30:1 Cap. 28 - Judecarea Domnului Hristos
30:2 Când au plecat din cer, îngerii şi-au pus deoparte cu mâhnire coroanele lor strălucitoare. Nu le puteau purta în timp ce Comandantul lor suferea şi avea să poarte o cunună de spini. În sala de judecată, Satana şi îngerii lui erau preocupaţi să distrugă sentimentele de omenie şi compasiunea. Atmosfera era grea şi poluată prin influenţa lor. Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au fost inspiraţi de ei să-L insulte pe Isus, să-L umilească şi să-L trateze cu violenţă în modul cel mai dificil de suportat pentru natura omenească. Satana spera că astfel de batjocură şi violenţă vor scoate de la Fiul lui Dumnezeu vreo plângere sau vreun murmur; sau că El Îşi va manifesta puterea divină ca să se smulgă din strânsoarea mulţimii şi, în felul acesta, Planul de Mântuire să eşueze în cele din urmă.
30:3 Tăgăduirea lui Petru
30:4 Petru l-a urmat pe Domnul Lui după ce a fost trădat. Era îngrijorat să vadă ce se va face cu Isus. Atunci când a fost acuzat, însă, că era unul din ucenicii Lui, frica pentru propria-i siguranţă l-a făcut să declare că nu-L cunoştea pe acel Om. Ucenicii erau renumiţi pentru puritatea limbajului lor, iar Petru, pentru a-şi convinge acuzatorii că nu era unul din ucenicii Domnului Hristos, a tăgăduit acuzaţia a treia oară cu blestem şi jurământ. Isus, care Se afla la o oarecare distanţă de Petru, a întors spre el o privire tristă şi dojenitoare. Atunci, ucenicul
30:5 şi-a amintit cuvintele pe care i le spusese Isus în camera de sus, precum şi propria sa afirmaţie zeloasă. "Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire." Matei 26,33. El se lepădase de Domnul lui, chiar cu blestem şi jurământ, dar acea privire a lui Isus i-a topit inima şi l-a salvat. Petru a plâns cu amar, s-a pocăit de marele lui păcat, a fost convertit şi apoi pregătit să-i întărească pe fraţii lui.
30:6 În sala de judecată
30:7 Mulţimea striga după sângele lui Isus. L-au biciuit cu cruzime, L-au îmbrăcat cu o veche manta regească purpură, iar pe capul Lui sfânt au pus o cunună de spini. I-au pus o trestie în mână, se plecau înaintea Lui şi Îl salutau în batjocură: "Plecăciune, Împăratul evreilor!" Ioan 19,3. Apoi I-au luat trestia din mână şi L-au lovit cu ea peste cap, făcând ca spinii să-I intre în tâmple şi sângele să I se prelingă pe faţă şi pe barbă.
30:8 Pentru îngeri era greu să îndure priveliştea. Ei L-ar fi eliberat pe Domnul Isus, dar îngerii comandanţi le-au interzis, spunând că acesta era un mare preţ de răscumpărare care trebuia plătit pentru om; şi trebuia să fie complet şi să ducă la moartea Aceluia care avea putere asupra morţii. Isus ştia că îngerii erau martorii umilirii Sale. Cel mai slab înger ar fi putut să facă acea gloată batjocoritoare să cadă fără putere şi să-L elibereze pe Isus. El ştia că dacă ar fi dorit acest lucru de la Tatăl Lui, îngerii L-ar fi eliberat pe loc. Era necesar, însă, pentru a aduce la îndeplinire Planul de Mântuire, să sufere violenţa oamenilor răi.
30:9 Blând şi smerit, Domnul Isus stătea înaintea mulţimii înfuriate, în timp ce aceasta îi oferea cel mai josnic tratament.
30:10 I-au scuipat faţa -- acea faţă de care vor dori să se ascundă într-o zi, faţă care va da lumină cetăţii lui Dumnezeu şi va străluci mai tare decât soarele. Domnul Hristos nu le-a aruncat criminalilor o privire mânioasă. Ei I-au acoperit capul şi faţa cu o haină veche, apoi Îl loveau şi strigau: "Prooroceşte, cine Te-a lovit?" Luca 22,64. Între îngeri a fost agitaţie. Ei L-ar fi salvat pe loc, dar îngerii comandanţi i-au oprit.
