţa lor ar fi eşuat în ceasul acela de încercare.
53:17 În parabola celor zece fecioare din Matei 25, experienţa adventiştilor este ilustrată prin evenimentele unei nunţi orientale. "Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui." "Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit."
53:18 Mişcarea larg răspândită sub proclamarea primei solii îngereşti corespundea ieşirii fecioarelor în întâmpinarea mirelui, iar timpul de aşteptare, dezamăgire şi întârziere era reprezentat de zăbovirea mirelui. După ce a trecut timpul exact, adevăraţii credincioşi au rămas totuşi uniţi în credinţa că sfârşitul tuturor lucrurilor era aproape; dar curând a devenit evident că îşi pierdeau, într-o oarecare măsură, zelul şi consacrarea şi cădeau într-o stare indicată în parabolă prin adormirea fecioarelor în timpul de zăbovire a mirelui.
53:19 Cam în acel timp a început să apară fanatismul. Unii dintre cei care se pretindeau credincioşi zeloşi ai soliei au respins Cuvântul lui Dumnezeu ca singurul ghid infailibil şi, susţinând că sunt conduşi de Duhul, s-au lăsat în stăpânirea propriilor sentimente, impresii şi imaginaţii. Erau unii care manifestau un zel orb şi fanatic, acuzându-i pe toţi care nu le aprobau calea. Ideile şi manifestările lor fanatice nu au găsit nici o simpatie din partea corpului majoritar al adventiştilor; în schimb au adus asupra cauzei adevărului reproşul.
53:20 Predicarea primei solii îngereşti în anul 1843 şi a strigătului de la miezul nopţii în anul 1844 au avut tendinţa de a reprima fanatismul şi disensiunea. Cei care participaseră la aceste mişcări solemne erau în armonie; inimile le erau pline de dragoste unul pentru altul şi pentru Domnul Isus, pe care aşteptau să-L vadă curând. Credinţa şi fericita nădejde pe care le împărtăşeau cu toţii, singurele adevărate, i-au înălţat deasupra controlului oricărei influenţe omeneşti şi s-au dovedit un scut împotriva atacurilor lui Satana.