Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Istoria Mântuirii

Istoria Mântuirii 46:18


46:18 După o luptă lungă şi aspră, cei câţiva credincioşi s-au hotărât să rupă toate legăturile cu biserica apostată, dacă ea continua să refuze să se elibereze de falsuri şi de idolatrie. Ei au văzut că separarea era o necesitate absolută, dacă voiau să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu îndrăzneau să tolereze greşeli fatale sufletelor lor şi să dea un exemplu ce ar fi primejduit credinţa copiilor lor şi a copiilor copiilor lor. Pentru a asigura pacea şi unitatea erau gata să facă orice concesie compatibilă cu credincioşia faţă de Dumnezeu; dar simţeau că pacea ar fi plătită prea scump, dacă preţul ar fi sacrificarea principiilor. Dacă unitatea putea fi asigurată numai prin compromiterea adevărului şi neprihănirii, atunci să existe deosebire şi chiar război. Ar fi spre binele bisericii şi al lumii ca principiile care impulsionau acele suflete statornice să reînvie în inima celor care se declară poporul lui Dumnezeu.