39:1 Cap. 37 - Convertirea lui Saul
39:2 Mintea lui Saul a fost foarte frământată de moartea triumfătoare a lui Ştefan. Prejudecăţile i-au fost zguduite, dar părerile şi argumentele preoţilor şi conducătorilor l-au convins până la urmă că Ştefan fusese un hulitor; că Isus Hristos pe care Îl predica fusese un înşelător şi că aceia care îndeplineau slujbele sfinte trebuia să aibă dreptate. Saul era un om hotărât şi cu convingeri puternice. Odată ce s-a fixat pe deplin în mintea lui faptul că vederile preoţilor şi cărturarilor erau corecte, el a devenit foarte înverşunat împotriva creştinismului. Zelul lui l-a determinat să se angajeze de bună voie în prigonirea credincioşilor. El a făcut ca oameni sfinţi să fie târâţi înaintea consiliilor, să fie închişi sau condamnaţi la moarte, fără dovada vreunui delict, cu excepţia credinţei lor în Isus. Zelul lui Iacov şi Ioan avea un caracter asemănător, dar o orientare diferită, atunci când doriseră să coboare foc din cer ca să-i consume pe cei care L-au luat în râs şi L-au dispreţuit pe Învăţătorul lor.
39:3 Saul urma să călătorească la Damasc pentru afacerile lui, dar era hotărât să atingă un dublu obiectiv, căutându-i pe toţi care credeau în Hristos. Pentru aceasta, el a obţinut scrisori de la marele preot, ca să le citească în sinagogi, scrisori care îl autorizau să-i prindă pe toţi cei suspectaţi a crede în Isus şi să-i trimită
39:4 la Ierusalim prin soli, ca să fie judecaţi şi pedepsiţi. El a pornit la drum plin de tăria şi vigoarea bărbăţiei şi de focul zelului său greşit orientat.
39:5 Pe când călătorii obosiţi se apropiau de Damasc, ochii lui Saul priveau cu plăcere ţinutul fertil, grădinile frumoase, livezile roditoare şi pârâurile reci care curgeau clipocind printre arbuştii de un verde viu. Era foarte reconfortant să vadă asemenea privelişte după o călătorie lungă şi obositoare prin pustietate. În timp ce Saul şi tovarăşii lui priveau peisajul cu admiraţie, o lumină mai puternică decât a soarelui a strălucit deodată în jurul lui. "El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: 'Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?' 'Cine eşti Tu, Doamne?' a răspuns el. Şi Domnul a zis: 'Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.'"
39:6 Viziunea despre Hristos
39:7 S-a produs o mare confuzie. Tovarăşii lui Saul au fost cuprinşi de groază şi aproape orbiţi de intensitatea luminii. Ei au auzit glasul, dar nu au văzut pe nimeni şi, pentru ei, totul era misterios şi de neînţeles. Saul, însă, culcat cu faţa la pământ, a înţeles cuvintele rostite şi L-a văzut clar înaintea lui pe Fiul lui Dumnezeu. O singură privire asupra acelei Fiinţe slăvite a imprimat pentru totdeauna imaginea Sa pe sufletul iudeului copleşit. Cuvintele i-au lovit inima cu o forţă înfricoşătoare. Un potop de lumină s-a revărsat în camerele întunecate ale minţii lui, descoperindu-i ignoranţa şi greşeala. El a văzut că, în timp ce-şi imagina că-L slujea cu zel pe Dumnezeu persecutându-i pe urmaşii lui Hristos, în realitate făcea lucrarea lui Satana.
39:8 Saul şi-a văzut nechibzuinţa în faptul că îşi pusese
39:9 încrederea în asigurările preoţilor şi conducătorilor, ale căror slujbe sacre îi făcuseră să aibă o influenţă mare asupra lui şi îl făcuseră să creadă că învierea Domnului Hristos era o născocire vicleană a ucenicilor Săi. După ce I s-a descoperit Domnul Hristos, predica lui Ştefan a revenit cu o putere convingătoare în mintea lui Saul. Acele cuvinte pe care preoţii le declaraseră blasfemie i-au apărut acum ca adevăr şi realitate. În acel timp de iluminare minunată, mintea lui a lucrat cu o rapiditate remarcabilă. Parcurgând istoria profetică, a văzut că respingerea lui Isus de către evrei, răstignirea, învierea şi înălţarea Lui fuseseră prezise de profeţi şi dovediseră că El era Mesia cel făgăduit. Şi-a amintit cuvintele lui Ştefan: "Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu" (Fapte 7,56) şi a ştiut că sfântul muribund zărise împărăţia slavei.
