36:1 Cap. 34 - Credincioşi lui Dumnezeu în vremuri de persecuţie
36:2 Apostolii şi-au continuat lucrarea harului, vindecând bolnavii şi vestind cu putere mare pe Mântuitorul răstignit şi înviat. Mulţi erau adăugaţi întruna bisericii prin botez, dar nici unul care nu era o inimă şi un gând cu credincioşii lui Hristos nu îndrăznea să li se alăture. Mulţimi se adunau la Ierusalim, aducându-şi bolnavii şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate. Mulţi suferinzi erau aşezaţi pe străzi, ca atunci când treceau Petru şi Ioan umbra acestora să poată cădea asupra lor şi să-i vindece. Puterea Mântuitorului înviat se afla cu adevărat asupra apostolilor, iar ei făceau semne şi minuni ce sporeau în fiecare zi numărul credincioşilor.
36:3 Aceste lucruri i-au dezorientat foarte mult pe preoţi şi pe conducători, mai ales pe cei care erau saduchei. Ei vedeau că, dacă li se permitea apostolilor să predice un Mântuitor înviat şi să facă minuni în Numele Lui, doctrina lor cum că nu ar exista înviere a morţilor avea să fie lepădată de toţi, iar secta lor va dispărea curând. Fariseii vedeau că tendinţa predicării lor era să submineze ceremoniile iudaice şi să facă fără efect aducerea jertfelor. Eforturile lor anterioare de a-i aduce la tăcere pe aceşti predicatori fuseseră zadarnice, dar de această dată erau hotărâţi să stingă entuziasmul.
36:4 Eliberat de un înger
36:5 În consecinţă, apostolii au fost arestaţi şi închişi, iar Sinedriul a fost chemat să le judece cazurile. Un mare număr de oameni învăţaţi, care nu aparţineau Sinedriului, au fost şi ei convocaţi şi cu toţii s-au sfătuit ce era de făcut cu aceşti tulburători ai păcii. "Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară şi le-a zis: 'Duceţi-vă, staţi în templu şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.' Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineaţă în templu şi au început să înveţe pe norod."
36:6 Când apostolii au apărut în mijlocul credincioşilor şi le-au povestit cum i-a condus îngerul drept prin mijlocul trupei de soldaţi care făceau de gardă la temniţă şi le-a poruncit să reînceapă lucrarea întreruptă de preoţi şi conducători, fraţii au fost plini de bucurie şi uimire.
36:7 În sfatul lor, preoţii şi conducătorii au hotărât să-i acuze de răscoală şi de uciderea lui Anania şi Safira (Fapte 5,1-11), precum şi de a fi conspirat pentru a-i lipsi pe preoţi de autoritatea lor, iar apoi să-i condamne la moarte. Ei aveau încredere că mulţimea va fi atunci provocată să ia situaţia în propriile mâini şi să se poarte cu apostolii aşa cum se purtaseră cu Isus. Erau conştienţi că mulţi din cei care nu au acceptaseră doctrina lui Hristos erau sătui de regulile arbitrare ale autorităţilor iudaice şi aşteptau cu nerăbdare o schimbare hotărâtă. Se temeau că, dacă aceste persoane deveneau interesate de doctrina apostolilor şi o adoptau, recunoscându-L pe Isus ca Mesia, mânia întregului popor va fi stârnită împotriva preoţilor, care vor fi traşi la răspundere pentru uciderea lui Hristos. S-au hotărât să ia măsuri drastice
36:8 pentru a preveni acest lucru. În cele din urmă, au trimis după presupuşii arestaţi ca să fie aduşi înaintea lor. Mare le-a fost uimirea când li s-a adus raportul că porţile închisorii erau încuiate cu toată grija şi gărzile erau neclintite în faţa lor, dar prizonierii nu se aflau nicăieri.
