Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Istoria Mântuirii

Istoria Mântuirii 41:42


41:42 Atunci Petru le-a pus înainte, în mod sincer, întreaga situaţie. Le-a povestit experienţa cu privire la viziune şi le-a explicat că aceasta i-a atras atenţia să nu mai ţină la deosebirile ceremoniale ale circumciziunii, nici să nu mai privească neamurile ca fiind necurate, deoarece Dumnezeu nu face deosebire între persoane. Petru i-a informat despre porunca lui Dumnezeu de a merge la neamuri, despre sosirea solilor, despre călătoria lui la Cezarea şi întâlnirea cu Corneliu şi grupa strânsă în casa lui. Fraţii lui şi-au dat seama că el fusese precaut prin faptul că, deşi Dumnezeu i-a poruncit să meargă la casa unuia dintre neamuri, a luat cu el şase dintre ucenicii prezenţi atunci, ca martori a tot ceea ce el va spune sau va face acolo. Petru a povestit esenţa întrevederii sale cu Corneliu, în care acesta i-a istorisit despre viziunea lui, prin care fusese instruit să trimită soli la Iope să-l aducă pe Petru, ca să-i spună cuvinte prin care el şi casa lui să poată fi mântuiţi.