39:10 Ce revelaţie a fost aceasta pentru prigonitorul credincioşilor! O lumină clară, dar teribilă, pătrunsese în sufletul lui. Hristos i-a fost revelat ca venind pe pământ pentru îndeplinirea misiunii Sale, fiind respins, tratat cu violenţă, condamnat şi răstignit de cei pe care a venit să-i salveze şi apoi fiind înviat din morţi şi înălţat la cer. În clipa aceea cutremurătoare, Saul şi-a amintit că sfântul Ştefan fusese jertfit cu consimţământul lui şi că prin intermediul lui mulţi alţi sfinţi demni îşi găsiseră moartea prin persecuţie crudă.
39:11 "Tremurând şi plin de frică, el a zis: 'Doamne, ce trebuie să fac? Domnul i-a zis: 'Scoală-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.'" În mintea lui Saul nu încăpea nici o îndoială că cel care îi vorbea era cu adevărat Isus din Nazaret, Mesia
39:12 cel mult aşteptat, Mângâierea şi Mântuitorul lui Israel.
39:13 După ce s-a retras lumina strălucitoare, Saul s-a ridicat de la pământ cu totul lipsit de vedere. Strălucirea slavei lui Hristos fusese prea intensă pentru vederea lui de muritor, iar, când aceasta s-a retras, asupra ochilor lui s-a aşternut o întunecime ca a nopţii. El a crezut că această orbire era pedeapsa lui Dumnezeu pentru prigonirea nemiloasă a urmaşilor lui Isus. Bâjbâia în jur într-un întuneric teribil, iar tovarăşii lui, cu frică şi uimire, l-au condus de mână la Damasc.
39:14 Îndrumat către Biserică
39:15 Răspunsul la întrebarea lui Saul este: "Scoală-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci." Domnul Isus îl trimite pe iudeul care întreabă la biserica Sa pentru a-şi afla datoria. Domnul Hristos săvârşise lucrarea de descoperire şi de convingere, iar păcătosul pocăit era acum dispus să înveţe de la cei pe care Dumnezeu îi rânduise să propovăduiască adevărul Lui. În felul acesta, Domnul Isus a confirmat autoritatea bisericii Lui organizate şi l-a pus pe Saul în legătură cu reprezentanţii Săi de pe pământ. Lumina cerească l-a lipsit pe Saul de vedere, iar Isus, marele Vindecător, nu i-a redat-o îndată. Toate binecuvântările vin de la Hristos, dar El Şi-a înfiinţat pe pământ o biserică, reprezentanta Lui, şi ei îi aparţine lucrarea de a-l îndruma pe păcătosul pocăit pe calea vieţii. Aceiaşi oameni pe care Saul îşi propusese să-i nimicească, aveau să-l instruiască în religia pe care el o dispreţuise şi o persecutase.
39:16 Credinţa lui Saul a fost sever încercată în timpul celor trei zile de post şi rugăciune acasă la Iuda din Damasc. El era complet orb şi în totală necunoştinţă
39:17 cu privire la ce i se cerea. Fusese instruit să meargă la Damasc, unde i se va spune ce să facă. În nesiguranţa şi tulburarea lui, a strigat stăruitor către Dumnezeu: "În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: 'Anania!' 'Iată-mă, Doamne,' a răspuns el. Şi Domnul i-a zis: "Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el ca să-şi capete iarăşi vederea.'"
39:18 Lui Anania nu-i venea să creadă cuvintele îngerului mesager, deoarece prigonirea aprigă a sfinţilor din Ierusalim de către Saul se întinsese peste tot, departe şi aproape. El şi-a permis să protesteze: "Doamne, am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim; ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău." Porunca dată lui Anania a fost imperativă: "Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel."
39:19 Ucenicul, ascultător de instrucţiunile îngerului, l-a căutat pe omul care până nu de mult sufla ameninţări împotriva tuturor care credeau în Numele lui Isus. El i s-a adresat: "'Frate Saule, Domnul Isus care ţi s-a arătat pe drumul pe care veneai m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.' Chiar în clipa aceea au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat."
39:20 Aici, Domnul Hristos dă un exemplu despre modul în care
39:21 lucrează El pentru salvarea omului. El ar fi putut să facă toate acestea pentru Saul în mod direct, dar aceasta nu ar fi fost în concordanţă cu planul Său. Binecuvântările Lui trebuia să vină prin agenţii pe care îi rânduise. Saul avea ceva de făcut în legătură cu mărturisirea faţă de cei a căror nimicire o planificase; iar Dumnezeu avea o lucrare de răspundere pentru cei pe care îi autorizase să lucreze în locul Său.
