52:1 Cap. 50 - Prima solie îngerească
52:2 Profeţia primei solii îngereşti, prezentată în Apocalipsa 14, şi-a găsit împlinirea în mişcarea adventă din anii 1840 - 1844. Atât în Europa cât şi în America, bărbaţi ai credinţei şi rugăciunii au fost profund mişcaţi în timp ce acordau atenţie profeţiilor şi, urmărind Rapoartele Inspirate, au găsit dovezi convingătoare că sfârşitul tuturor lucrurilor s-a apropiat. Duhul lui Dumnezeu i-a îndemnat pe slujitorii Lui să dea avertizarea. Solia Evangheliei veşnice s-a răspândit peste tot: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a sosit ceasul judecăţii Lui." Apocalipsa 14,7.
52:3 Oriunde pătrundeau misionari, era trimisă vestea bună a revenirii lui Hristos în curând. În diferite ţări, s-au găsit grupuri izolate de creştini care, doar prin studiul Scripturilor, ajunseseră la credinţa că venirea Mântuitorului era aproape. În unele părţi ale Europei, unde legile erau despotice, încât interziceau predicarea doctrinei advente, copii mici au fost impulsionaţi s-o proclame şi mulţi au ascultat avertizarea solemnă.
52:4 În America, predicarea soliei i-a fost încredinţată lui William Miller şi colaboratorilor săi, iar lumina aprinsă prin truda lor a strălucit până în ţinuturi depărtate. Dumnezeu a trimis pe îngerul Său să mişte inima unui fermier ce nu crezuse în Biblie, ca să
52:5 cerceteze profeţiile. Îngerii lui Dumnezeu l-au vizitat în repetate rânduri pe cel ales, ca să-i călăuzească mintea şi să deschidă înţelegerii sale profeţiile care fuseseră până atunci închise pentru poporul lui Dumnezeu. Lui i-a fost arătat începutul lanţului adevărului şi a fost condus să cerceteze verigă după verigă, până când a ajuns să privească la Cuvântul lui Dumnezeu cu uimire şi admiraţie. A văzut acolo un lanţ desăvârşit al adevărului. Acel Cuvânt, pe care îl considerase neinspirat, îşi deschidea acum frumuseţea şi slava înaintea ochilor lui. A văzut că un pasaj al Scripturilor îl explică pe altul, iar atunci când nu putea înţelege un text îi găsea explicaţia în alt text al Cuvântului. El privea cu bucurie, cu interes profund şi uimire Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.
52:6 Urmărind profeţiile, Miller a văzut că locuitorii pământului trăiau scenele de încheiere a istoriei acestei lumi şi totuşi nu ştiau. A văzut că bisericile erau corupte. Ele îşi retrăseseră dragostea de la Isus, îndreptându-şi-o asupra lumii; căutau onoare lumească în locul aceleia care vine de sus şi umblau să apuce bogăţiile lumii, în loc să-şi strângă comori în cer. El putea vedea pretutindeni ipocrizie, întuneric şi moarte. S-a tulburat în duhul său. Dumnezeu l-a chemat să-şi părăsească ferma, după cum îl chemase pe Elisei să-şi lase boii şi ogorul în care lucra, ca să-l urmeze pe Ilie.
52:7 Tremurând, William Miller a început să le desfăşoare oamenilor tainele împărăţiei lui Dumnezeu, purtându-i pe ascultători prin profeţii până la a doua venire a lui Hristos. Mărturia Scripturilor arătând către venirea Domnului Hristos în 1843 a trezit un larg interes. Mulţi au fost convinşi că dovezile din perioadele profetice erau corecte
52:8 şi, sacrificându-şi mândria propriei păreri, au primit adevărul cu bucurie. Unii pastori, lăsându-şi deoparte vederile şi sentimentele sectare, şi-au părăsit salariile şi bisericile, unindu-se în proclamarea venirii Domnului Isus.
