50:1 Cap. 48 - Înaintarea Reformei
50:2 Pe tronul Germaniei a urcat un nou împărat, Carol al V-lea, iar emisarii Romei s-au grăbit să-şi prezinte felicitările şi să-l convingă pe monarh să-şi folosească puterea împotriva Reformei. Pe de altă parte, electorul de Saxonia, căruia Carol îi era îndatorat în mare măsură pentru coroana lui, l-a rugat fierbinte să nu facă nici un pas împotriva lui Luther înainte de a-l asculta.
50:3 Atenţia tuturor părţilor era acum îndreptată asupra adunării statelor germane convocate la Worms, la scurt timp după întronarea lui Carol. Această adunare naţională avea de luat în considerare multe chestiuni şi interese politice importante; dar acestea păreau mărunte în contrast cu cauza călugărului din Wittenberg.
50:4 Carol i-a cerut iniţial electorului să-l aducă pe Luther cu el la Dietă, asigurându-l că reformatorul va fi ferit de orice violenţă şi i se va permite o discuţie liberă cu o persoană competentă, ca să discute punctele disputate. Luther era nerăbdător să apară înaintea împăratului.
50:5 Prietenii lui erau îngroziţi şi tulburaţi. Cunoscând prejudecata şi vrăjmăşia împotriva lui, ei se temeau că făgăduinţa de liberă trecere şi siguranţă nu va fi respectată şi l-au implorat să nu-şi primejduiască viaţa. El a răspuns: "Papistaşii nu doresc venirea mea
50:6 la Worms, ci condamnarea şi moartea mea. Nu contează. Rugaţi-vă, nu pentru mine, ci pentru Cuvântul lui Dumnezeu."
50:7 Luther înaintea conciliului
50:8 Până la urmă Luther a stat înaintea conciliului. Împăratul era aşezat pe tron şi înconjurat de personajele ilustre ale imperiului. Niciodată nu se mai înfăţişase vreun om în prezenţa unei adunări mai impunătoare decât aceea înaintea căreia Luther trebuia să răspundă pentru credinţa lui.
50:9 Însăşi apariţia lui la această adunare a fost o biruinţă remarcabilă a adevărului. Ca un om pe care papa îl condamnase să fie totuşi judecat şi de un alt tribunal era, de fapt, o negare a autorităţii supreme a pontifului. Reformatorului, osândit de papă şi exclus de la părtăşia cu oamenii, i s-a asigurat protecţie şi i s-a oferit să fie ascultat de către cei mai înalţi demnitari ai naţiunii. Roma îi poruncise să tacă, dar el era gata să vorbească în prezenţa a mii de oameni din toate părţile lumii creştine. Calm şi plin de pace, totuşi foarte curajos şi nobil, el a stat ca martor al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor de seamă ai pământului. Luther a răspuns pe un ton blând şi umil, fără violenţă sau patimă. Comportamentul lui a fost modest şi plin de respect; totuşi el a manifestat o încredere şi o bucurie ce au surprins adunarea.
50:10 Cei care şi-au închis cu încăpăţânare ochii faţă de lumină şi s-au hotărât să nu se lase convinşi de adevăr s-au înfuriat din cauza cuvintelor pline de putere ale lui Luther. Când acesta a terminat de vorbit, purtătorul de cuvânt al Dietei a spus cu mânie: "Nu ai răspuns la întrebarea ce ţi-a fost pusă... . Ţi se cere să dai un răspuns clar şi precis... . Vrei sau nu vrei să retractezi?"
50:11 Reformatorul a răspuns: "Întrucât maiestatea voastră serenisimă şi înălţimile voastre cer de la mine un răspuns clar,
50:12 simplu şi precis, iată răspunsul meu: Nu-mi pot supune credinţa nici papei, nici conciliilor, pentru că e clar ca lumina zilei că ei au greşit adesea şi s-au contrazis unii pe alţii. Dacă nu sunt convins de mărturia Scripturii sau de raţionamentele cele mai lămurite, dacă nu sunt înduplecat prin pasajele pe care le-am citat, ca astfel conştiinţa mea să se lase condusă de Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot şi nu vreau să retractez, deoarece un creştin nu este în siguranţă dacă vorbeşte împotriva conştiinţei lui. Aici stau şi nu pot face altfel; Dumnezeu să-mi ajute. Amin."
