3:1 Cap. 1 - Căderea lui Lucifer
3:2 Înainte de răzvrătirea lui în cer, Lucifer a fost un înger înălţat şi slăvit, următorul în rang după Fiul prea iubit al lui Dumnezeu. Înfăţişarea lui, ca şi a celorlalţi îngeri, era blândă şi exprima fericire. Fruntea lui era înaltă şi lată, arătând un intelect plin de putere. Înfăţişarea lui era perfectă, iar statura nobilă şi maiestuoasă. O lumină deosebită îi radia pe faţă şi strălucea în jurul lui, mai luminoasă şi mai frumoasă decât în jurul celorlalţi îngeri; totuşi Domnul Hristos, preţiosul Fiu al lui Dumnezeu, era superior întregii oştiri îngereşti. El era una cu Tatăl dinainte ca îngerii să fi fost creaţi. Lucifer era invidios pe Domnul Hristos şi treptat a preluat comanda care-I revenea numai lui Hristos.
3:3 Marele Creator a convocat întreaga oştire cerească pentru ca, în prezenţa tuturor îngerilor, să-I acorde onoare deosebită Fiului Său. Fiul a fost aşezat pe tron cu Tatăl şi mulţimea cerească a îngerilor sfinţi era adunată în jurul Lor. Tatăl a făcut cunoscut faptul că El Însuşi a rânduit ca Hristos, Fiul Său, să fie egal cu El aşa încât, oriunde era prezenţa Fiului, să fie ca şi propria Lui prezenţă. Cuvântul Fiului trebuia să fie ascultat la fel ca şi cuvântul Tatălui. El L-a investit pe Fiul Său cu autoritate să conducă oastea cerească. În mod deosebit Fiul trebuia să lucreze în unire cu Tatăl în planul de creaţiune a pământului
3:4 şi a fiecărei vieţuitoare care avea să existe pe pământ. Fiul avea să îndeplinească voia şi planurile Tatălui, dar fără a face nimic de unul singur. Voia Tatălui avea să fie împlinită în El.
3:5 Lucifer era invidios şi gelos pe Domnul Isus Hristos. Totuşi, atunci când toţi îngerii s-au plecat înaintea lui Isus ca să-I recunoască supremaţia, înalta autoritate şi dreptul de a conduce, Lucifer s-a plecat împreună cu ei, dar inima îi era plină de invidie şi ură. Hristos a fost luat în sfatul special al lui Dumnezeu ca să colaboreze la planurile Sale, în timp ce Lucifer nu le cunoştea. El nu înţelegea şi nici nu i-a fost permis să cunoască planurile lui Dumnezeu. Domnul Hristos, însă, a fost recunoscut ca suveran al cerului, iar puterea şi autoritatea Sa trebuia să fie aceleaşi cu ale lui Dumnezeu Însuşi. Lucifer credea că el era un favorit în cer, printre îngeri. El a fost mult înălţat, dar aceasta nu l-a făcut să aducă recunoştinţă şi laudă Creatorului său. El aspira la înălţimea lui Dumnezeu Însuşi. S-a încrezut în poziţia lui înaltă. Ştia că era onorat de îngeri. Avea de îndeplinit o misiune deosebită. El fusese lângă Marele Creator, iar razele nesfârşite de lumină glorioasă care Îl învăluiau pe Dumnezeul cel veşnic străluceau în mod special asupra lui. El se gândea la felul în care îngerii îi ascultau ordinele cu plăcere şi promptitudine. Nu erau oare veşmintele lui strălucitoare şi frumoase? De ce ar trebui ca Hristos să fie onorat astfel înaintea lui?
3:6 Lucifer a părăsit prezenţa imediată a Tatălui, nemulţumit şi plin de invidie împotriva Domnului Hristos. Ascunzându-şi planurile adevărate, el a adunat oastea îngerilor. Începu să vorbească, iar subiectul era chiar el. Ca unul mâhnit, el a subliniat preferinţa pe care Dumnezeu I-o acordase lui Isus, neglijându-l pe el. Le-a spus îngerilor că toată dulcea libertate de care se bucuraseră era pe sfârşite. Căci nu a fost oare desemnat
3:7 un conducător peste ei căruia trebuia de-acum să-i dea în mod slugarnic onoare? Le-a spus că i-a chemat laolaltă să-i asigure că el nu se va mai supune acestei violări a drepturilor lui şi ale lor; că niciodată nu se va mai pleca în faţa lui Hristos; că va lua asupra lui onoarea ce ar fi trebuit să-i fie conferită şi va fi comandantul tuturor acelora care se vor supune să-l urmeze şi să asculte de vocea lui.
3:8 A fost dispută printre îngeri. Lucifer şi simpatizanţii lui se luptau să reformeze conducerea lui Dumnezeu. Ei erau nemulţumiţi şi nefericiţi pentru că nu puteau să privească în înţelepciunea Lui de nepătruns ca să-I descopere planurile cu privire la înălţarea şi înzestrarea Fiului Său cu o aşa putere şi suveranitate. Ei s-au răzvrătit împotriva autorităţii Fiului.