52:9 Totuşi, pastorii care acceptau această solie erau puţini şi, prin urmare, ea a fost încredinţată în mare măsură laicilor umili. Fermierii îşi părăseau ogoarele, mecanicii sculele, negustorii mărfurile, cei cu diferite profesii îşi părăseau poziţia şi totuşi numărul lucrătorilor era mic în comparaţie cu lucrarea ce trebuia îndeplinită. Condiţia unei biserici lipsite de evlavie şi a unei lumi zăcând în ticăloşie împovăra sufletele străjerilor sinceri, iar ei îndurau de bună voie truda, lipsurile şi suferinţa, ca să-i poată chema pe oameni pocăinţă pentru a fi mântuiţi. Deşi Satana s-a opus, lucrarea a mers statornic înainte şi multe mii de oameni au primit adevărul advent.
52:10 O mare redeşteptare religioasă
52:11 Solia cercetătoare se auzea pretutindeni, avertizându-i pe păcătoşi, atât din lume cât şi din biserică, să fugă de mânia viitoare. Ca şi Ioan Botezătorul, înainte mergătorul Domnului Hristos, predicatorii înfigeau toporul la rădăcina pomului şi-i îndemnau pe toţi să aducă roade vrednice de pocăinţă. Apelurile lor tulburătoare erau în contrast evident cu asigurările de pace şi siguranţă care se auzeau de la amvoanele renumite şi, oriunde ajungea, solia îi mişca pe oameni.
52:12 Mărturia simplă şi directă a Scripturii, pătrunzând în inimi prin puterea Duhului Sfânt, aducea o convingere atât de mare, că puţini reuşeau să-i reziste în întregime. Pretinşii credincioşi erau treziţi din siguranţa lor falsă. Ei îşi vedeau căderile, spiritul lumesc şi necredinţa, mândria şi egoismul. Mulţi Îl căutau pe Domnul cu pocăinţă şi umilinţă. Îşi îndreptau acum spre ceruri afecţiunea pe care şi-o concentraseră
52:13 atât de multă vreme asupra lucrurilor. Duhul lui Dumnezeu îi însoţea şi, cu inimile înmuiate şi supuse, ei se uneau în proclamarea strigării: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a sosit ceasul judecăţii Lui." Apocalipsa 14,7.
52:14 Păcătoşii întrebau plângând "Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" Aceia care trăiseră în necinste erau nerăbdători să repare pagubele. Toţi care găseau pacea în Hristos doreau să-i vadă şi pe alţii împărtăşindu-se de binecuvântare. Inimile părinţilor erau întoarse către copii şi ale copiilor către părinţi. Barierele mândriei şi reţinerii erau date la o parte. Se făceau mărturisiri din inimă, iar membrii familiilor lucrau pentru mântuirea celor apropiaţi şi dragi.
52:15 Adesea se auzea rugăciunea de mijlocire. Peste tot erau suflete rugându-se lui Dumnezeu, în agonie profundă. Mulţi se luptau toată noaptea în rugăciune pentru a primi asigurarea că păcatele le erau iertate şi pentru convertirea rudelor sau vecinilor lor. Această credinţă fierbinte şi hotărâtă îşi atingea obiectivul. Dacă poporul lui Dumnezeu ar fi continuat astfel să stăruiască în rugăciune, aducându-şi cu insistenţă cererile la tronul harului, ar fi avut o experienţă mult mai bogată decât aceea pe care o au acum. Există prea puţină rugăciune şi prea puţină convingere de păcat, iar lipsa de credinţă vie îi lasă pe mulţi fără harul pe care Mântuitorul nostru milos îl asigură în măsură aşa de bogată.
52:16 La adunările adventiste veneau toate categoriile de oameni. Bogaţi şi săraci, de sus şi de jos, din diferite motive, erau nerăbdători să asculte doctrina celei de-a doua veniri. Domnul ţinea în frâu spiritul de împotrivire în timp ce slujitorii Lui explicau motivele credinţei lor. Uneori instrumentul era slab, dar
52:17 Duhul lui Dumnezeu dădea putere adevărului Lui. În aceste adunări se simţea prezenţa îngerilor sfinţi, mulţi fiind zilnic adăugaţi credincioşilor. În timp ce se reaminteau dovezile revenirii lui Hristos în curând, mari mulţimi ascultau în tăcere cuvintele solemne. Părea că cerul şi pământul se apropie unul de altul. Puterea lui Dumnezeu era simţită de bătrâni, de tineri şi de cei de vârstă mijlocie. Mulţi mergeau acasă cu laude pe buze, ce răsunau pline de bucurie în aerul liniştit al nopţii. Nici unul din participanţii la acele adunări nu a putut uita vreodată scenele acelea de interes profund.
52:18 Împotrivirea
52:19 Proclamarea unui timp precis pentru venirea Domnului Hristos a stârnit o mare opoziţie din partea multora, din toate categoriile sociale: de la pastorul de la amvon, până la păcătosul cel mai decăzut şi mai sfidător la adresa cerului. "Nimeni nu ştie ziua, nici ceasul!" se putea auzi atât de la pastorul ipocrit, cât şi de la batjocoritorul obraznic. Ei îşi astupau urechile ca să nu audă explicaţia clară şi armonioasă a textului, pe care o dădeau cei care arătau spre încheierea perioadelor profetice şi către semnele pe care Însuşi Domnul Hristos le prezisese ca semne ale venirii Sale.
52:20 Mulţi care pretindeau că-L iubesc pe Mântuitorul declarau că nu se împotrivesc predicării venirii Lui, ci doar obiectează cu privire la timpul precis. Ochiul lui Dumnezeu, care vede totul, le-a citit inimile. Ei nu doreau să audă că Hristos vine să judece lumea cu dreptate. Fuseseră servitori necredincioşi. Faptele lor nu ar fi suportat inspecţia cercetătoare de inimă a lui Dumnezeu şi se temeau să-L întâlnească pe Domnul lor. Ca şi evreii din timpul primei veniri a lui Hristos, ei nu erau pregătiţi să-L întâmpine pe Domnul Isus. Satana şi îngerii lui triumfau şi aruncau batjocura în faţa lui
52:21 Hristos şi a îngerilor sfinţi, pentru că poporul care se pretindea al Lui avea atât de puţină iubire pentru El, încât nu-I dorea venirea.
52:22 Străjeri necredincioşi împiedicau înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Când poporul era mişcat şi începea să întrebe despre calea mântuirii, aceşti conducători păşeau între ei şi adevăr, căutând să le liniştească temerile prin interpretări false ale Cuvântului lui Dumnezeu. În această lucrare, Satana, împreună cu pastorii neconsacraţi, striga: "Pace, pace!" - când Dumnezeu nu spusese pace. Ca şi fariseii din timpul Domnului Hristos, mulţi au refuzat să intre în împărăţia cerului şi i-au împiedicau şi pe cei care intrau. Sângele acestor suflete va fi cerut din mâna lor.
52:23 Oriunde era proclamată solia adevărului, era primită mai întâi de cei mai umili şi mai consacraţi din biserică. Cei care studiau Biblia pentru ei înşişi nu puteau să nu vadă că felul în care erau privite profeţiile de cei mai mulţi nu era în concordanţă cu Scripturile. Acolo unde oamenii nu erau înşelaţi de eforturile păstorilor lor de a interpreta greşit şi a perverti credinţa, acolo unde ei înşişi cercetau Cuvântul lui Dumnezeu, învăţătura adventă trebuia doar să fie comparată cu Scriptura pentru a i se recunoaşte autoritatea divină.
52:24 Mulţi erau persecutaţi de fraţii lor necredincioşi. Pentru a-şi păstra poziţia în biserică, unii au consimţit să nu vorbească despre speranţa lor, în timp ce alţii simţeau că loialitatea faţă de Dumnezeu le interzicea să ascundă astfel adevărurile pe care El li le încredinţase. Multora li s-a tăiat părtăşia cu biserica doar pentru motivul că şi-au exprimat credinţa în venirea lui Hristos. Cuvintele profetului le erau foarte scumpe celor care au suportat încercarea credinţei: "Iată ce zic fraţii voştri, care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: 'Să-Şi arate Domnul
52:25 slava, ca să vă vedem bucuria!' Dar ei vor rămâne de ruşine." Isaia 66,5.
