Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Istoria Mântuirii

Istoria Mântuirii 45:10


45:10 Până în cel din urmă ceas, viaţa lui Pavel a mărturisit adevărul cuvintelor sale din a doua epistolă către corinteni: "Căci Dumnezeu care a zis: 'Să lumineze lumina din întuneric' ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa Lui să se arate în trupul nostru." 2 Corinteni 4,6-19. Puterea lui nu se afla în el însuşi, ci în prezenţa şi lucrarea Spiritului divin care îi umplea sufletul şi aducea orice gând în supunere faţă de voinţa lui Hristos. Faptul că propria-i viaţă era un exemplu al adevărului pe care îl proclama dădea putere de convingere atât predicării, cât şi purtării sale. Profetul spune: "Celui cu inima tare, Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine." Isaia 26,3. Tocmai această pace cerească, exprimată prin înfăţişare, a fost cea care a câştigat multe suflete la Evanghelie.