32:2 Ucenicii s-au odihnit în Sabat, îndureraţi de moartea Domnului lor, în timp ce Isus, Împăratul slavei, zăcea în mormânt. Pe înserate, au fost aduşi soldaţi, să păzească locul de odihnă al Mântuitorului, în timp ce îngeri nevăzuţi zburau deasupra acelui loc sacru. Noaptea trecea încet şi, pe când era încă întuneric, îngerii care vegheau au ştiut că aproape sosise timpul pentru eliberarea Fiului scump al lui Dumnezeu, Comandantul lor iubit. În timp ce aşteptau cu cea mai profundă emoţie ceasul triumfului Său, un înger puternic a venit zburând iute din cer. Faţa îi era ca fulgerul, iar hainele albe ca zăpada. Lumina lui risipea întunericul din cale şi i-a făcut pe îngerii cei răi, care ceruseră triumfători trupul lui Isus, să fugă cu groază de strălucirea şi slava lui. Unul din îngerii care fuseseră martori la umilirea Domnului Hristos, şi care veghea la locul Lui de odihnă, s-a alăturat îngerului din cer şi au coborât împreună la mormânt. La apropierea lor, pământul s-a cutremurat şi s-a zguduit şi a fost un mare cutremur.