Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Istoria Mântuirii

Istoria Mântuirii 42:9


42:9 În noaptea dinaintea zilei stabilite pentru execuţie, Petru, legat cu lanţuri, dormea între cei doi soldaţi, ca de obicei. Irod, amintindu-şi de fuga lui Petru şi Ioan din temniţa în care fuseseră închişi din cauza credinţei, a dublat măsurile de precauţie cu această ocazie. Pentru a fi mai vigilenţi, soldaţii de gardă au fost făcuţi răspunzători pentru păzirea sigură a arestatului. El era legat, aşa cum s-a descris, într-o celulă de piatră masivă ale cărei uşi erau întărite şi zăvorâte. Şaisprezece oameni au fost însărcinaţi să păzească această celulă, făcând de gardă câte patru şi schimbându-se la intervale regulate. Dar lacătele, gratiile şi garda romană, care îi tăiau prizonierului orice posibilitate de ajutor omenesc, nu aveau decât să facă şi mai deplin triumful lui Dumnezeu în eliberarea lui Petru din închisoare. Irod îşi ridica mâna împotriva Atotputerniciei şi avea să fie umilit şi înfrânt cu desăvârşire în atentatul lui la viaţa slujitorului lui Dumnezeu.