Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Istoria Mântuirii

Istoria Mântuirii, 5


5:1 Cap. 3 - Consecinţele răzvrătirii

5:2 În mijlocul grădinii, lângă pomul vieţii, se afla pomul cunoştinţei binelui şi răului. Dumnezeu a destinat în mod special acest pom să fie angajamentul primilor noştri părinţi de ascultare, credinţă şi dragoste faţă de El. Domnul le-a poruncit să nu mănânce din el şi nici să nu-l atingă, ca să nu moară. Le-a spus că pot mânca după plăcere din toţi pomii din grădină, cu excepţia unuia din care, dacă vor mânca, vor muri negreşit.

5:3 Când Adam şi Eva au fost aşezaţi în frumoasa grădină aveau tot ce-şi puteau dori pentru fericirea lor. Dar, înainte de a le fi oferită siguranţa veşnică, Dumnezeu, în orânduirea Lui atotînţeleaptă, a ales să le testeze loialitatea. Ei aveau să se bucure de favoarea Lui şi să converseze cu El. Totuşi, El nu a aşezat răul în locuri inaccesibile pentru ei. Lui Satana i s-a permis să-i ispitească. Dacă suportau încercarea, aveau să se bucure veşnic de favoarea lui Dumnezeu şi a îngerilor cereşti.

5:4 Satana a rămas uimit de noua lui condiţie. Fericirea l-a părăsit. Se uita la îngerii care odată erau atât de fericiţi cu el, dar care au fost alungaţi din cer împreună cu el. Înainte de căderea lor, nici o umbră de nemulţumire nu le păta fericirea. Acum totul părea schimbat. Feţe ce reflectaseră chipul Făcătorului lor erau acum întunecate şi

5:5 deznădăjduite. Între ei era ceartă, neînţelegere şi amare acuzaţii reciproce. Înainte de răzvrătirea lor, aceste lucruri fuseseră necunoscute în ceruri. Satana vedea acum rezultatele teribile ale răzvrătirii sale. S-a înfiorat şi s-a temut să privească viitorul şi să se gândească la sfârşitul acestor lucruri.

5:6 Soseşte ceasul voioaselor cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu şi a Fiului Său prea iubit. Satana era cel care conducea altădată corul. El dădea tonul, apoi întreaga oştire îngerească se unea cu el şi acordurile unei muzici glorioase răsunau în cer în cinstea lui Dumnezeu şi a iubitului Său Fiu. Dar acum, în loc de sunetele unei muzici melodioase, la urechile marelui conducător rebel ajungeau discordie şi cuvinte mânioase. Unde se află? Nu este totul un vis groaznic? Este închis afară din cer? Porţile cerului n-au să se mai deschidă niciodată ca să-l primească înăuntru? Ora de închinare se apropie, când îngeri strălucitori şi sfinţi se pleacă înaintea Tatălui. El nu se va mai uni cu ei în cântarea cerească. Nu se va mai pleca înaintea prezenţei veşnicului Dumnezeu, cu reverenţă şi teamă sfântă.

5:7 Dacă ar putea fi din nou curat, sincer şi credincios ar ceda cu bucurie la pretenţiile lui de autoritate. Dar era pierdut! Era dincolo de posibilitatea de a fi mântuit, din cauza răzvrătirii sale îngâmfate! Şi aceasta nu era totul; îi condusese şi pe alţii la răzvrătire şi la aceeaşi condiţie de a fi pierduţi împreună cu el. Aceştia erau îngeri, care nu se gândiseră niciodată să pună sub semnul întrebării voinţa Cerului sau să refuze a asculta de Legea lui Dumnezeu, până când Satana nu le-a pus în minte aceste lucruri, prezentând înaintea lor faptul că ar putea să se bucure de un bine mai mare şi de o libertate mai înaltă şi mai slăvită. Acesta a fost argumentul fals prin care îi înşelase. Asupra lui apăsa acum o responsabilitate de care ar fi fost bucuros să se elibereze.

5:8 Aceste spirite deveniseră violente din cauza speranţelor înşelate. În loc de un bine mai mare,

5:9 experimentau acum rezultatele triste ale neascultării şi nesocotirii Legii. Niciodată nu vor mai fi conduse aceste fiinţe nefericite de guvernarea blândă a Domnului Isus Hristos. Niciodată nu vor mai fi mişcaţi de dragostea profundă şi arzătoare, de pacea şi de bucuria cu care prezenţa Lui îi inspirase întotdeauna, pentru a se întoarce la El în ascultare voioasă, cu stimă şi reverenţă.

