46:1 Cap. 44 - Marea apostazie
46:2 Când Domnul Isus le-a descoperit ucenicilor soarta Ierusalimului şi evenimentele revenirii Sale, El a prevestit şi experienţa poporului Său din momentul când avea să fie luat din mijlocul lui, până la revenirea Sa cu putere şi slavă, pentru a-l elibera. De pe muntele Măslinilor, Mântuitorul privea furtunile ce erau gata să cadă asupra bisericii apostolice şi, pătrunzând mai departe în viitor, ochiul Său desluşea uraganele cumplite şi pustiitoare ce aveau să sufle asupra urmaşilor Săi în zilele de întuneric şi persecuţie ce urmau să vină. În câteva enunţuri scurte cu o semnificaţie grozavă, El a prezis partea ce avea să fie hotărâtă bisericii lui Dumnezeu de către conducătorii acestei lumi. Urmaşii lui Hristos trebuie să meargă pe aceeaşi cărare a umilinţei, reproşului şi suferinţei, pe care a mers şi Maestrul lor. Vrăjmăşia ce a izbucnit împotriva Răscumpărătorului lumii se va manifesta împotriva tuturor acelora care vor crede în Numele Lui.
46:3 Istoria bisericii primare confirmă împlinirea cuvintelor Mântuitorului. Puterile pământului şi ale iadului s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lui Hristos în persoana urmaşilor Săi. Păgânătatea a prevăzut că templele şi altarele îi vor fi date la o parte, dacă Evanghelia avea să triumfe; de aceea şi-a convocat forţele ca să distrugă creştinismul. Focurile persecuţiei s-au aprins. Creştinii au fost deposedaţi de bunuri şi alungaţi din casele lor. Au "dus o mare luptă de suferinţe." "Au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare." Evrei 11,36.
46:4 Un mare număr şi-a pecetluit mărturia cu propriul sânge. Nobili şi sclavi, bogaţi şi săraci, învăţaţi şi ignoranţi erau deopotrivă omorâţi, fără milă.
46:5 Eforturile lui Satana de a distruge prin violenţă biserica lui Dumnezeu au fost zadarnice. Marea luptă în care şi-au dat viaţa ucenicii lui Isus nu a încetat când aceşti credincioşi purtători de stindard au căzut la posturile lor. Prin înfrângere, ei au biruit. Lucrătorii lui Dumnezeu au fost omorâţi, dar lucrarea mergea neabătut înainte. Evanghelia a continuat să se răspândească şi numărul susţinătorilor ei să crească. Ea a pătruns în regiuni inaccesibile chiar şi vulturilor Romei. Un creştin a spus protestând înaintea conducătorilor păgâni care făceau să înainteze persecuţia: Puteţi "să ne omorâţi, să ne torturaţi, să ne condamnaţi... . Nedreptatea voastră este dovada că suntem nevinovaţi... . Nici cruzimea ... nu vă foloseşte la nimic." Dimpotrivă, era o invitaţie şi mai puternică de a-i aduce şi pe alţii la convingerea lor. "Noi ne înmulţim cu atât mai mult, cu cât ne cosiţi voi mai des; sângele creştinilor este o sămânţă."
46:6 Mii au fost închişi şi omorâţi, dar alţii s-au ridicat să le ia locul. Cei martirizaţi pentru credinţa lor erau acceptaţi de Hristos şi socotiţi de El ca biruitori. Ei s-au luptat lupta cea bună şi vor primi o cunună de slavă când va veni Domnul Hristos. Suferinţele pe care le-au îndurat creştinii i-au apropiat mai mult pe unii de alţii şi de Mântuitorul lor. Exemplul vieţii şi mărturia dată prin moartea lor vorbeau mereu în favoarea adevărului şi, când era mai puţin de aşteptat, supuşii lui Satana părăseau slujirea lui şi se înrolau sub steagul lui Hristos.
46:7 Compromisul cu păgânismul
46:8 Prin urmare, pentru a avea mai mult succes în lupta împotriva conducerii lui Dumnezeu, Satana a plănuit să-şi arboreze steagul în biserica creştină. Dacă îi putea amăgi şi conduce pe urmaşii lui Hristos să producă neplăcere lui Dumnezeu, atunci tăria, curajul şi statornicia lor ar fi slăbit, iar ei ar fi căzut uşor pradă.
46:9 Marele vrăjmaş urmărea acum să câştige prin viclenie ceea ce nu reuşise să obţină prin forţă. Persecuţia a încetat şi locul i-a fost luat de ademenirile periculoase ale prosperităţii materiale şi ale onorurilor lumeşti. Idolatrii au fost conduşi să primească o parte a credinţei creştine, în timp ce respingeau alte adevăruri esenţiale. Ei pretindeau că-L acceptă pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi cred în moartea şi învierea Lui, dar nu erau convinşi cu privire la păcat şi nu simţeau nevoia de pocăinţă sau de schimbare a inimii. Cu unele concesii din partea lor, au propus ca şi creştinii să facă unele concesii, ca toţi să se poată uni pe platforma credinţei în Hristos.
