51:1 Cap. 49 - Nereuşita de a înainta
51:2 Reforma nu s-a încheiat cu Luther, aşa cum cred mulţi. Ea va fi continuată până la încheierea istoriei acestei lumi. Luther a avut de făcut o mare lucrare: aceea de a reflecta şi asupra altora lumina care Dumnezeu îngăduise să strălucească asupra lui; totuşi el nu a primit toată lumina ce avea să fie dată lumii. Din timpul lui şi până astăzi, a strălucit continuu lumină nouă asupra Scripturilor şi au fost mereu descoperite adevăruri noi.
51:3 Luther, împreună cu colaboratorii lui, a îndeplinit o lucrare nobilă pentru Dumnezeu; dar, deoarece ei veneau din biserica romană ale cărei doctrine le crezuseră şi le apăraseră cândva, nu era de aşteptat ca ei să discearnă toate aceste rătăciri. Lucrarea lor a fost aceea de a rupe cătuşele Romei şi de a da lumii Biblia; totuşi existau adevăruri importante pe care ei nu au reuşit să le descopere şi rătăciri grave la care ei nu au renunţat. Cei mai mulţi dintre ei au continuat să ţină duminica, împreună cu celelalte sărbători papale. Este adevărat că ei nu priveau la această zi ca având autoritate divină, dar credeau că ar trebui ţinută ca o zi de închinare general acceptată. Oricum, între ei erau unii care au onorat Sabatul poruncii a patra. Un loc de cinste între reformatorii bisericii ar trebui dat acelora care au stat în apărarea unui adevăr în general ignorat
51:4 chiar de protestanţi - acelora care au susţinut validitatea poruncii a patra şi caracterul obligatoriu al Sabatului biblic. Când Reforma a dat la o parte întunericul ce apăsase asupra întregii creştinătăţi, în multe ţări au fost aduşi la lumină păzitori ai Sabatului.
51:5 Cei care au primit marile binecuvântări ale Reformei nu au mers înainte pe calea pe care pornise în mod atât de nobil Luther. Câţiva bărbaţi credincioşi s-au ridicat din când în când ca să proclame un nou adevăr şi să arate rătăcirile nutrite timp îndelungat, dar majoritatea, ca şi evreii din timpul Domnului Hristos sau ca papistaşii din timpul lui Luther, se mulţumea să creadă cum crezuseră şi părinţii lor şi să trăiască la fel cum trăiseră ei. Din cauza aceasta, religia a degenerat iarăşi în formalism. Au fost păstrate şi nutrite rătăciri şi superstiţii care ar fi fost aruncate la o parte dacă biserica ar fi continuat să meargă în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Spiritul inspirat de Reformă s-a stins astfel în mod treptat, până când în bisericile protestante nevoia de reformă a ajuns aproape tot atât de mare ca nevoia de reformă în biserica romană din timpul lui Luther. Exista aceeaşi somnolenţă spirituală, acelaşi respect faţă de părerile oamenilor, acelaşi spirit lumesc şi aceeaşi înlocuire a învăţăturilor Cuvântului lui Dumnezeu cu teorii omeneşti. Sub masca religiei se cultivau mândria şi extravaganţa. Bisericile au ajuns corupte din cauza alipirii de lume. În felul acesta, principiile măreţe pentru care trudiseră şi suferiseră atât de mult Luther şi colaboratorii săi, au fost degradate.
51:6 Când Satana a văzut că nu reuşise să zdrobească adevărul prin persecuţie, a recurs din nou la acelaşi plan al compromisului ce dusese la marea apostazie şi la formarea bisericii Romei. El i-a influenţat pe creştini să se unească de data aceasta nu cu păgânii,
51:7 ci cu aceia care, prin închinarea la dumnezeul acestei lumi, se dovedeau la fel de idolatri.
51:8 Satana nu mai putea ţine Biblia departe de oameni. Ea fusese pusă la îndemâna tuturor. El, însă, a condus mii de oameni să accepte interpretări false şi teorii nesănătoase, fără a cerceta Scripturile pentru a învăţa adevărul ei înşişi. El a stricat învăţăturile Bibliei, iar tradiţiile ce aveau să distrugă milioane de oameni prindeau rădăcini adânci. Biserica susţinea şi apăra aceste tradiţii, în loc să lupte pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. În timp ce erau cu totul inconştiente de situaţia lor şi de primejdia în care se aflau biserica şi lumea se apropiau cu repeziciune de perioada cea mai solemnă şi mai importantă din istoria pământului: perioada revelării Fiului omului.