45:1 Cap. 43 - Martirajul lui Pavel şi Petru
45:2 Apostolii Pavel şi Petru au fost despărţiţi pentru mulţi ani de zile datorită lucrării lor. În timp ce Petru a trudit în special pentru evrei, lucrarea lui Pavel a fost să ducă Evanghelia la neamuri. În providenţa lui Dumnezeu, însă, amândoi aveau să dea mărturie pentru Hristos în metropolele lumii, în a căror ţărână aveau să-şi verse amândoi sângele ca o sămânţă care avea să dea o bogată recoltă de sfinţi şi martiri.
45:3 Cam în timpul celei de-a doua arestări a lui Pavel, Petru a fost şi el prins şi aruncat în temniţă. El se făcuse neplăcut autorităţilor în special prin zelul şi succesul lui în expunerea înşelătoriilor şi în stricarea planurilor lui Simon Magul, vrăjitorul care l-a urmărit la Roma pentru a se opune şi a împiedica lucrarea Evangheliei. Nero credea în magie şi-l patrona pe Simon. De aceea el s-a mâniat teribil pe apostolul şi s-a hotărât să poruncească arestarea lui.
45:4 Pica ce i-o purta împăratul lui Pavel a atins punctul culminant datorită faptului că unii membri ai familiei imperiale şi alte persoane distinse s-au convertit la creştinism în timpul primei sale întemniţări. Din această cauză, i-a făcut a doua întemniţare mult mai severă decât prima, fără să-i mai dea ocazia de a predica Evanghelia; Nero a hotărât să-i scurteze viaţa lui Pavel imediat ce ar fi găsit un pretext
45:5 plauzibil pentru a o face. Nero a fost atât de impresionat de puterea cuvintelor apostolului cu ocazia ultimului său proces, încât a amânat sentinţa cazului, fără să-l achite sau să-l condamne. Dar sentinţa a fost doar amânată. Nu la mult timp, s-a pronunţat hotărârea care l-a trimis pe Pavel într-un mormânt de martir. Fiind cetăţean roman, el n-a putut fi supus torturii, de aceea a fost condamnat la moarte prin decapitare.
45:6 Petru, ca evreu şi străin, a fost condamnat la biciuire şi crucificare. În perspectiva acestei morţi înfricoşătoare, apostolul şi-a amintit de marele lui păcat, când Îl lepădase pe Domnul Isus în ceasul judecării Sale, şi singurul său gând a fost că el nu era vrednic de o cinste aşa de mare ca să moară în acelaşi fel ca şi Învăţătorul lui. Petru se pocăise în mod sincer de acel păcat şi fusese iertat de Domnul Hristos, aşa cum arată înalta însărcinare ce i-a fost încredinţată, de a paşte oile şi mieii turmei. El, însă, nu se putea ierta. Nici chiar gândul agoniei ultimelor clipe îngrozitoare nu i-au putut micşora amărăciunea întristării şi pocăinţei. Ca ultimă favoare, i-a rugat pe călăii săi să fie răstignit cu capul în jos. Cererea i-a fost îndeplinită şi în felul acesta a murit marele apostol Petru.
45:7 Ultima mărturie a lui Pavel
45:8 Pavel a fost dus la locul execuţiei în mod secret. Persecutorii, alarmaţi de proporţiile influenţei lui, se temeau că ar putea fi câştigaţi la creştinism noi convertiţi, chiar prin scena morţii lui. Prin urmare, doar câtorva spectatori li s-a îngăduit să fie prezenţi. Dar soldaţii înăspriţi numiţi să-l însoţească i-au ascultat cuvintele şi, uluiţi, l-au văzut voios şi chiar bucuros în aşteptarea unei asemenea morţi. Spiritul său de iertare faţă de ucigaşii lui şi încrederea sa neclintită în Hristos până la sfârşit s-au dovedit o mireasmă de viaţă spre
45:9 viaţă pentru unii dintre cei care au fost martori la moartea lui de martir. În scurt timp, mai mulţi L-au primit pe Mântuitorul pe care-L predica Pavel şi, neînfricaţi, şi-au sigilat credinţa cu sângele lor.
