32:1 Cap. 30 - Învierea Domnului Hristos
32:2 Ucenicii s-au odihnit în Sabat, îndureraţi de moartea Domnului lor, în timp ce Isus, Împăratul slavei, zăcea în mormânt. Pe înserate, au fost aduşi soldaţi, să păzească locul de odihnă al Mântuitorului, în timp ce îngeri nevăzuţi zburau deasupra acelui loc sacru. Noaptea trecea încet şi, pe când era încă întuneric, îngerii care vegheau au ştiut că aproape sosise timpul pentru eliberarea Fiului scump al lui Dumnezeu, Comandantul lor iubit. În timp ce aşteptau cu cea mai profundă emoţie ceasul triumfului Său, un înger puternic a venit zburând iute din cer. Faţa îi era ca fulgerul, iar hainele albe ca zăpada. Lumina lui risipea întunericul din cale şi i-a făcut pe îngerii cei răi, care ceruseră triumfători trupul lui Isus, să fugă cu groază de strălucirea şi slava lui. Unul din îngerii care fuseseră martori la umilirea Domnului Hristos, şi care veghea la locul Lui de odihnă, s-a alăturat îngerului din cer şi au coborât împreună la mormânt. La apropierea lor, pământul s-a cutremurat şi s-a zguduit şi a fost un mare cutremur.
32:3 Garda romană a fost cuprinsă de groază. Unde era acum puterea lor de a reţine trupul lui Isus? Ei nu se mai gândeau în acele momente la datoria lor sau la ucenicii care L-ar fi putut fura. Lumina îngerilor strălucea mai tare ca soarele, iar soldaţii romani au căzut la pământ
32:4 ca morţi. Unul din îngeri a apucat piatra cea mare, a rostogolit-o la o parte din faţa intrării mormântului şi s-a aşezat pe ea. Celălalt a intrat în mormânt şi a dezlegat ştergarul de pe capul lui Isus.
32:5 "Tatăl Tău Te cheamă"
32:6 Îngerul din cer a strigat apoi cu o voce care a făcut să se cutremure pământul: "Fiul lui Dumnezeu, Tatăl Tău Te cheamă! Vino afară!" Moartea nu-L mai putea ţine în stăpânirea ei. Domnul Isus a înviat biruitor din morţi. Oastea cerească privea scena cu uimire solemnă. Cum a ieşit Isus din mormânt, acei îngeri strălucitori s-au aruncat cu faţa la pământ ca să I se închine şi L-au întâmpinat cu cântări de biruinţă.
32:7 Îngerii lui Satana fuseseră constrânşi să fugă dinaintea luminii strălucitoare şi pătrunzătoare a îngerilor cereşti şi s-au plâns cu amărăciune împăratului lor că prada le-a fost luată cu violenţă, iar Acela pe care Îl urau atât de mult a înviat din morţi. Satana şi oştirea lui jubilaseră că puterea lor asupra omului căzut Îl făcuse pe Domnul vieţii să fie pus în mormânt; dar triumful lor diavolesc a fost scurt deoarece, când a ieşit Isus din închisoarea Lui ca un biruitor maiestuos, Satana a ştiut că după o vreme el însuşi va trebui să moară, iar împărăţia Îi va fi dată Aceluia căruia Îi aparţinea de drept. El s-a tânguit şi s-a înfuriat că, în ciuda tuturor eforturilor lui, Isus nu fusese înfrânt, ci deschisese o cale de salvare pentru om, şi oricine dorea putea să meargă pe ea şi să fie mântuit.
32:8 Îngerii cei răi împreună cu comandantul lor au ţinut sfat ca să vadă cum ar putea totuşi lucra împotriva guvernării lui Dumnezeu. Satana le-a poruncit slujitorilor lui să meargă la preoţii cei mai de seamă şi la bătrâni. El a spus: "Am avut
32:9 succes înşelându-i, orbindu-le ochii şi împietrindu-le inimile împotriva lui Isus. I-am făcut să creadă că El era un impostor. Garda romană va duce vestea nesuferită că Hristos a înviat. Noi i-am făcut pe preoţi şi pe bătrâni să-L urască pe Isus şi să-L omoare. Acum puneţi-le în faţă gândul că, dacă se va afla că Isus este viu, ei vor fi omorâţi cu pietre de popor pentru că au dat la moarte un om nevinovat.