5:10 Satana caută restabilirea

5:11 Satana s-a cutremurat când şi-a privit lucrarea. Se afla singur, meditând la planurile lui trecute, prezente şi viitoare. Făptura lui puternică s-a scuturat ca din cauza furtunii. Tocmai trecea un înger din cer. El l-a chemat şi l-a rugat fierbinte să-i rânduiască o întrevedere cu Hristos. Acest lucru i-a fost acordat şi atunci el i-a spus Fiului lui Dumnezeu că se pocăia de rebeliunea lui şi că dorea să aibă din nou favoarea lui Dumnezeu. El voia să ocupe locul pe care Dumnezeu i-l stabilise mai înainte şi să se afle sub conducerea Lui înţeleaptă. Domnul Hristos a plâns durerea lui Satana, dar i-a spus ceea ce era în gândul lui Dumnezeu, că el nu mai putea fi primit în cer niciodată. Cerul nu trebuie pus în primejdie. Dacă el ar fi primit înapoi, întreg cerul ar fi mânjit, deoarece păcatul şi răzvrătirea au început cu el. Seminţele rebeliunii se aflau încă în el. Nu avea nici o scuză pentru răzvrătirea lui; şi nu se distrusese numai pe sine fără speranţă de reabilitare, ci şi oştiri de îngeri care ar fi fost fericiţi în cer, dacă ar fi rămas statornici. Legea lui Dumnezeu putea condamna, dar nu putea ierta.

5:12 El nu se căia de răzvrătirea lui pentru că vedea bunătatea lui Dumnezeu de care abuzase. Nu era posibil ca dragostea lui faţă de Dumnezeu să fi crescut atât de mult de la căderea lui încât să-l conducă la supunere de bună voie şi la ascultare voioasă de Legea Sa, pe care o dispreţuise. Cauzele întristării lui erau nefericirea pe care o simţea din cauza pierderii

5:13 luminii plăcute a cerului, simţământul vinovăţiei care-l apăsa şi dezamăgirea datorată neîmplinirii aşteptărilor lui. A fi comandant în afara cerului era cu totul diferit decât a avea această onoare în cer. Pierderea tuturor privilegiilor cerului părea prea greu de suportat. El dorea să le recâştige.

5:14 Această mare schimbare de poziţie nu îi crescuse dragostea faţă de Dumnezeu, nici faţă de Legea Lui înţeleaptă şi dreaptă. Când Satana s-a convins pe deplin că nu mai exista nici o posibilitate pentru reaşezarea lui în graţia divină, şi-a manifestat răutatea cu o ură şi mai mare şi cu o vehemenţă aprinsă.

5:15 Dumnezeu ştia că o răzvrătire aşa de hotărâtă nu va rămâne inactivă. Satana avea să inventeze mijloace pentru a-i necăji pe îngerii cereşti şi a arăta dispreţ faţă de autoritatea Sa. Pentru că nu putea obţine acces pe porţile cerului, avea să stea chiar la intrare, să-i tachineze pe îngeri şi să caute ceartă cu ei când intrau şi ieşeau. Avea să caute să distrugă fericirea lui Adam şi a Evei. Se va strădui să-i incite la revoltă, ştiind că aceasta ar produce durere în cer.

5:16 Complotul împotriva familiei omeneşti

5:17 Îngerii care îl urmaseră pe Satana îl căutau, iar el s-a ridicat şi, luându-şi o privire sfidătoare, i-a informat cu privire la planurile lui de a-l smulge pe nobilul Adam şi pe tovarăşa lui, Eva, din mâna lui Dumnezeu. Dacă i-ar putea ademeni cumva la neascultare, Dumnezeu ar asigura vreun mijloc prin care ei să poată fi iertaţi, iar atunci ar fi drept ca şi Satana şi îngerii lui să aibă parte de harul lui Dumnezeu. Dacă acest lucru nu se va realiza, ei s-ar putea uni cu Adam şi Eva, deoarece

5:18 odată ce aceştia ar călca Legea lui Dumnezeu, ar fi obiectele mâniei lui Dumnezeu, ca şi ei. Nelegiuirea i-ar plasa şi pe Adam şi Eva într-o stare de rebeliune, iar Satana şi îngerii lui s-ar putea uni cu ei, ar lua în stăpânire grădina Edenului şi ar păstra-o ca pe căminul lor. Ei credeau că, dacă ar putea obţine acces la pomul vieţii din mijlocul grădinii, tăria lor ar fi egală cu cea a îngerilor sfinţi şi nici chiar Dumnezeu nu i-ar putea alunga.

