45:6 Petru, ca evreu şi străin, a fost condamnat la biciuire şi crucificare. În perspectiva acestei morţi înfricoşătoare, apostolul şi-a amintit de marele lui păcat, când Îl lepădase pe Domnul Isus în ceasul judecării Sale, şi singurul său gând a fost că el nu era vrednic de o cinste aşa de mare ca să moară în acelaşi fel ca şi Învăţătorul lui. Petru se pocăise în mod sincer de acel păcat şi fusese iertat de Domnul Hristos, aşa cum arată înalta însărcinare ce i-a fost încredinţată, de a paşte oile şi mieii turmei. El, însă, nu se putea ierta. Nici chiar gândul agoniei ultimelor clipe îngrozitoare nu i-au putut micşora amărăciunea întristării şi pocăinţei. Ca ultimă favoare, i-a rugat pe călăii săi să fie răstignit cu capul în jos. Cererea i-a fost îndeplinită şi în felul acesta a murit marele apostol Petru.