32:10 Raportul gărzii romane
32:11 Când oastea îngerilor cereşti s-a depărtat de la mormânt, iar lumina şi slava au trecut, soldaţii romani au îndrăznit să-şi ridice capul şi să privească în jur. Au fost uluiţi când au văzut că piatra cea mare fusese rostogolită de la intrarea mormântului şi că trupul lui Isus nu mai era acolo. S-au grăbit spre cetate ca să dea de ştire preoţilor şi bătrânilor ce văzuseră. Când acei criminali au ascultat raportul minunat, toate feţele au îngălbenit. I-a cuprins groaza la gândul celor ce făcuseră. Dacă raportul era corect, ei erau pierduţi. Pentru o vreme au stat în tăcere, privind unii la alţii, neştiind ce să facă sau să spună. Să accepte raportul ar însemna să se condamne pe ei înşişi. S-au dus la o parte să se consulte cu privire la ce trebuia făcut. Ei s-au gândit că, dacă raportul adus de garda romană ar circula printre oameni, cei care Îl dăduseră pe Hristos la moarte vor fi omorâţi, ca ucigaşi ai Lui.
32:12 S-a hotărât ca soldaţii să fie plătiţi pentru a păstra secret acest lucru. Preoţii şi bătrânii le-au oferit o sumă mare spunând: "Spuneţi aşa: Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat." Matei 28,13. Când soldaţii au întrebat ce li se va face pentru că au dormit în post, conducătorii evrei
32:13 au promis să-l convingă pe guvernator şi să le asigure protecţie. De dragul banilor, garda romană şi-a vândut cinstea şi a fost de acord să urmeze sfatul preoţilor şi bătrânilor.
32:14 Primele roade ale mântuirii
32:15 Când Isus, atârnând pe cruce, a strigat: "S-a sfârşit", stâncile s-au despicat, pământul s-a zguduit, iar unele morminte s-au deschis. Când a înviat ca biruitor asupra morţii şi mormântului, în timp ce pământul se cutremura, iar slava cerului strălucea în jurul locului sacru, mulţi morţi neprihăniţi I-au ascultat chemarea şi au ieşit din morminte ca martori ai faptului că El înviase. Aceşti sfinţi favorizaţi au înviat proslăviţi. Ei au fost aleşi din fiecare veac, de la creaţiune până în zilele Domnului Hristos. Astfel că, în timp ce conducătorii evrei căutau să ascundă învierea lui Hristos, Dumnezeu a ales să scoată o grupă din mormintele lor pentru a mărturisi despre faptul că Isus înviase şi a proclama slava Lui.
32:16 Cei înviaţi erau diferiţi unii de alţii ca statură şi înfăţişare, unii arătând mai nobili decât alţii. Am fost informată că locuitorii pământului au degenerat, pierzându-şi tăria şi frumuseţea. Cu trecerea timpului, puterea pe care o are Satana asupra bolii şi morţii s-a văzut tot mai clar, iar efectele blestemului au fost tot mai vizibile. Aceia care au trăit pe vremea lui Noe şi a lui Avraam se asemănau la statură, frumuseţe şi tărie cu îngerii. Dar fiecare generaţie care a urmat a fost mai slabă, mai supusă bolii, iar viaţa i-a fost de mai scurtă durată. Satana a învăţat cum să chinuiască şi slăbească neamul omenesc.
32:17 Cei care au ieşit din morminte după învierea lui Isus s-au arătat multora, spunându-le că s-a adus jertfa
32:18 pentru om, că Isus pe care L-au răstignit evreii a înviat din morţi; şi ca dovadă a spuselor lor declarau: "Noi am înviat cu El." Ei aduceau mărturie că prin puterea Lui fuseseră chemaţi afară din morminte. Cu toate că circulau rapoarte mincinoase, învierea Domnului Hristos n-a putut fi ascunsă de Satana, de îngerii lui sau de preoţii cei mai de seamă, deoarece această grupă sfântă scoasă afară din mormânt a răspândit vestea minunată şi fericită. Totodată, Isus S-a arătat ucenicilor Lui întristaţi şi cu inimile zdrobite, risipindu-le temerile şumaducându-le bucurie şi încântare.
