42:17 După ce lumina cerească s-a stins, Petru a rămas în întuneric dens. Acesta părea să se risipească treptat, pe măsură ce ochii lui se obişnuiau cu el. Aflându-se singur pe uliţa liniştită, cu aerul rece al nopţii peste fruntea lui, Petru a realizat că ceea ce i se întâmplase nu fusese un vis sau o viziune. Era liber, într-o parte cunoscută a cetăţii; recunoştea locul, pe care îl frecventase adesea şi pe unde se aştepta să treacă pentru ultima oară în acea dimineaţă în drum spre locul execuţiei. A încercat să recapituleze evenimentele ultimelor câteva minute. Şi-a amintit că adormise legat între doi soldaţi, cu sandalele şi haina scoase. S-a verificat şi a văzut că era îmbrăcat şi încins.