52:26 Îngerii lui Dumnezeu urmăreau cu cel mai mare interes rezultatele avertizării. Când bisericile, ca un singur tot, au respins solia, îngerii s-au întors de la ele întristaţi. Totuşi, în biserici existau mulţi care încă nu fuseseră testaţi cu privire la adevărul advent. Mulţi au fost înşelaţi de soţi, soţii, părinţi sau copii şi au fost făcuţi să creadă că era un păcat chiar să asculte asemenea erezii, cum erau cele învăţate de adventişti. Îngerilor li s-a poruncit să vegheze cu credincioşie asupra acestor suflete, căci o altă lumină de la tronul lui Dumnezeu avea să mai lumineze asupra lor.
52:27 Pregătiri pentru întâlnirea cu Domnul
52:28 Cu o dorinţă de nespus au aşteptat cei care au primit solia venirea Mântuitorului lor. Timpul când se aşteptau să-L întâmpine era aproape. Ei aşteptau ceasul cu o solemnitate calmă şi se odihneau în dulcea părtăşie cu Dumnezeu, garanţia păcii de care aveau să se bucure în slava viitoare. Nici unul care a experimentat această speranţă şi încredere nu poate uita acele ceasuri preţioase de aşteptare. Ocupaţiile lumeşti au fost lăsate în cea mai mare măsură la o parte, timp de câteva săptămâni. Credincioşii îşi examinau cu atenţie fiecare gând şi sentiment al inimii, ca şi când s-ar fi aflat pe patul de moarte şi ar mai fi avut doar câteva ceasuri până să închidă ochii asupra scenelor pământeşti. Nu s-au confecţionat nici un fel de "veşminte de înălţare", dar toţi simţeau nevoia unei dovezi interioare că erau pregătiţi să-L întâmpine pe Mântuitorul; hainele lor albe erau curăţia sufletului şi caracterele spălate de păcat prin sângele ispăşitor al Domnului Hristos.
52:29 Dumnezeu a plănuit să-Şi încerce poporul. Mâna Lui a acoperit o greşeală în calcularea perioadelor profetice. Adventiştii nu au descoperit greşeala, şi nici
52:30 cei mai învăţaţi dintre împotrivitorii lor. Aceştia din urmă spuneau: "Aţi calculat corect perioadele profetice. Un eveniment măreţ este aproape să se producă, dar nu este ceea ce prezice domnul Miller; este convertirea lumii, şi nu a doua venire a lui Hristos."
52:31 Timpul aşteptat a trecut, iar Domnul Hristos nu a venit să-Şi elibereze poporul. Aceia care Îl aşteptaseră pe Mântuitorul lor cu credinţă şi dragoste sincere au experimentat o dezamăgire amară. Totuşi, Domnul Şi-a îndeplinit planul: a probat inimile celor care pretindeau că-L aşteaptă. Între aceştia erau mulţi care nu fuseseră impulsionaţi de motive înalte, ci de frică. Pretinsa lor de credinţă nu le influenţase nici inima, nici viaţa. Când evenimentul aşteptat nu a avut loc, aceste persoane au declarat că nu erau dezamăgite; căci nu crezuseră niciodată că Hristos va veni. Aceştia au fost printre primii care au ridiculizat întristarea adevăraţilor credincioşi.
52:32 Dar Domnul Isus şi toată oştirea cerească au privit cu dragoste şi simpatie la cei încercaţi şi credincioşi, care fuseseră dezamăgiţi. Dacă s-ar fi dat la o parte cortina ce separă lumea văzută de cea nevăzută, s-ar fi putut observa cum îngerii veneau aproape de aceste suflete statornice şi le protejau de săgeţile lui Satana.