32:19 Femeile la mormânt
32:20 În prima zi a săptămânii, dimineaţa devreme, înainte de a se lumina, femeile sfinte au venit la mormânt şi au adus mirodenii ca să ungă trupul lui Isus. Ele au văzut că piatra grea de la intrarea mormântului fusese rostogolită la o parte, iar trupul Lui nu mai era acolo. Li s-a strâns inima în piept şi s-au temut că vrăjmaşii luaseră trupul. Deodată au văzut doi îngeri în haine albe şi cu înfăţişare luminoasă şi strălucitoare. Aceste fiinţe cereşti au înţeles misiunea femeilor şi imediat le-au spus că Isus nu mai era acolo, ci înviase; şi că puteau privi locul unde zăcuse El. Îngerii le-au cerut să meargă la ucenicii Lui şi să le spună că El va merge înaintea lor în Galilea. Cu frică şi cu mare bucurie, femeile s-au grăbit înapoi la ucenicii întristaţi şi le-au povestit cele văzute şi auzite.
32:21 Ucenicilor nu le-a venit să creadă că Domnul Hristos înviase, dar au alergat repede la mormânt împreună cu femeile care aduseseră vestea. Au văzut că Isus nu era acolo; I-au văzut învelitorile de in, dar tot nu puteau
32:22 crede vestea bună că El înviase din morţi. Ucenicii s-au întors acasă, minunându-se de ceea ce văzuseră şi de raportul femeilor.
32:23 Maria, însă, a ales să mai zăbovească la mormânt, gândindu-se la ceea ce văzuse şi frământată de gândul că ar fi putut fi înşelată. Simţea că o aşteaptă noi încercări. S-a întristat iarăşi şi a izbucnit într-un plâns plin de amărăciune. S-a aplecat să privească din nou în mormânt şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în alb. Unul stătea în locul în care se aflase capul lui Isus, iar celălalt în locul în care se aflaseră picioarele Lui. Ei i-au vorbit cu blândeţe şi au întrebat-o de ce plângea. Maria a răspuns: "Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus." Ioan 20:13.
32:24 "Nu Mă atinge"
32:25 Pe când se întorcea de la mormânt, L-a văzut pe Isus stând în apropiere, dar nu L-a cunoscut. El i-a vorbit blând, întrebând-o despre motivul întristării ei şi pe cine căuta. Crezând că era grădinarul, L-a rugat ca, dacă Îl luase pe Domnul ei, să-i spună unde L-a pus, ca să-L poată lua ea. Domnul Isus i-a vorbit cu propria-I voce cerească, zicând: "Marie!". Ea era familiarizată cu tonurile acelui glas scump şi a răspuns repede: "Învăţătorule!". În bucuria ei era gata să-L îmbrăţişeze, dar Isus i-a zis: "Nu Mă atinge, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru." Ioan 20:17. Plină de bucurie, Maria s-a grăbit la ucenici cu vestea cea bună. Domnul Isus S-a înălţat repede la Tatăl Lui, ca să audă de la El că a acceptat jertfa şi ca să primească toată puterea în cer şi pe pământ.
32:26 Îngerii L-au înconjurat pe Fiul lui Dumnezeu ca un nor şi le-au cerut porţilor veşnice să se ridice, ca să intre Împăratul slavei. Am văzut că, în timp ce Isus Se afla cu acea oaste cerească strălucitoare în prezenţa lui Dumnezeu şi învăluit în slava Lui,
32:27 El nu Şi-a uitat ucenicii de pe pământ, ci a primit putere de la Tatăl Lui să Se întoarcă şi să le împartă şi lor putere. În aceeaşi zi S-a întors şi li S-a arătat ucenicilor. De data aceasta le-a permis să-L atingă, întrucât Se înălţase la Tatăl Său şi primise putere.
32:28 Toma necredinciosul
32:29 Toma n-a fost prezent la această ocazie. El n-a vrut să primească raportul ucenicilor cu umilinţă, ci a afirmat cu hotărâre şi încredere în sine că nu va crede până nu-şi va pune degetele pe semnele cuielor şi pe coasta în care a fost înfiptă suliţa nemiloasă. Prin aceasta el a arătat lipsă de încredere în fraţii lui. Dacă toţi ar cere aceeaşi dovadă, nimeni nu L-ar primi astăzi pe Isus şi n-ar crede în învierea Lui. Dar voia lui Dumnezeu era ca raportul ucenicilor să fie acceptat de cei care nu-L pot vedea şi auzi ei înşişi pe Mântuitorul înviat.