50:13 Aşa a stat acest om neprihănit pe temelia sigură a Cuvântului lui Dumnezeu. Lumina cerului strălucea pe faţa lui. Măreţia şi curăţia caracterului său, pacea şi bucuria inimii au fost vizibile înaintea tuturor, în timp ce el mărturisea împotriva puterii erorii şi în favoarea superiorităţii acelei credinţe care biruie lumea.
50:14 Neclintit ca o stâncă a stat Luther, în timp ce valurile cele mai furioase ale puterii lumeşti loveau asupra lui fără să-i facă vreun rău. Simpla putere a cuvintelor lui, atitudinea sa neînfricată, ochii calmi şi grăitori şi fermitatea neschimbătoare exprimată în fiecare cuvânt şi faptă au făcut o impresie profundă asupra adunării. Era evident că nu putea fi determinat să se supună mandatului Romei, nici prin promisiuni, nici prin ameninţări.
50:15 Hristos a vorbit prin mărturia lui Luther cu o măreţie şi putere ce le-a insuflat teamă şi uimire la data aceea, atât pe prietenilor, cât şi duşmanilor. Spiritul lui Dumnezeu a fost prezent la acel concilliu, impresionând inima conducătorilor imperiului. Câţiva dintre prinţi au recunoscut în mod deschis justeţea cauzei lui Luther. Mulţi au fost convinşi de adevăr, dar impresiile făcute asupra unora n-au fost de
50:16 durată. A mai fost şi o altă categorie de oameni, care nu şi-a exprimat atunci convingerile, dar care, cercetând Scripturile pentru ei înşişi, după un timp au stat cu îndrăzneală de partea Reformei.
50:17 Electorul Frederick aşteptase cu nerăbdare ca Luther să se înfăţişeze înaintea Dietei şi, cu emoţie profundă, i-a ascultat cuvântarea. El s-a bucurat de curajul, hotărârea şi stăpânirea de sine a doctorului şi se mândrea că era protectorul acestuia. A pus în contrast părţile implicate în dispută şi a văzut că înţelepciunea papilor, împăraţilor şi prelaţilor fusese redusă la zero de puterea adevărului. Papalitatea a suferit o înfrângere ce avea să fie resimţită în toate popoarele şi în toate timpurile după aceea.
50:18 Dacă reformatorul ar fi cedat într-un singur punct, Satana şi oştirile sale ar fi câştigat o mare victorie; însă fermitatea lui neclintită a fost mijlocul de emancipare a bisericii şi de începere a unei ere noi mai bune. Influenţa acestui bărbat, care a îndrăznit să gândească şi să acţioneze pe cont propriu în chestiuni religioase, avea să afecteze biserica şi lumea nu doar pe timpul său, ci în timpul tuturor generaţiilor viitoare. Hotărârea şi credincioşia lui îi va întări, până la sfârşitul timpului, pe toţi cei care vor trece prin experienţe asemănătoare. Puterea şi maiestatea lui Dumnezeu au stat mai presus de sfatul oamenilor şi mai presus de puterea lui Satana.
50:19 Am văzut că Luther era înflăcărat, zelos, îndrăzneţ şi neînfricat, atunci când mustra păcatul şi apăra adevărul. Nu-i păsa de oamenii răi sau de demoni; ştia că avea cu el pe Unul mai puternic decât toţi aceştia. Luther avea zel, curaj şi îndrăzneală, iar uneori se afla în primejdia de a merge la extreme. Dumnezeu, însă, l-a ridicat pe Melanchton, care avea un caracter exact opus, ca să-l ajute pe Luther să ducă mai departe lucrarea de Reformă. Melanchton era timid, temător, precaut şi avea o
50:20 mare răbdare. El era mult iubit de Dumnezeu. Cunoştea foarte bine Scripturile şi poseda o putere de judecată şi o înţelepciune extraordinare. Dragostea lui pentru cauza lui Dumnezeu era egală cu a lui Luther. Domnul le-a legat inimile; erau prieteni nedespărţiţi. Luther îi era de mare ajutor lui Melanchton când acesta era în pericol de a fi fricos sau încet, iar Melanchton la rândul lui îi era de mare ajutor lui Luther când acesta era în primejdie de a acţiona pripit.