45:10 Până în cel din urmă ceas, viaţa lui Pavel a mărturisit adevărul cuvintelor sale din a doua epistolă către corinteni: "Căci Dumnezeu care a zis: 'Să lumineze lumina din întuneric' ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa Lui să se arate în trupul nostru." 2 Corinteni 4,6-19. Puterea lui nu se afla în el însuşi, ci în prezenţa şi lucrarea Spiritului divin care îi umplea sufletul şi aducea orice gând în supunere faţă de voinţa lui Hristos. Faptul că propria-i viaţă era un exemplu al adevărului pe care îl proclama dădea putere de convingere atât predicării, cât şi purtării sale. Profetul spune: "Celui cu inima tare, Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine." Isaia 26,3. Tocmai această pace cerească, exprimată prin înfăţişare, a fost cea care a câştigat multe suflete la Evanghelie.
45:11 Apostolul privea spre cele nevăzute, nu cu nesiguranţă sau cu frică, ci cu speranţă plină de bucurie şi cu aşteptare plină de dor. În timp ce stătea la locul execuţiei, el nu vedea sabia lucitoare a călăului sau pământul verde care avea să-i primească sângele curând; el privea în sus, prin cerul albastru şi calm al acelei zile de vară, spre tronul Celui Veşnic. Cuvintele lui erau: O, Doamne, Tu eşti mângâierea şi partea mea. Când te voi îmbrăţişa? Când Te
45:12 voi privi cu ochii mei, neacoperiţi de vălul întunecat?
45:13 În timpul vieţii sale pământeşti, Pavel a purtat cu el chiar atmosfera cerului. Toţi care s-au întovărăşit cu el simţeau influenţa legăturii lui cu Hristos şi a tovărăşiei îngerilor. Aici stă puterea adevărului. Influenţa nestudiată şi inconştientă a unei vieţi sfinte este cea mai convingătoare predică ce se poate ţine în favoarea creştinismului. Argumentele, chiar când sunt incontestabile, pot provoca numai împotrivire; dar un exemplu evlavios are o putere căreia e imposibil să i se reziste cu totul.
45:14 În timp ce apostolul pierduse din vedere apropiata-i suferinţă, el simţea o grijă profundă pentru ucenicii pe care era gata să-i părăsească, lăsându-i să facă faţă prejudecăţilor, urii şi prigoanei. El a încercat să-i întărească şi să-i încurajeze pe cei câţiva creştini care l-au însoţit la locul execuţiei, repetându-le făgăduinţele nespus de preţioase făcute celor persecutaţi pentru neprihănire. El i-a asigurat că nimic nu va rămâne neîmplinit din tot ce a spus Domnul cu privire la cei încercaţi şi credincioşi ai Lui. Ei se vor ridica şi vor lumina; căci lumina Domnului va răsări peste ei. Îşi vor îmbrăca frumoasele lor veşminte când se va arăta slava Domnului. S-ar putea ca pentru scurtă vreme ei să treacă prin greutăţi, datorită multelor ispite, şi să fie lipsiţi de confortul pământesc; dar trebuie să-şi îmbărbăteze inimile spunând: Ştiu în cine am crezut. El poate să păstreze ce I-am încredinţat. Mustrarea Lui se va sfârşi, iar dimineaţa fericită a păcii şi ziua desăvârşită vor veni.
45:15 Căpetenia mântuirii noastre Şi-a pregătit slujitorul pentru ultima mare luptă. Răscumpărat prin jertfa lui Hristos, spălat de păcat în sângele Lui
45:16 şi îmbrăcat în neprihănirea Lui, Pavel are în el însuşi mărturia că sufletul lui este scump în ochii Mântuitorului său. Viaţa lui este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, iar el este convins că Acela care a biruit moartea poate să păstreze ceea ce I s-a încredinţat. Cu mintea, el apucă făgăduinţa Mântuitorului: "Eu îl voi învia în ziua de apoi." Ioan 6,40. Gândurile şi speranţele lui se îndreaptă către a doua venire a Domnului său; iar când sabia călăului coboară şi umbrele morţii se adună în jurul sufletului martirului, ultimul lui gând, la fel ca şi primul lui gând la marea deşteptare, este de a-L întâlni pe Dătătorul vieţii care îl va primi în bucuria celor binecuvântaţi.
45:17 Au trecut multe secole de când bătrânul Pavel şi-a vărsat sângele ca martor pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Hristos. Nici o mână credincioasă nu a înregistrat pentru generaţiile următoare ultimele scene din viaţa acestui om sfânt; dar inspiraţia ne-a păstrat mărturia lui dinainte de moarte. Vocea lui a răsunat ca o trâmbiţă, prin veacuri, întărind cu propriu-i curaj mii de martori pentru Hristos şi trezind în mii de inimi lovite de întristare ecoul propriei sale bucurii triumfătoare: "Sunt gata acum să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De-acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept; şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui." 2 Timotei 4,6-8.