29:11 L-am privit pe Isus în grădină cu ucenicii. Cu adâncă durere, i-a implorat să vegheze şi să se roage, ca să nu cadă în ispită. El ştia că avea să le fie încercată credinţa şi speranţele aveau să le fie dezamăgite, iar ei vor avea nevoie de toată tăria pe care o puteau obţine prin veghere strictă şi rugăciune fierbinte. Plângând cu strigăte tari, Isus S-a rugat: "Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta." Luca 22,42. Fiul lui Dumnezeu Se ruga în agonie. Picături mari de sânge se adunau pe faţa Lui şi cădeau la pământ. Îngerii zburau deasupra locului, privind scena, dar numai unul a fost trimis să-L întărească pe Fiul lui Dumnezeu în agonia Lui. În cer nu mai era bucurie. Îngerii şi-au aruncat coroanele şi harpele şi, cu cel mai profund interes, Îl priveau în tăcere pe Isus. Ei doreau să-L înconjoare pe Fiul lui Dumnezeu, dar îngerii comandanţi nu le-au permis, ca nu cumva, privind trădarea Lui, să-L elibereze; căci planul fusese întocmit şi trebuia îndeplinit.