39:22 Saul învaţă de la ucenici. În lumina Legii, se vede un păcătos. Vede că Isus, pe care în ignoranţa lui Îl socotise un impostor, este autorul şi temelia religiei poporului lui Dumnezeu încă din zilele lui Adam şi desăvârşitorul credinţei acum atât de clară pentru înţelegerea lui iluminată; susţinătorul adevărului şi împlinitorul profeţiilor. El Îl privise pe Isus ca desfiinţând Legea lui Dumnezeu, dar când vederea spirituală i-a fost atinsă de degetul lui Dumnezeu a învăţat că Domnul Hristos era autorul întregului sistem de jertfe evreiesc; că venise în lume cu scopul precis de a apăra Legea Tatălui Său; şi că, prin moartea Lui, legea tipică îşi întâlnise antitipul. În lumina Legii Morale, pe care crezuse că o păzea cu zel, Saul s-a văzut păcătosul păcătoşilor.
39:23 Din prigonitor, apostol
39:24 Pavel a fost botezat de Anania în râul Damascului. Apoi a mâncat şi a fost întărit. Îndată a început să-L predice pe Isus credincioşilor din oraş, aceiaşi pe care, la plecarea din Ierusalim, plănuise să-i nimicească. El mai învăţa în sinagogi că Isus, care fusese dat la moarte, era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Argumentele aduse de el din profeţii erau atât de convingătoare, iar eforturile lui erau însoţite de puterea lui Dumnezeu în aşa măsură, încât evreii care se opuneau erau încurcaţi
39:25 şi neînstare să-i răspundă. Educaţia rabinică şi fariseică a lui Pavel avea să fie folosită acum cu succes în predicarea Evangheliei şi în susţinerea cauzei pe care altădată depusese toate eforturile s-o distrugă.
39:26 Evreii erau cu totul surprinşi şi încurcaţi de convertirea lui Pavel. Ei cunoşteau poziţia lui la Ierusalim şi ştiau scopul principal pentru care plecase la Damasc, precum şi că era înarmat cu o însărcinare din partea marelui preot, care îl autoriza să-i aresteze pe cei care credeau în Isus şi să-i trimită la Ierusalim; cu toate acestea, îl vedeau acum predicând Evanghelia lui Isus, întărindu-i pe cei care erau deja ucenici ai acestei Evanghelii şi convertind mereu noi persoane la credinţa împotriva căreia luptase cândva atât de zelos. Pavel le demonstra tuturor care-l ascultau că îşi schimbase credinţa nu din impuls sau din fanatism, ci datorită dovezilor copleşitoare.
39:27 Pe măsură ce lucra în sinagogi, credinţa i se întărea; zelul lui în a susţine faptul că Isus era Fiul lui Dumnezeu a crescut în faţa opoziţiei înverşunate a evreilor. El nu a putut rămâne multă vreme în Damasc, deoarece evreii, după ce şi-au revenit din uimirea pricinuită de convertirea lui minunată şi de lucrarea lui ulterioară, au respins cu hotărâre dovezile copleşitoare aduse în favoarea doctrinei Domnului Hristos. Mirarea lor faţă de convertirea lui Pavel s-a transformat într-o ură intensă împotriva lui, asemănătoare cu cea pe care o manifestaseră împotriva Domnului Isus.
39:28 Pregătire pentru slujire
39:29 Viaţa lui Pavel era în primejdie, iar el a primit de la Dumnezeu însărcinarea să părăsească Damascul pentru o vreme. A plecat în Arabia; şi acolo, în relativă singurătate, a avut din belşug ocazii de comuniune cu Dumnezeu şi meditaţie. El a dorit să fie singur cu Dumnezeu, să-şi
39:30 cerceteze inima, să-şi adâncească pocăinţa şi să se pregătească prin studiu şi rugăciune pentru a se angaja într-o lucrare care-i părea prea măreaţă şi prea importantă pentru a se apuca de ea. El era un apostol ales nu de om, ci de Dumnezeu, şi i s-a spus clar că lucrarea lui avea să fie între neamuri.
39:31 În timp ce se afla în Arabia, Pavel nu a comunicat cu apostolii. El L-a căutat pe Dumnezeu, cu stăruinţă şi din toată inima, hotărât să nu înceteze până când nu va şti sigur că pocăinţa lui a fost primită şi marele lui păcat, iertat. Nu voia să renunţe la luptă până când nu avea asigurarea că Domnul Isus va fi cu el în lucrarea lui viitoare. El avea să poarte mereu în trup, în ochii lui care fuseseră orbiţi de lumina cerească, semnele slavei Domnului Hristos, şi dorea să poarte şi asigurarea permanentă a harului Lui susţinător. Paul a ajuns în strânsă legătură cu cerul, iar Isus a intrat în comuniune cu el şi l-a întărit în credinţă, revărsând asupra lui înţelepciunea şi harul Său dumnezeiesc.