50:21 Prevederea lui Melanchton a evitat adesea necazul ce ar fi venit asupra lucrării, dacă aceasta ar fi fost lăsată doar pe seama lui Luther; şi de multe ori lucrarea n-ar fi fost împinsă înainte, dacă ar fi fost lăsată numai pe seama lui Melanchton. Mi s-a arătat înţelepciunea lui Dumnezeu în alegerea acestor doi bărbaţi pentru a duce înainte lucrarea de Reformă.
50:22 Iluminarea Angliei şi Scoţiei
50:23 În timp ce Luther deschidea o Biblie închisă pentru poporul Germaniei, Tyndale a fost impulsionat de Duhul lui Dumnezeu să facă acelaşi lucru pentru Anglia. studia cu sârguinţă Scripturile şi predica fără teamă convingerile sale despre adevăr, îndemnând ca toate doctrinele să fie puse la proba Cuvântului lui Dumnezeu. Zelul său nu putea decât să stârnească opoziţia papistaşilor. Un doctor catolic învăţat, care s-a angajat într-o dispută cu el, a exclamat: "Ar fi mai bine pentru noi să fi fost fără Legea lui Dumnezeu, decât fără a papei." Tyndale a răspuns: "Îl dispreţuiesc pe papă şi toate legile lui; şi, dacă Dumnezeu îmi cruţă viaţa, nu după mulţi ani voi face ca un băiat de la plug să cunoască mai mult din Scripturi decât tine."
50:24 Astfel a fost confirmat ţelul pe care începuse să-l nutrească, de a da poporului Noul Testament în limba lui, iar el s-a dedicat imediat acestei lucrări. Întreaga Anglie
50:25 părea împotriva lui şi Tyndale s-a hotărât să caute adăpost în Germania. Aici a început tipărirea Noului Testament în limba engleză. Curând au fost terminate trei mii de copii ale Noului Testament, urmate în acelaşi an de o altă ediţie.
50:26 În cele din urmă, el a dat mărturie pentru credinţa lui printr-o moarte de martir, dar armele pregătite de el le-au dat altor soldaţi posibilitatea să lupte, de-a lungul secolelor, chiar până în vremea noastră.
50:27 În Scoţia, Evanghelia a găsit un erou în persoana lui John Knox. Acest reformator devotat nu se temea de oameni. Focurile martiriului, care izbucneau în jur, nu făceau decât să-i însufleţească zelul cu o intensitate mai mare. Cu securea despotică atârnând ameninţătoare deasupra capului său, şi-a păstrat poziţia lovind cu putere în stânga şi în dreapta, ca să nimicească idolatria. Astfel şi-a menţinut el obiectivul, rugându-se şi luptând luptele Domnului, până când Scoţia a fost liberă.
50:28 În Anglia, Latimer susţinea de la amvon că Biblia trebuie citită în limba poporului. El spunea că Autorul Sfintei Scripturi "este Însuşi Dumnezeu;" şi această Scriptură se împărtăşeşte de puterea şi de veşnicia Autorului ei. "Nu există rege, împărat, magistrat şi conducător ... care să nu fie obligat să asculte ... Cuvântul Lui sfânt." "Să nu mergem pe vreo cale lăturalnică, ci să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne conducă: să nu mergem după ... străbunii noştri, nici să nu căutăm ceea ce au căutat ei, ci ceea ce ar fi trebuit ei să facă."
50:29 Barnes şi Frith, prietenii credincioşi ai lui Tyndale, s-au ridicat în apărarea adevărului. Au urmat Cranmer şi fraţii Ridley. Aceşti conducători ai Reformei engleze erau bărbaţi învăţaţi, iar cei mai mulţi dintre ei fuseseră foarte respectaţi pentru zelul sau evlavia lor în credinţa Romei. Opoziţia lor faţă de papalitate a fost rezultatul
50:30 faptului că ei cunoşteau erorile Sfântului Scaun. Cunoaşterea tainelor Babilonului a dat putere mai mare mărturisirii lor împotriva acestuia.
50:31 Măreţul principiu susţinut de Tyndale, Frith, Latimer şi fraţii Ridley era autoritatea divină şi suficienţa Sfintelor Scripturi. Ei au respins autoritatea pretinsă de papi, concilii, părinţi bisericeşti şi împăraţi de a stăpâni asupra conştiinţei în chestiuni de credinţă. Biblia era standardul lor şi cu Biblia testau ei toate învăţăturile şi toate pretenţiile. Credinţa în Dumnezeu şi în Cuvântul Lui i-a susţinut pe aceşti bărbaţi sfinţi când şi-au dat viaţa pe rug.