40:1 Cap. 38 - Începutul lucrării lui Pavel
40:2 Pavel s-a întors la Damasc şi a predicat cu îndrăzneală în Numele lui Isus. Evreii nu puteau face faţă înţelepciunii argumentelor lui, de aceea s-au sfătuit să-i aducă glasul la tăcere cu forţa -- singurul argument al unei cauze pierdute. Au hotărât să-l asasineze. Apostolul a fost înştiinţat de planurile lor. Porţile cetăţii erau păzite cu vigilenţă zi şi noapte, ca să i se împiedice fuga. Îngrijorarea ucenicilor i-a îndreptat către Dumnezeu în rugăciune. Nici nu mai prea dormeau, căci erau ocupaţi să găsească mijloace pentru scăparea apostolului ales. Până la urmă, au conceput un plan după care el a fost coborât noaptea peste zid, printr-o fereastră, într-un coş. În felul acesta umilitor, a fugit Pavel din Damasc.
40:3 El a pornit apoi spre Ierusalim, dorind să-i cunoască pe apostolii de acolo, în special pe Petru. Era nerăbdător să-i întâlnească pe pescarii galileeni care trăiseră, se rugaseră şi vorbiseră cu Domnul Hristos pe pământ. Dorea fierbinte, din toată inima, să-l cunoască pe cel mai mare dintre apostoli. Când a intrat în Ierusalim, Pavel a privit cu alţi ochi cetatea şi templul. Ştia acum că asupra lor atârnau judecata şi pedeapsa lui Dumnezeu.
40:4 Supărarea şi mânia evreilor din cauza convertirii
40:5 lui Pavel nu cunoştea margini. El, însă, era ferm ca o stâncă şi credea că atunci când le va relata prietenilor săi experienţa lui minunată, ei îşi vor schimba credinţa cum făcuse şi el şi vor crede în Isus. El fusese foarte conştiincios în opoziţia sa faţă de Hristos şi urmaşii Lui, iar atunci când a fost oprit şi convins de păcatul său, şi-a părăsit îndată căile rele şi a mărturisit credinţa lui Isus. Credea acum pe deplin că prietenii şi foştii lui asociaţi se vor convinge şi ei de greşeala lor şi li se vor alătura credincioşilor când vor auzi împrejurările convertirii lui minunate şi vor vedea cât se schimbase, din fariseul mândru care-i persecuta şi-i dădea la moarte pe cei care credeau în Isus ca Fiul lui Dumnezeu.
40:6 Pavel a încercat să se alăture fraţilor lui, ucenicii, dar mare i-au fost întristarea şi dezamăgirea când a aflat că nu voiau să-l primească între ei, ca pe unul de-ai lor. Ei îşi aminteau persecuţiile din trecut şi-l suspectau că joacă un rol, ca să-i înşele şi să-i nimicească. Într-adevăr auziseră de convertirea lui minunată, dar pentru că el se retrăsese apoi în Arabia şi ei nu mai auziseră nimic precis despre el, nu dădeau crezare zvonurilor despre marea lui schimbare.
40:7 Întâlnirea cu Petru şi Iacov
40:8 Barnaba, care contribuia generos cu banii lui la susţinerea cauzei Domnului Hristos şi la uşurarea nevoilor celor săraci, îl cunoscuse pe Pavel pe când acesta era împotriva credincioşilor. El şi-a reînnoit acea cunoştinţă, a ascultat mărturia lui Pavel cu privire la minunata lui convertire şi la experienţa lui de după aceea. L-a crezut pe deplin şi l-a primit pe Pavel, l-a luat de mână şi l-a condus
40:9 la apostoli. Le-a povestit experienţa pe care tocmai o auzise: că Domnul Isus îi apăruse personal lui Pavel pe drumul spre Damasc, că îi vorbise, că el şi-a recăpătat vederea ca răspuns la rugăciunile lui Anania şi că de atunci a susţinut în sinagogile acelei cetăţi că Isus era Fiul lui Dumnezeu.