30:11 Unii dintre ucenici au căpătat permisiunea să intre unde era Isus şi să vadă judecarea Lui. Ei se aşteptau ca El să-Şi manifeste puterea divină, să Se elibereze din mâinile duşmanilor Lui şi să-i pedepsească pentru cruzimea cu care L-au tratat. Speranţele lor se înălţau şi coborau, după cum aveau loc diferitele scene. Uneori se îndoiau şi se temeau că fuseseră înşelaţi, dar glasul auzit pe muntele schimbării la faţă şi slava văzută acolo le-au întărit credinţa că El era Fiul lui Dumnezeu. Îşi aminteau scenele la care fuseseră martori, minunile pe care le văzuseră înfăptuite de Isus, vindecarea bolnavilor, deschiderea ochilor orbilor şi urechilor surzilor, mustrarea şi scoaterea demonilor, învierea morţilor şi chiar potolirea vântului şi mării.
30:12 Ei nu puteau crede că El va muri. Sperau că Se va ridica totuşi cu putere şi, cu voce poruncitoare, va împrăştia mulţimea aceea setoasă de sânge, ca şi atunci când intrase în templu şi îi alungase pe cei care făceau din casa lui Dumnezeu un loc pentru negoţ, iar ei fugiseră dinaintea Lui ca şi când ar fi fost urmăriţi de o companie de soldaţi înarmaţi. Ucenicii sperau că Isus Îşi va manifesta puterea şi-i va convinge pe toţi că El era Împăratul lui Israel.
30:13 Mărturisirea lui Iuda
30:14 Iuda a fost plin de amară remuşcare şi ruşine din cauza faptei lui perfide de a-L trăda pe Domnul Isus. Când a fost martor la tratamentul crud pe care L-a îndurat Mântuitorul, a fost copleşit. El Îl iubise pe Isus, dar iubise şi mai mult banii. Nu se gândise că Isus va suporta să fie luat de gloata pe care o condusese el. Iuda se aşteptase ca Isus să facă o minune şi să Se elibereze. Când a văzut, însă, mulţimea furioasă în sala de judecată, însetând după sânge, şi-a simţit profund vina. În timp ce mulţi Îl acuzau pe Isus cu vehemenţă, Iuda s-a grăbit prin mulţime, mărturisind că păcătuise vânzând sânge nevinovat. El le-a oferit preoţilor banii pe care aceştia i-i plătiseră şi i-a implorat să-L elibereze, declarând că Isus era complet nevinovat.
30:15 Iritarea şi confuzia i-au făcut pe preoţi să tacă pentru puţin timp. Nu doreau ca lumea să ştie că îi plătiseră pe unul din pretinşii urmaşi ai lui Isus să-L dea în mâinile lor. Doreau să ascundă faptul că Îl vânaseră pe Isus ca pe un tâlhar şi că Îl prinseseră pe ascuns. Mărturisirea lui Iuda, însă, precum şi înfăţişarea lui vinovată şi sălbatică, i-au expus înaintea mulţimii, arătând că ura fusese cea care îi făcuse să-L prindă pe Domnul Isus. În timp ce Iuda, cu voce tare, Îl declara nevinovat, preoţii au răspuns: "Ce ne pasă nouă? Treaba ta." Matei 27,4. Îl aveau pe Isus în puterea lor şi erau hotărâţi să nu le scape. Copleşit de tulburare, Iuda a aruncat banii pe care acum îi dispreţuia, la picioarele celor care îl plătiseră şi, cu groază şi chin sufletesc, a plecat şi s-a spânzurat.
30:16 Domnul Isus avea mulţi simpatizanţi în mulţimea din jurul Lui, iar faptul că nu răspundea nimic la întrebările ce Îi erau
30:17 puse a uimit gloata. Cu toată batjocura şi violenţa oamenilor, pe faţa Lui nu s-a văzut nici o expresie de tulburare şi nici o privire încruntată. Era demn şi liniştit. Spectatorii priveau la El cu mirare. Ei comparau statura Lui perfectă şi ţinuta Lui hotărâtă şi demnă cu înfăţişarea celor care stăteau împotriva Lui la judecată şi îşi spuneau unul altuia că El semăna mai mult cu un împărat decât oricare dintre conducători. Nu avea semne de criminal. Ochii îi erau blânzi, limpezi şi fără teamă, iar fruntea lată şi înaltă. Fiecare trăsătură Îi era puternic marcată de bunăvoinţă şi principii nobile. Răbdarea şi stăpânirea Lui de Sine erau atât de diferite de ale omului, încât mulţi s-au cutremurat. Chiar Irod şi Pilat au fost tulburaţi de ţinuta Lui nobilă şi dumnezeiască.
