49:1 Cap. 47 - Luther şi marea reformă
49:2 În fruntea celor chemaţi să conducă biserica din întunericul papalităţii la lumina unei credinţe mai curate stă Martin Luther. Plin de zel, înflăcărat şi evlavios, necunoscând nici o altă frică decât frica de Dumnezeu şi nerecunoscând nici o altă temelie pentru credinţa creştină decât Sfintele Scripturi, Martin Luther a fost omul timpului său. Prin el, Dumnezeu a îndeplinit o lucrare mare pentru reformarea bisericii şi pentru iluminarea lumii.
49:3 Într-o zi, în timp ce examina cărţile din biblioteca universităţii, Luther a descoperit o Biblie în limba latină. El mai auzise înainte fragmente din Evanghelii şi epistole la serviciile divine şi credea că acestea erau întregul Cuvânt al lui Dumnezeu. Pentru prima dată vedea acum Biblia întreagă. Cu un amestec de uimire şi teamă întorcea paginile sacre; cu inima palpitând de emoţie, citea cuvintele vieţii, oprindu-se din când în când să exclame: "O, dacă Dumnezeu mi-ar da şi mie o astfel de carte!" Îngerii cerului erau lângă el şi raze de lumină de la tronul lui Dumnezeu descopereau înţelegerii sale comorile adevărului. El se temuse întotdeauna să nu-L ofenseze pe Dumnezeu, dar acum, ca niciodată mai înainte, l-a luat în stăpânire convingerea profundă a condiţiei lui de păcătos. O dorinţă fierbinte de a fi eliberat de păcat şi de a găsi pacea
49:4 cu Dumnezeu l-a determinat până la urmă să intre într-o mănăstire şi să se dedice vieţii monastice.
49:5 Luther folosea pentru studiu orice clipă liberă, după îndeplinirea datoriilor zilnice, lipsindu-se de somn şi renunţând chiar şi la timpul petrecut cu mesele lui umile. Cea mai mare plăcere a lui era studiul Cuvântului lui Dumnezeu. El găsise o Biblie prinsă cu un lanţ de peretele mănăstirii şi se ducea adesea s-o citească.
49:6 Luther a fost hirotonit preot şi chemat de la mănăstire să predea ca profesor la universitatea din Wittenberg. Aici s-a ocupat de studiul Scripturilor în limbile originale. A început să predea Biblia, iar cartea Psalmilor, Evangheliile şi epistolele au fost deschise înţelegerii mulţimilor de ascultători încântaţi. El era tare în Scripturi şi harul lui Dumnezeu era asupra lui. Elocvenţa sa îi captiva pe ascultători. Claritatea şi puterea cu care prezenta adevărul îi convingea, iar râvna lui le atingea inimile.
49:7 Un conducător reformator
49:8 În providenţa lui Dumnezeu, Luther s-a hotărât să viziteze Roma. Papa promisese o indulgenţă tuturor celor care urcau pe genunchi aşa numita scară a lui Petru. Într-o zi, Luther îndeplinea acest lucru când, deodată, o voce ca de tunet a părut să-i spună: "Cel neprihănit va trăi prin credinţă!" El a sărit în picioare cu ruşine şi groază şi a fugit de la locul nesocotinţei lui. Acel text nu şi-a pierdut niciodată puterea asupra sufletului său. De la data aceea, el a văzut mai clar decât oricând înainte aberaţia încrederii în faptele omeneşti pentru mântuire şi necesitatea unei credinţe statornice în meritele lui Hristos. I se deschiseseră ochii şi nu aveau să li se mai închidă faţă de înşelătoriile
49:9 satanice ale papalităţii. Când şi-a întors faţa de la Roma, el şi-a întors şi inima, iar de la data aceea separarea s-a adâncit până când el a rupt orice legătură cu biserica papală.
49:10 După ce s-a întors de la Roma, Luther a primit la universitatea din Wittenberg titlul de doctor în teologie. Avea acum libertatea să se dedice, ca niciodată mai înainte, Scripturii pe care o iubea. El se angajase solemn să studieze cu atenţie şi să predice cu fidelitate Cuvântul lui Dumnezeu în toate zilele vieţii lui şi nu spusele şi învăţăturile papilor. El nu mai era un simplu călugăr sau profesor, ci vestitorul autorizat al Bibliei. El a fost chemat ca păstor, să hrănească turma lui Dumnezeu care flămânzea şi înseta după adevăr. Luther a declarat cu hotărâre că nici o altă doctrină n-ar trebui primită de creştini decât cele întemeiate pe autoritatea Sfintelor Scripturi. Aceste cuvinte loveau chiar temelia supremaţiei papale. Ele conţineau principiile vitale ale Reformei.
49:11 Cu îndrăzneală, Luther şi-a început lucrarea ca un erou al adevărului. Glasul i se auzea la amvon într-o avertizare solemnă şi stăruitoare. El prezenta înaintea poporului caracterul ofensator al păcatului şi învăţa că este imposibil ca omul să-şi micşoreze vina sau să scape de pedeapsa ei prin faptele proprii. Nimic nu-l poate salva pe păcătos decât pocăinţa înaintea lui Dumnezeu şi credinţa în Hristos. Harul Domnului Hristos nu poate fi cumpărat; este un dar fără plată. Luther îi învăţa pe oameni să nu cumpere indulgenţe, ci să privească prin credinţă la Mântuitorul răstignit. El îşi relata propria experienţă dureroasă din vremea când încerca zadarnic să-şi asigure mântuirea prin umilire şi penitenţă şi îi asigura pe ascultătorii săi că a găsit pace şi bucurie doar luându-şi privirea de la sine şi crezând în Hristos.
49:12 Învăţăturile lui Luther au atras atenţia minţilor gânditoare din întreaga Germanie. Din predicile şi scrierile sale ieşeau raze de lumină care trezeau şi iluminau mii de oameni. O credinţă vie lua locul formalismului mort în care fusese ţinută biserica un timp aşa de îndelungat. Zilnic, poporul îşi pierdea încrederea în superstiţiile catolicismului. Barierele prejudecăţilor erau date la o parte. Cuvântul lui Dumnezeu, prin care Luther încerca orice doctrină şi orice pretenţie, era ca o sabie cu două tăişuri, care-şi tăia drum spre inima oamenilor. Pretutindeni se deştepta dorinţa de progres spiritual. Pretutindeni exista o astfel de foame şi sete după neprihănire, cum nu mai fusese cunoscută timp de secole. Ochii oamenilor, aşa de multă vreme îndreptaţi spre rituri şi mijlocitori omeneşti, se întorceau acum cu pocăinţă şi credinţă către Domnul Hristos şi răstignirea Lui.
49:13 Scrierile şi învăţătura reformatorului au ajuns la toate popoarele creştinătăţii. Lucrarea s-a răspândit în Elveţia şi Olanda. Copii ale scrierilor sale şi-au croit drum spre Franţa şi Spania. În Anglia, învăţăturile lui au fost primite ca şi cuvântul vieţii. Adevărul a ajuns şi în Belgia şi Italia. Mii se deşteptau din amorţeala lor de moarte, la bucuria şi speranţa unei vieţi de credinţă.
49:14 Despărţirea lui Luther de Roma
49:15 Roma era pornită să-l distrugă pe Luther, dar apărarea lui era Dumnezeu. Învăţăturile lui se auzeau peste tot: în mănăstiri, în casele oamenilor, în castelele nobililor, în universităţi şi în palatele împăraţilor. Pretutindeni se ridicau bărbaţi nobili care să-i susţină eforturile.
49:16 Într-un apel către împăratul şi nobilimea Germaniei pentru reformarea creştinătăţii,
49:17 Luther scria cu privire la papă: "Este un lucru îngrozitor să-l vezi pe omul care se supranumeşte locţiitorul lui Hristos etalând o splendoare pe care n-o poate egala nici un împărat. Aceasta înseamnă a fi ca Isus cel sărac sau ca Petru cel umil? Se spune că el este domnul lumii! Hristos, însă, al cărui locţiitor se laudă că este, a spus: 'Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta.' Se poate ca stăpânirea unui locţiitor să se extindă dincolo de cea a superiorului lui?"
49:18 Iată ce le scria universităţilor: "Mă tem foarte mult că universităţile se vor dovedi a fi marile porţi ale iadului, dacă nu lucrează cu stăruinţă să explice Sfintele Scripturi şi să le întipărească în inima tinerilor. Nu sfătuiesc pe nimeni să-şi lase copilul acolo unde Scripturile nu domnesc în mod suprem. Orice instituţie în care oamenii nu se ocupă fără încetare de Cuvântul lui Dumnezeu devine coruptă."
49:19 Acest apel a circulat repede prin toată Germania şi a exercitat o puternică influenţă asupra poporului. Întreaga naţiune s-a ridicat pentru a se aduna în jurul stindardului reformei. Oponenţii lui Luther, arzând de dorinţa răzbunării, l-au îndemnat pe papă să ia măsuri hotărâte împotriva lui. S-a dat un decret ca învăţăturile lui să fie condamnate imediat. Reformatorului şi partizanilor lui li s-au dat şaizeci de zile după care, dacă nu retractau, aveau să fie excomunicaţi.
49:20 Când bula papală a ajuns la Luther, el a spus: "O dispreţuiesc şi o atac ca nelegiuită şi falsă... . Hristos Însuşi este cel condamnat în ea... . Mă bucur că am de suportat astfel de rău pentru cea mai bună dintre cauze. Deja simt o libertate mai mare în inimă; pentru că ştiu în sfârşit că papa este anticrist şi că tronul lui este chiar tronul lui Satana."
49:21 Dar cuvântul pontifului Romei încă avea putere. Închisoarea, tortura şi sabia erau arme puternice
49:22 pentru a impune supunerea. Totul părea să arate că lucrarea reformatorului se apropia de încheiere. Cei slabi şi superstiţioşi tremurau înaintea decretului papei, iar, în timp ce exista o simpatie generală faţă de Luther, mulţi simţeau că viaţa era prea scumpă pentru a fi riscată pentru cauza reformei.