40:10 Ucenicii n-au mai ezitat; ei nu puteau să I se opună lui Dumnezeu. Petru şi Iacov, care pe vremea aceea erau singurii apostoli în Ierusalim, i-au întins mâna dreaptă a părtăşiei aceluia care odinioară fusese prigonitorul nemilos al credinţei lor, iar Pavel a devenit tot atât de iubit şi de respectat pe cât fusese de temut şi de ocolit în trecut. Aici s-au întâlnit cele două figuri măreţe ale noii credinţe: Petru, unul din tovarăşii aleşi ai lui Hristos când era pe pământ şi Pavel, fariseul, care după înălţarea lui Isus L-a întâlnit faţă în faţă, a vorbit cu El şi L-a văzut şi în viziune atât pe El, cât şi natura lucrării Lui în cer.
40:11 Această primă întrevedere a avut mare însemnătate pentru amândoi apostolii, dar a fost de scurtă durată, deoarece Pavel era nerăbdător să plece la lucru pentru Maestrul lui. Curând, glasul care îl contrazisese atât de zelos pe Ştefan s-a auzit în aceeaşi sinagogă, declarând fără teamă că Isus era Fiul lui Dumnezeu, apărând aceeaşi cauză pentru care murise Ştefan. El şi-a relatat propria experienţă minunată şi, cu inima plină de o dorinţă arzătoare pentru fraţii şi foştii lui asociaţi, a prezentat dovezile din profeţie, cum făcuse şi Ştefan, că Domnul Isus care fusese răstignit era Fiul lui Dumnezeu.
40:12 Dar Pavel a socotit greşit spiritul fraţilor săi evrei. Aceeaşi furie care izbucnise împotriva lui Ştefan s-a abătut de data aceasta împotriva lui. El a văzut că trebuia să se despartă de fraţii lui şi întristarea i-a umplut inima.
40:13 Bucuros şi-ar fi dat şi viaţa, dacă ei ar fi putut să fie astfel aduşi la cunoaşterea adevărului. Evreii au început să facă planuri ca să-i ia viaţa, iar ucenicii l-au îndemnat să părăsească Ierusalimul; dar el a întârziat, nedorind să plece şi fiind nerăbdător să mai lucreze puţin pentru fraţii săi evrei. Pavel participase activ la martirizarea lui Ştefan şi dorea foarte mult să şteargă această pată apărând cu îndrăzneală adevărul care îl costase viaţa pe Ştefan. I se părea o laşitate să fugă din Ierusalim.
40:14 Fuga din Ierusalim
40:15 În timp ce Pavel, înfruntând consecinţele unui asemenea pas, se ruga fierbinte lui Dumnezeu în templu, Mântuitorul i S-a arătat într-o viziune, spunând: "Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine." Chiar şi atunci a ezitat Pavel să părăsească Ierusalimul înainte de a-i convinge pe evreii încăpăţânaţi de adevărul credinţei lui. El gândea că, chiar dacă viaţa i-ar fi jertfită pentru adevăr, aceasta n-ar însemna nimic mai mult decât plata pentru cumplita vină ce şi-o imputa sieşi: moartea lui Ştefan. El a răspuns: "Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce credeau în Tine: şi că atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martirul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau." Replica pe care a primit-o, însă, a fost mai hotărâtă decât înainte: "Du-te, căci te voi trimite departe la neamuri."
40:16 Când au auzit fraţii despre viziunea lui Pavel şi despre grija pe care i-o purta Dumnezeu, neliniştea lor pentru el a crescut, deoarece îşi dădeau seama că era cu adevărat un vas ales de Domnul pentru a duce adevărul la neamuri. Ei au grăbit fuga lui secretă
40:17 din Ierusalim, de frică să nu fie omorât de evrei. Plecarea lui Pavel a suspendat pentru un timp opoziţia violentă a evreilor, iar biserica a avut o perioadă de odihnă, timp în care mulţi au fost adăugaţi la numărul credincioşilor.