30:18 Isus înaintea lui Pilat
30:19 Pilat a fost convins de la început că Isus nu era un om obişnuit. El a crezut că este Isus era o persoană remarcabilă şi absolut nevinovat de toate acuzaţiile aduse împotriva Lui. Îngerii care erau martorii scenei au înregistrat convingerile guvernatorului roman. Pentru a-l împiedica să se angajeze în fapta îngrozitoare de a-L da pe Domnul Isus să fie răstignit, la soţia lui Pilat a fost trimis un înger, care i-a dat printr-un vis informaţia că Acela pe care Îl judeca soţul ei era Fiul lui Dumnezeu şi că suferea nevinovat. Ea i-a trimis imediat lui Pilat o solie, spunându-i că a suferit mult într-un vis din cauza lui Isus şi l-a prevenit să nu aibă nimic de-a face cu acel Om sfânt. Solul, înghesuindu-se grăbit prin mulţime, a aşezat scrisoarea în mâinile lui Pilat. Când a citit, acesta s-a cutremurat şi a pălit. Îndată s-a hotărât să nu aibă nimic de a face cu trimiterea lui Hristos la moarte. Dacă evreii voiau
30:20 sângele lui Isus, el nu-şi va da consimţământul la aceasta, ci se va strădui să-L elibereze.
30:21 Trimis la Irod
30:22 Când a auzit Pilat că Irod era la Ierusalim, a fost foarte uşurat, deoarece spera să se elibereze de orice responsabilitate în judecarea şi condamnarea lui Isus. Imediat L-a trimis la Irod împreună cu acuzatorii Lui. Acest conducător ajunsese împietrit în păcat. Omorârea lui Ioan Botezătorul îi lăsase o pată pe conştiinţă, de care nu putea să scape. Când a auzit despre Isus şi despre lucrările mari făcute de El, s-a înspăimântat şi s-a cutremurat, crezând că era Ioan Botezătorul, înviat din morţi. Când Isus a fost dat în mâinile lui de către Pilat, Irod a considerat acest act ca o recunoaştere a puterii, autorităţii şi judecăţii lui. Aceasta i-a făcut prieteni pe cei doi conducători, care mai înainte fuseseră duşmani. Irod a fost încântat să-L vadă pe Isus, deoarece se aştepta ca El să facă vreo minune deosebită, spre satisfacţia lui. Lucrarea lui Isus, însă, nu era de a satisface curiozitatea sau de a-Şi căuta propria siguranţă. Puterea Sa divină miraculoasă trebuia folosită pentru salvarea altora, şi nu pentru Sine Însuşi.
30:23 Domnul Isus nu a răspuns nimic la multele întrebări puse de Irod, şi nici duşmanilor Săi care Îl acuzau vehement. Irod s-a înfuriat, din cauză că Isus nu părea să se teamă de puterea lui şi, împreună cu oamenii lui de război, L-au luat în derâdere, L-au sfidat şi L-au umilit pe Fiul lui Dumnezeu. Totuşi, Irod a fost uimit de înfăţişarea nobilă şi dumnezeiască a lui Isus când era tratat în mod ruşinos şi, temându-se să-L condamne, L-a trimis iarăşi la Pilat.
30:24 Satana şi îngerii lui îl ispiteau pe Pilat şi încercau să-l conducă spre propria-i ruină. I-au sugerat că,
30:25 dacă nu va lua parte la condamnarea lui Isus, o vor face alţii; mulţimea înseta după sângele Lui; şi, dacă nu-L dădea pe Isus să fie răstignit, îşi va pierde puterea şi onoarea lumească şi va fi denunţat ca unul care crede în acel impostor. De frică să nu-şi piardă puterea şi autoritatea, Pilat a consimţit la moartea lui Isus. Cu toate că el a aşezat sângele lui Isus asupra acuzatorilor Săi, iar mulţimea l-a primit strigând: "Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri." (Matei 27,25), totuşi Pilat nu era curat; el era vinovat de sângele Domnului Hristos. Pentru interesul lui egoist, pentru plăcerea de a primi onoare de la oamenii mari ai pământului, a dat la moarte un om nevinovat. Dacă şi-ar fi urmat propriile convingeri, Pilat n-ar fi avut nimic de-a face cu condamnarea lui Isus.
30:26 Înfăţişarea şi cuvintele Domnului Isus în timpul judecăţii Sale au făcut o impresie adâncă asupra multora din cei prezenţi la acea ocazie. Rezultatul influenţei astfel exercitate s-a arătat după învierea Lui. Între cei care s-au adăugat atunci bisericii, s-au aflat mulţi ale căror convingeri datau de la judecata lui Isus.
30:27 Mare a fost mânia lui Satana, când a văzut că toată cruzimea cu care îi inspirase pe evrei să-L trateze pe Isus nu scosese nici cel mai mic murmur de la El. Cu toate că luase asupra Sa natura omului, Isus era susţinut de o tărie de caracter dumnezeiască şi nu S-a depărtat de voia Tatălui Său nici în cel mai mic lucru.