3:9 Îngerii care erau loiali şi sinceri au căutat să îl împace pe acest înger puternic şi răzvrătit cu voinţa Creatorului lui. Ei au îndreptăţit acţiunea lui Dumnezeu de a acorda onoare Domnului Hristos şi, cu argumente puternice, căutau să-l convingă pe Lucifer că el nu avea mai puţină onoare acum decât înainte ca Tatăl să declare cinstea pe care o oferise Fiului Său. Ei au arătat cu claritate că Hristos era Fiul lui Dumnezeu, existând împreună cu Tatăl înainte ca îngerii să fi fost creaţi, că El stătuse întotdeauna la dreapta lui Dumnezeu, că autoritatea Lui blândă şi iubitoare nu fusese pusă la îndoială niciodată până atunci şi că El nu dăduse niciodată decât porunci pe care oastea cerească se bucura să le împlinească. Ei au insistat asupra faptului că onoarea pe care o primise Hristos de la Tatăl, în prezenţa îngerilor, n-a ştirbit cu nimic onoarea pe care o primise Lucifer până atunci. Îngerii au plâns. Au căutat cu îngrijorare să-l facă să renunţe la planul lui rău şi să se supună
3:10 Creatorului lor, pentru că înainte era numai pace şi armonie şi ce ar fi putut da naştere acestei voci răzvrătite şi nesupuse?
3:11 Lucifer a refuzat să asculte. Apoi s-a îndepărtat de îngerii loiali şi sinceri, pe care i-a numit sclavi. Aceşti îngeri, credincioşi lui Dumnezeu, au rămas uimiţi văzând cum Lucifer avea succes în efortul lui de a stârni revoltă. El le-a promis o guvernare nouă, mai bună decât cea pe care o aveau acum, şi în care totul va fi libertate. Foarte mulţi şi-au făcut cunoscut planul de a-l accepta pe Lucifer drept conducător şi comandant suprem al lor. Văzând că propunerile i-au fost primite cu succes, el se măgulea că i-ar avea pe toţi îngerii de partea lui şi că ar fi egal cu Însuşi Dumnezeu, iar vocea lui autoritară va fi auzită comandând întreaga oaste a cerului. Din nou îngerii loiali l-au avertizat şi i-au arătat care vor fi, cu siguranţă, consecinţele dacă el persistă în această hotărâre; că Acela care i-a putut crea pe îngeri putea, prin tăria Lui, şi să le răstoarne întreaga autoritate şi, ca un semn, să le pedepsească îndrăzneala şi răzvrătirea lor teribilă. Să te gândeşti că un înger s-ar opune Legii lui Dumnezeu care era la fel de sacră ca şi El Însuşi! I-au avertizat pe îngerii rebeli să-şi închidă urechile la argumentele înşelătoare ale lui Lucifer. L-au sfătuit, pe el şi pe toţi aceia pe care îi influenţeze, să meargă la Dumnezeu şi să-şi mărturisească greşeala de a fi admis un gând ce punea la îndoială autoritatea Sa.
3:12 Mulţi dintre simpatizanţii lui Lucifer erau înclinaţi să asculte sfatul îngerilor credincioşi, să se pocăiască de nemulţumirea lor şi să fie primiţi din nou în încrederea deplină a Tatălui şi a Fiului Său iubit. Atunci marele răzvrătit a declarat că el cunoştea Legea lui Dumnezeu şi că, dacă s-ar supune în ascultare servilă, onoarea i-ar fi luată. Nu i-ar mai fi încredinţată misiunea lui înaltă. Le-a spus
3:13 că merseseră deja prea departe ca să se mai întoarcă şi că el va înfrunta consecinţele, căci niciodată n-ar mai vrea să se plece într-o închinare de sclav înaintea Fiului lui Dumnezeu; că Dumnezeu nu i-ar ierta şi că acum ei trebuie să-şi apere libertatea şi să-şi obţină prin forţă poziţia şi autoritatea care nu le-au fost acordate de bună voie.) [Aşa s-a întâmplat că Lucifer, "purtătorul de lumină", cel care s-a împărtăşit de slava lui Dumnezeu şi era prezent la tronul Tatălui, prin păcat a devenit Satana, "adversarul" - Patriarhi şi Profeţi, p 40.]
3:14 Îngerii credincioşi au alergat în grabă la Fiul lui Dumnezeu şi I-au făcut cunoscut ceea ce se întâmpla printre îngeri. Ei L-au găsit pe Tatăl consultându-Se cu Fiul Său prea iubit ca să stabilească mijloacele prin care să înlăture pentru totdeauna autoritatea asumată de Satana, pentru cel mai mare bine al îngerilor credincioşi. Marele Dumnezeu ar fi putut să-l arunce dintr-o dată pe acest arhiamăgitor afară din cer, dar nu acesta era scopul Său. El avea să-i acorde rebelului şansa să-şi măsoare puterea şi tăria cu Fiul Său iubit şi cu îngerii credincioşi Lui. În această luptă, fiecare înger va alege de partea cui va fi şi acest lucru va fi cunoscut de toţi. A permite vreunuia dintre aceia care s-au unit cu Satana în răzvrătirea lui să mai locuiască în cer n-ar fi prezentat siguranţă. Ei învăţaseră lecţia răzvrătirii veritabile împotriva Legii de neschimbat a lui Dumnezeu, iar acest lucru era incurabil. Dacă Dumnezeu Şi-ar fi manifestat puterea ca să-l pedepsească pe acest conducător răzvrătit, îngerii necredincioşi nu s-ar fi dat pe faţă. De aceea, Dumnezeu a folosit altă cale pentru a-Şi manifesta în mod distinct dreptatea şi judecata înaintea întregii oştiri cereşti.