5:19 Satana s-a consultat cu îngerii lui răi. Nu toţi s-au unit deodată pentru a se angaja în această lucrare riscantă şi teribilă. El le-a spus că nu-i va încredinţa nici unuia din ei săvârşirea acestei lucrări, deoarece credea că numai el are suficientă înţelepciune ca să ducă la îndeplinire o iniţiativă aşa de importantă. Dorea ca ei să se gândească la acest lucru, în timp ce el avea să se retragă să-şi completeze planurile. Satana a încercat să-i facă să creadă că aceasta era singura şi ultima lor speranţă. Dacă eşuau aici, toate planurile lor de a recâştiga şi stăpâni cerul sau o parte din creaţiunea lui Dumnezeu erau fără speranţă.

5:20 Satana s-a dus să-şi definitiveze planurile care să producă în modul cel mai sigur căderea lui Adam şi a Evei. Se temea că scopurile i-ar putea fi zădărnicite chiar dacă ar avea succes în a-i conduce pe Adam şi Eva la neascultare de porunca lui Dumnezeu, pentru a deveni astfel călcători ai Legii Sale, iar el n-ar câştiga nici un bine pentru sine, cazul lui nu s-ar îmbunătăţi cu nimic; vina i-ar fi încă şi mai mare.

5:21 Satana se cutremura la gândul de a cufunda perechea sfântă şi fericită în nenorocirea şi remuşcarea pe care el însuşi le îndura. Părea într-o stare de şovăială: ba era hotărât şi ferm, ba ezita şi oscila. Îngerii lui îşi căutau conducătorul, ca să-i spună hotărârea lor. Ei voiau să se unească

5:22 cu Satana în planurile lui, să poarte cu el responsabilitatea şi să fie părtaşi la consecinţe.

5:23 Satana şi-a alungat simţămintele de disperare şi slăbiciune şi, fiind conducătorul lor, s-a întărit ca să înfrunte situaţia şi să facă tot ce-i stătea în putere ca să sfideze autoritatea lui Dumnezeu şi a Fiului Său. Le-a făcut cunoscut planurile lui. Dacă ar veni cu îndrăzneală la Adam şi Eva şi s-ar plânge de Fiul iubit al lui Dumnezeu, ei nu l-ar asculta nici o clipă, ci ar fi pregătiţi pentru un asemenea atac. Dacă ar încerca să-i intimideze cu puterea lui, fiind până nu de mult un înger cu înaltă autoritate, n-ar realiza nimic. El a decis că viclenia şi înşelăciunea ar reuşi ceea ce n-ar putea să facă tăria şi forţa.

5:24 Adam şi Eva avertizaţi

5:25 Dumnezeu a adunat oştirea îngerească pentru a lua măsuri de prevenire a răului ameninţător. În sfatul cerului s-a hotărât ca îngerii să viziteze Edenul şi să-l avertizeze pe Adam că se afla în primejdie din partea vrăjmaşului. Doi îngeri s-au grăbit să-i viziteze pe primii noştri părinţi. Perechea sfântă i-a primit cu bucurie şi inocenţă, exprimându-şi mulţumirile pline de recunoştinţă faţă de Creatorul lor pentru felul în care îi înconjurase cu o aşa abundenţă a darurilor Sale. Totul era frumos şi atractiv ca să-i bucure şi toate lucrurile păreau în mod înţelept adaptate la nevoile lor. Mai presus de toate celelalte binecuvântări, însă, ei preţuiau tovărăşia Fiului lui Dumnezeu şi a îngerilor cereşti, pentru că le puteau povesti, la fiecare vizită, noile lor descoperiri despre frumuseţile naturii din plăcutul lor cămin, Edenul, şi aveau multe întrebări cu privire la lucrurile pe care nu le puteau înţelege limpede.