32:30 Dumnezeu n-a privit cu plăcere necredinţa lui Toma. Când Isus S-a întâlnit din nou cu ucenicii Lui, Toma era cu ei şi când L-a văzut pe Domnul a crezut. Dar el declarase că nu va fi mulţumit fără dovada pipăitului, pe lângă cea a văzului, iar Isus i-a dat ceea ce-şi dorise. Toma a strigat: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Dar Isus l-a mustrat pentru necredinţa lui, zicând: "Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei
32:31 ce n-au văzut şi au crezut." Ioan 20:28, 29.
32:32 Sfârşitul ucigaşului lui Hristos
32:33 Pe măsură ce vestea învierii Domnului Isus se răspândea din cetate în cetate şi din sat în sat, evreii, la rândul lor, se temeau pentru viaţa lor şi îşi ascundeau ura faţă de ucenici. Singura lor speranţă era să-şi răspândească raportul lor mincinos, iar cei care doreau ca acea minciună să fie adevărată o acceptau. Pilat s-a cutremurat când a auzit că Domnul Hristos înviase. Nu se putea îndoi de mărturia ce i-a fost dată, iar din ceasul acela pacea l-a părăsit pentru totdeauna. Pentru onoare lumească şi de frică să nu-şi piardă autoritatea şi viaţa, Îl dăduse pe Isus la moarte. El s-a convins pe deplin că Acela de al cărui sânge era vinovat n-a fost doar un om nevinovat, ci Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Viaţa lui Pilat a fost nenorocită până la sfârşit. Disperarea şi chinul sufletesc i-au zdrobit orice simţământ de speranţă şi de bucurie. El a refuzat să fie mângâiat şi a murit de cea mai mizerabilă moarte.
32:34 Patruzeci de zile cu ucenicii
32:35 Isus a rămas cu ucenicii Lui patruzeci de zile, aducându-le încântare şi bucurie pe măsură ce le desfăşura mai deplin realităţile împărăţiei lui Dumnezeu. El i-a însărcinat să poarte mărturia despre lucrurile pe care le văzuseră şi auziseră cu privire la suferinţele, moartea şi învierea Sa, despre faptul că El Se jertfise pentru păcat şi că toţi cei care vor pot veni la El şi găsi viaţă. Cu multă blândeţe, le-a spus că vor fi prigoniţi şi chinuiţi, dar vor găsi uşurare amintindu-şi de experienţele lor şi de cuvintele rostite de El. Le-a spus că El biruise ispitele lui Satana şi obţinuse biruinţa
32:36 prin încercări şi suferinţă. Satana nu mai putea avea nici o putere asupra Lui, dar îşi va îndrepta ispitele şi mai mult asupra lor şi asupra tuturor care vor crede în Numele Lui. Ei puteau birui, însă, aşa cum biruise El. Isus Şi-a înzestrat ucenicii cu putere să facă minuni şi le-a spus că, deşi vor fi persecutaţi de oameni răi, El Îşi va trimite din când în când îngerii ca să-i elibereze; viaţa nu le putea fi luată până când nu aveau să-şi îndeplinească misiunea; atunci putea să li se ceară să sigileze cu sângele lor mărturia pe care o dăduseră.
32:37 Urmaşii Domnului Hristos Îi ascultau cu bucurie învăţăturile, hrănindu-se cu nesaţ cu fiecare cuvânt ce ieşea de pe buzele Lui sfinte. Acum ştiau cu siguranţă că El era Mântuitorul lumii. Cuvintele Lui pătrundeau adânc în inimile lor şi le părea rău că trebuia să se despartă curând de Învăţătorul lor ceresc şi să nu mai audă de pe buzele Sale cuvinte pline de mângâiere şi de har. Însă inimile le erau iarăşi încălzite de iubire şi mare bucurie când Isus le spunea că se va duce să le pregătească locaşuri şi Se va întoarce să-i ia, ca să poată fi pentru totdeauna cu El. Le-a mai făgăduit să le trimită Mângâietorul, Duhul Sfânt, ca să-i călăuzească în tot adevărul. Apoi "Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat." Luca 24,50.