3:15 Război în cer
3:16 Era cea mai mare crimă să te răzvrăteşti împotriva conducerii lui Dumnezeu. Tot cerul părea în agitaţie. Îngerii erau organizaţi în companii, fiecare divizie având un înger comandant în fruntea ei. Satana
3:17 lupta împotriva Legii lui Dumnezeu din cauza ambiţiei de a se înălţa pe sine şi pentru că nu voia să se supună autorităţii Fiului lui Dumnezeu, Marele Comandant al cerului.
3:18 Întreaga oaste cerească a fost convocată să apară înaintea Tatălui, pentru ca fiecare caz să fie hotărât. Cu neruşinare, Satana şi-a exprimat nemulţumirea că Hristos este privilegiat faţă de el. S-a ridicat plin de mândrie şi a insistat că el ar trebui să fie egal cu Dumnezeu, să participe la consfătuiri cu Tatăl şi să-I înţeleagă planurile. Dumnezeu l-a informat pe Satana că numai Fiului Său I-ar descoperi planurile Sale secrete şi a cerut ca întreaga familie din cer, chiar şi Satana, să-I dea ascultare absolută şi necondiţionată; dar el (Satana) s-a dovedit nedemn de un loc în cer. Satana a arătat apoi, jubilând, către simpatizanţii lui care cuprindeau aproape jumătate din toţi îngerii şi a exclamat: "Aceştia sunt alături de mine! Îi vei alunga şi pe ei şi vei face un gol aşa de mare în cer?" Apoi el a declarat că era pregătit să se împotrivească autorităţii Domnului Hristos şi să-şi apere locul din cer prin forţă -- putere împotriva puterii.
3:19 Îngerii cei buni au plâns la auzirea cuvintelor lui Satana şi a laudelor lui triumfătoare. Dumnezeu a declarat că răzvrătiţii n-ar trebui să mai rămână în cer. Poziţia lor înaltă şi fericită fusese deţinută sub condiţia ascultării de Legea pe care o dăduse Dumnezeu pentru a guverna înalta clasă a fiinţelor inteligente. Nu fusese însă prevăzută nici o clauză pentru salvarea acelora care s-ar aventura să-I încalce Legea. Satana a devenit îndrăzneţ în rebeliunea lui şi şi-a exprimat dispreţul faţă de Legea Creatorului său. Nu putea s-o suporte. El a pretins că îngerii nu aveau nevoie de Lege, ci că trebuie lăsaţi liberi să-şi urmeze propria voinţă, care i-ar conduce întotdeauna în mod corect; că acea Lege era o restricţie a libertăţii lor şi că abolirea Legii
3:20 era un obiectiv măreţ al răzvrătirii lui. El credea că starea îngerilor necesita o îmbunătăţire. Nu în acelaşi fel gândea şi Dumnezeu, care făcuse Legile şi le înălţase la egalitate cu Sine Însuşi. Fericirea oştilor cereşti consta în ascultarea lor desăvârşită de Lege. Fiecare îşi avea lucrarea lui deosebită, ce-i fusese încredinţată, şi, până la revolta lui Satana, în cer fusese ordine perfectă şi activitate armonioasă.
3:21 Apoi a fost război în cer. Fiul lui Dumnezeu, prinţul cerului, împreună cu îngerii credincioşi Lui s-au angajat în luptă cu arhirebelul şi aceia care s-au unit cu el. Fiul lui Dumnezeu şi îngerii loiali au biruit, iar Satana şi simpatizanţii lui au fost alungaţi din cer. Toată oastea cerească L-a recunoscut şi adorat pe Dumnezeul dreptăţii. Nici o umbră de răzvrătire n-a mai fost lăsată în cer. Totul era plin de pace şi de armonie ca şi înainte. Îngerii din cer au plâns destinul celor care le fuseseră tovarăşi în fericire şi binecuvântare. Pierderea lor a fost simţită în cer.
3:22 Tatăl L-a consultat pe Fiul Său în legătură cu planul Lor de a-l crea pe om, care să locuiască pe pământ. Înainte de a-i oferi omului siguranţa veşnică, Dumnezeu urma să-l pună la probă pentru a-i încerca loialitatea. Dacă suporta testul prin care Dumnezeu a găsit cu cale să-l încerce, omul ar fi fost în cele din urmă egal cu îngerii. El avea să beneficieze de favoarea lui Dumnezeu, să converseze cu îngerii şi ei cu el. Dumnezeu n-a găsit potrivit să-l aşeze pe om în afara puterii neascultării.