46:10 Abia acum se afla biserica într-o primejdie înfricoşătoare. Închisoarea, torturile, focul şi sabia erau binecuvântări în comparaţie cu aceasta. Unii creştini au stat neclintiţi, declarând că nu pot face nici un compromis. Alţii s-au gândit că, dacă ar renunţa la unele aspecte ale credinţei lor sau le-ar modifica şi s-ar uni cu cei care primiseră o parte a creştinismului, acesta ar putea fi mijlocul prin care ei să fie conduşi la convertirea deplină. Acesta a fost un timp de mare chin sufletesc pentru urmaşii credincioşi ai lui Hristos. Sub acoperirea unui pretins creştinism, Satana se strecura în biserică pentru a corupe credinţa şi a întoarce mintea oamenilor de la cuvântul adevărului.
46:11 În cele din urmă, cea mai mare parte a creştinilor a coborât standardul şi s-a format o uniune între creştinism şi păgânism. Închinătorii
46:12 la idoli, deşi se pretindeau convertiţi şi se uneau cu biserica, rămâneau totuşi ataşaţi de idolatrie, schimbând doar obiectele închinării lor cu chipuri ale lui Isus şi chiar ale Mariei şi ale sfinţilor. Aluatul stricat al idolatriei, introdus astfel în biserică, şi-a continuat lucrarea lui otrăvitoare. Învăţături nesănătoase, ritualuri superstiţioase şi ceremonii idolatre au fost încorporate în credinţa şi închinarea bisericii. Când urmaşii lui Hristos s-au unit cu idolatrii, religia creştină a decăzut, iar biserica şi-a pierdut puritatea şi puterea. Au fost totuşi unii creştini care nu au fost duşi în rătăcire de aceste înşelătorii. Ei au rămas credincioşi Autorului adevărului şi s-au închinat numai lui Dumnezeu.
46:13 Între cei ce se pretind urmaşi ai Domnului Hristos au existat întotdeauna două clase. În timp ce una din ele studiază viaţa Mântuitorului şi caută cu stăruinţă să-şi îndrepte defectele şi să se conformeze Modelului, cealaltă evită adevărurile simple şi practice care le demască greşelile. Chiar în starea ei cea mai bună, biserica nu a fost compusă în întregime din oameni cinstiţi, curaţi şi sinceri. Mântuitorul a învăţat că aceia care în mod voit se complac în păcat nu trebuie să fie primiţi în biserică; dar El S-a pus în legătură cu oameni care aveau defecte de caracter şi le-a oferit avantajele învăţăturilor şi exemplului Lui, ca ei să-şi poată vedea şi îndrepta greşelile.
46:14 Nu există, însă, nici o unire între Prinţul luminii şi prinţul întunericului şi nu poate exista nici o unire între urmaşii lor. Când au consimţit să se unească cu păgânii pe jumătate convertiţi, creştinii au pornit pe un drum ce se îndepărta din ce în ce mai mult de adevăr. Satana jubila că a reuşit să înşele un număr atât de mare de urmaşi ai lui Hristos. Apoi a pus mai deplin stăpânire pe ei şi i-a inspirat să-i persecute pe cei care
46:15 Îi rămâneau credincioşi lui Dumnezeu. Nimeni nu putea înţelege mai bine cum să se opună adevăratei credinţe creştine decât aceia care fuseseră odată apărătorii ei. Aceşti creştini apostaziaţi, împreună cu tovarăşii lor pe jumătate păgâni, şi-au îndreptat lupta împotriva trăsăturilor fundamentale ale învăţăturilor Domnului Hristos.
46:16 Aceia care voiau să fie credincioşi aveau de dus o luptă disperată pentru a rămâne neclintiţi împotriva înşelătoriilor şi urâciunilor deghizate în haine preoţeşti, introduse în biserică. Biblia nu a fost acceptată ca standard al credinţei. Doctrina libertăţii religioase a fost numită erezie, iar susţinătorii ei erau urâţi şi proscrişi.
46:17 Retragerea celor credincioşi
46:18 După o luptă lungă şi aspră, cei câţiva credincioşi s-au hotărât să rupă toate legăturile cu biserica apostată, dacă ea continua să refuze să se elibereze de falsuri şi de idolatrie. Ei au văzut că separarea era o necesitate absolută, dacă voiau să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu îndrăzneau să tolereze greşeli fatale sufletelor lor şi să dea un exemplu ce ar fi primejduit credinţa copiilor lor şi a copiilor copiilor lor. Pentru a asigura pacea şi unitatea erau gata să facă orice concesie compatibilă cu credincioşia faţă de Dumnezeu; dar simţeau că pacea ar fi plătită prea scump, dacă preţul ar fi sacrificarea principiilor. Dacă unitatea putea fi asigurată numai prin compromiterea adevărului şi neprihănirii, atunci să existe deosebire şi chiar război. Ar fi spre binele bisericii şi al lumii ca principiile care impulsionau acele suflete statornice să reînvie în inima celor care se declară poporul lui Dumnezeu.
46:19 Apostolul Pavel spune că "toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi." 2 Timotei 3,12. Cum se face, însă că în mare măsură,
46:20 persecuţia pare că doarme? Singurul motiv este că biserica s-a conformat standardelor lumii, de aceea nu trezeşte nici o opoziţie. Religia zilelor noastre nu are caracterul curat şi sfânt ce caracteriza credinţa creştină din zilele Domnului Hristos şi ale apostolilor. Creştinismul pare să se bucure de aşa multă popularitate în lume numai şi numai datorită spiritului de compromis cu păcatul, datorită faptului că marile adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt privite cu atâta indiferenţă, din cauză că există atât de puţină evlavie vitală în biserică. Să reînvie credinţa şi puterea bisericii primare şi atunci va reînvia şi spiritul prigoanei, iar focurile persecuţiei se vor aprinde din nou.