Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Istoria Mântuirii

Istoria Mântuirii 47:20


47:20 împărătească, iar episcopul Romei a fost declarat capul întregii biserici. Păgânismul făcuse loc papalităţii. Balaurul i-a dat fiarei "puterea lui, scaunul lui de domnie şi o putere mare." Apocalipsa 13,2. La această dată a început perioada celor 1260 de ani de asuprire papală prezisă în profeţiile lui Daniel şi Ioan. (Daniel 7,25; Apocalipsa 13,5-7.) Creştinii erau forţaţi să aleagă fie să renunţe la integritatea lor şi să accepte ceremoniile şi închinarea papală, fie să-şi distrugă viaţa în celulele temniţei sau să sufere moartea pe scaunul de tortură, arşi pe rug sau decapitaţi. Atunci s-au împlinit cuvintele Domnului Isus din Luca 21,16.17: "Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi. Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu." Persecuţia s-a pornit împotriva celor credincioşi cu o furie mai mare decât oricând înainte, iar lumea a devenit un mare câmp de luptă. Timp de sute de ani biserica lui Hristos şi-a găsit refugiul în izolare şi obscuritate. Profetul Ioan spune în Apocalipsa 12,6: "Femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile."