32:33 Pe măsură ce vestea învierii Domnului Isus se răspândea din cetate în cetate şi din sat în sat, evreii, la rândul lor, se temeau pentru viaţa lor şi îşi ascundeau ura faţă de ucenici. Singura lor speranţă era să-şi răspândească raportul lor mincinos, iar cei care doreau ca acea minciună să fie adevărată o acceptau. Pilat s-a cutremurat când a auzit că Domnul Hristos înviase. Nu se putea îndoi de mărturia ce i-a fost dată, iar din ceasul acela pacea l-a părăsit pentru totdeauna. Pentru onoare lumească şi de frică să nu-şi piardă autoritatea şi viaţa, Îl dăduse pe Isus la moarte. El s-a convins pe deplin că Acela de al cărui sânge era vinovat n-a fost doar un om nevinovat, ci Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Viaţa lui Pilat a fost nenorocită până la sfârşit. Disperarea şi chinul sufletesc i-au zdrobit orice simţământ de speranţă şi de bucurie. El a refuzat să fie mângâiat şi a murit de cea mai mizerabilă moarte.