36:9 Curând a fost adusă vestea: "Iată că oamenii pe care i-aţi băgat în temniţă stau în templu şi învaţă norodul." Cu toate că apostolii au fost eliberaţi din închisoare printr-o minune, nu au fost scutiţi de judecată şi de pedeapsă. Domnul Hristos le spusese când era cu ei: "Luaţi seama la voi înşivă; căci vă vor da pe mâna soboarelor." Trimiţându-le îngerul, Dumnezeu le-a dat o dovadă a grijii Lui şi o asigurare a prezenţei Sale; dar era partea lor să sufere pentru acel Isus pe care Îl predicau. Poporul era atât de impresionat de ceea ce văzuse şi auzise, încât preoţii şi conducătorii ştiau că va fi imposibil să-i stârnească împotriva apostolilor.
36:10 A doua judecată
36:11 "Atunci căpitanul templului a plecat cu aprozii şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod. După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel: 'Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om.'" Acum nu mai erau la fel de dispuşi să poarte blamul uciderii lui Isus ca atunci când strigau împreună cu mulţimea decăzută: "Sângele Lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri."
36:12 Petru, împreună cu ceilalţi apostoli, a adoptat aceeaşi cale de apărare pe care o urmase şi la primul său proces.
36:13 "Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: 'Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.'" Îngerul lui Dumnezeu a fost acela care i-a eliberat din închisoare şi le-a poruncit să înveţe mulţimea în templu. Urmând instrucţiunile lui, ei ascultau porunca divină, ceea ce trebuia să facă şi în continuare, oricât i-ar fi costat. Petru a continuat: "Dumnezeul părinţilor noştri L-a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El."
36:14 Spiritul inspiraţiei era asupra apostolilor, iar acuzaţii au devenit acuzatori, învinuindu-i de uciderea Domnului Hristos pe preoţii şi conducătorii care alcătuiau soborul. Evreii au fost atât de înfuriaţi din cauza aceasta, încât au hotărât, fără vreo altă judecată şi fără autoritatea ofiţerilor romani, să ia legea în propriile mâini şi să-i omoare pe arestaţi. Fiind deja vinovaţi de sângele Domnului Hristos, doreau acum să-şi păteze şi mâinile cu sângele apostolilor Lui. Acolo se afla, însă, un om învăţat şi cu poziţie înaltă, a cărui minte clară a văzut că acest pas violent va duce la consecinţe teribile. Dumnezeu a înălţat un bărbat din propriul lor sobor, care să oprească violenţa preoţilor şi a conducătorilor.
36:15 Gamaliel, doctor şi fariseu învăţat, un bărbat cu o reputaţie deosebită, era o persoană foarte precaută care, înainte de a vorbi în favoarea arestaţilor, a cerut ca aceştia să fie scoşi afară. Apoi a vorbit cu calm şi fără grabă: "Bărbaţi israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora. Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva şi la care s-au alipit aproape
36:16 patru sute de bărbaţi. El a fost omorât şi toţi cei ce îl urmaseră au fost risipiţi şi nimiciţi. După el s-a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el şi toţi cei ce-l urmaseră au fost risipiţi. Şi acum eu vă spun: Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu."
36:17 Preoţii nu puteau să nu vadă justeţea vederilor lui Gamaliel; ei au fost nevoiţi să cadă de acord cu el şi, fără tragere de inimă, i-au eliberat pe prizonieri, după ce i-au bătut cu nuiele şi i-au somat în repetate gânduri să nu mai predice în Numele lui Isus, căci altfel vor plăti cu viaţa pentru îndrăzneala lor. "Ei au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui. Şi în fiecare zi, în templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos."
36:18 Prigonitorii apostolilor au fost tulburaţi când au văzut că nu-i puteau înfrânge pe aceşti martori ai lui Hristos, care au avut credinţa şi curajul să-şi transforme ruşinea în slavă şi durerea în bucurie, de dragul Învăţătorului lor care îndurase umilinţa şi agonia înaintea lor. Astfel, aceşti ucenici curajoşi au continuat să înveţe în public, precum şi în taină în case particulare, la cererea celor care nu îndrăzneau să-şi mărturisească deschis credinţa, de frica evreilor.