5:26 Cu bunăvoinţă şi dragoste, îngerii le-au dat informaţiile pe care le doreau. Le-au mai relatat şi

5:27 istoria tristă a răzvrătirii şi căderii lui Satana. Atunci ei le-au dat informaţii clare cu privire la faptul că pomul cunoştinţei a fost pus în grădină pentru a fi o garanţie a ascultării şi dragostei lor faţă de Dumnezeu; că starea înaltă şi fericită a îngerilor sfinţi avea să fie păstrată cu condiţia ascultării; că şi ei se aflau în aceeaşi situaţie: puteau să asculte de Legea lui Dumnezeu şi să fie nespus de fericiţi sau s-o calce şi să-şi piardă starea înaltă şi să fie cufundaţi într-o disperare fără margini.

5:28 Ei i-au spus lui Adam şi Evei că Dumnezeu nu-i constrânge să asculte, că El nu le-a luat puterea de a merge contrar voinţei Lui; că ei erau fiinţe morale, libere să asculte sau să nu asculte. Nu era decât o singură interdicţie pe care Dumnezeu văzuse potrivit s-o aşeze asupra lor. Dacă vor călca voia lui Dumnezeu, vor muri negreşit. Îngerii le-au povestit lui Adam şi Evei cum cel mai înălţat înger, următorul în rang după Domnul Hristos, a refuzat să asculte de Legea lui Dumnezeu, pe care El o stabilise ca să guverneze fiinţele cereşti; cum răzvrătirea lui provocase război în cer; cum răzvrătiţii au fost îndepărtaţi şi fiecare înger care se unise cu el în a se îndoi de autoritatea marelui Iehova a fost alungat din cer; şi cum acest vrăjmaş căzut era acum împotrivitorul a tot ceea ce privea interesele lui Dumnezeu şi ale Fiului Său iubit.

5:29 Ei le-au spus că Satana şi-a propus să le facă rău şi că era necesar ca ei să fie în gardă, căci puteau veni în contact cu inamicul căzut; acesta, însă, nu le putea face rău cât timp ei ascultau de porunca lui Dumnezeu, căci, dacă ar fi fost necesar, toţi îngeri din cer le-ar fi venit în ajutor ca să nu-i vatăme duşmanul în vreun fel. Dacă nu ascultau, însă, de porunca lui Dumnezeu, atunci Satana ar avea putere să-i necăjească, să-i încurce şi să-i tulbure. Dacă rămâneau statornici împotriva primelor aluzii ale

5:30 lui Satana, erau în tot atâta siguranţă ca şi îngerii cereşti. Dar, dacă se supuneau ispititorului, Acela care nu i-a cruţat pe îngerii înălţaţi nu i-ar fi cruţat nici pe ei. Ei trebuie să suferApedeapsa păcatului lor deoarece Legea lui Dumnezeu este la fel de sacră ca şi El Însuşi, iar El cere ascultare fără rezerve de la toţi cei din cer şi de pe pământ.

5:31 Îngerii au avertizat-o pe Eva să nu se despartă de Adam în activitatea ei, deoarece ar putea fi adusă în contact cu acest vrăjmaş căzut. Despărţiţi ar fi fost într-o primejdie mai mare decât împreună. Îngerii i-au sfătuit să urmeze îndeaproape instrucţiunile pe care li le dăduse Dumnezeu în legătură cu pomul cunoştinţei, deoarece în ascultare desăvârşită se aflau în siguranţă şi atunci duşmanul nu avea putere să-i înşele. Dumnezeu nu i-a permis lui Satana să-i urmărească mereu cu ispite. El putea avea acces la ei numai la pomul cunoştinţei binelui şi răului.

5:32 Adam şi Eva i-au asigurat pe îngeri că nu vor călca niciodată porunca expresă a lui Dumnezeu, pentru că plăcerea lor cea mai mare era împlinirea voii Lui. Îngerii s-au unit cu Adam şi Eva în acordurile sfinte ale unei muzici armonioase, iar, pe măsură ce cântecele lor răsunau din Edenul fericit, Satana auzea sunetul melodiilor de adoraţie plină de bucurie pentru Tatăl şi Fiul. Invidia, ura şi duşmănia lui creşteau pe măsură ce asculta şi el şi-a exprimat faţă de urmaşii lui dorinţa puternică de a-i incita (pe Adam şi Eva) la neascultare şi a aduce îndată mânia lui Dumnezeu asupra lor, schimbându-le cântecele de laudă în ură şi blesteme la adresa Făcătorului lor.