25:1 Cap. 23 - Intrarea în ţara făgăduită
25:2 După moartea lui Moise, Iosua avea să fie conducătorul lui Israel, ca să-i ducă în ţara făgăduită. El fusese prim-ministrul lui Moise cea mai mare parte a timpului cât Israeliţii au rătăcit prin pustiu. Văzuse lucrările minunate ale lui Dumnezeu făcute prin Moise şi înţelegea bine înclinaţia poporului. Iosua era unul din cei doisprezece spioni trimişi să cerceteze ţara promisă şi unul din cei doi care a dat un raport corect al bogăţiei ei şi care a încurajat poporul să se suie în puterea lui Dumnezeu şi s-o ia în stăpânire. El era calificat pentru această funcţie importantă. Domnul i-a promis că va fi cu el cum fusese şi cu Moise şi va face Canaanul uşor de cucerit, dacă el avea să fie credincios în respectarea tuturor poruncilor Lui. Iosua era îngrijorat cu privire la felul în care să-şi îndeplinească însărcinarea de a conduce poporul în ţara Canaanului, dar această încurajare i-a risipit temerile.
25:3 Iosua le-a poruncit copiilor lui Israel să se pregătească pentru o călătorie de trei zile şi ca toţi bărbaţii de război să meargă la luptă. "Ei au răspuns lui Iosua şi au zis: 'Vom face tot ce ne-ai poruncit şi ne vom duce oriunde ne vei trimite. Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise,
25:4 numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine cum a fost cu Moise! Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale şi care nu va asculta de tot ce-i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te!'"
25:5 Trecerea Iordanului de către Israeliţi avea să fie miraculoasă. "Iosua a zis poporului: 'Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.' Şi Iosua a zis preoţilor: 'Luaţi chivotul legământului şi treceţi înaintea poporului.' Ei au luat chivotul legământului şi au pornit înaintea poporului. Domnul a zis lui Iosua: 'Astăzi voi începe să te înalţ înaintea întregului Israel, ca să ştie că voi fi cu tine cum am fost cu Moise.'"
25:6 Trecerea Iordanului
25:7 Preoţii trebuiau să meargă înaintea poporului şi să poarte chivotul ce conţinea Legea lui Dumnezeu. Când au intrat cu picioarele în apă la malul Iordanului, apele care curgeau au fost oprite şi preoţii au trecut purtând chivotulînare era simbolul Prezenţei Divine, iar poporul i-a urmat. Când preoţii au ajuns în mijlocul Iordanului, li s-a poruncit să rămână în albia râului până când toată oştirea lui Israel a trecut de partea cealaltă. Aici s-a convins generaţia aceea de israeliţi că apele Iordanului erau supuse aceleiaşi puteri pe care părinţii lor o văzuseră manifestându-se la Marea Roşie, cu patruzeci de ani mai înainte. Mulţi dintre aceştia trecuseră prin Marea Roşie când erau copii. Acum treceau Iordanul ca bărbaţi de război, complet echipaţi de luptă.
25:8 După ce tot poporul a trecut Iordanul,
25:9 Iosua le-a poruncit preoţilor să iasă din râu. Îndată ce preoţii, purtând chivotul legământului, au ieşit din râu şi au stat pe pământ uscat, Iordanul a curs mai departe ca şi înainte şi s-a revărsat peste maluri. Această minune săvârşită pentru israeliţi le-a mărit mult credinţa. Pentru ca această minune să nu fie uitată vreodată, Domnul l-a îndrumat pe Iosua să poruncească unor bărbaţi cu autoritate, câte unul din fiecare seminţie, să ia pietre din albia râului, din locul unde stătuseră picioarele preoţilor în timp ce trecea oastea evreilor, să le ducă pe umeri şi să înalţe un monument la Ghilgal, pentru a păstra în amintire faptul că Israel a trecut Iordanul pe uscat. După ce au ieşit preoţii din Iordan, Dumnezeu Şi-a retras mâna Sa puternică, iar apele s-au revărsat în albia lor ca o cascadă puternică.
25:10 Când au auzit împăraţii amoriţilor şi ai canaaniţilor că Dumnezeu a oprit apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel, li s-au topit inimile de frică. Israeliţii îi uciseseră pe doi din împăraţii Moabului, iar trecerea lor miraculoasă prin Iordanul umflat şi năvalnic i-a umplut de groază. Iosua i-a circumcis pe toţi care se născuseră în pustiu. După această ceremonie, au ţinut Paştele în câmpiile Ierihonului. "Domnul a zis lui Iosua: 'Astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.'"
25:11 Naţiunile păgâne L-au ocărât pe Domnul şi pe poporul Său din cauză că evreii nu au intrat în stăpânirea Canaanului, pe care se aşteptau să-l moştenească imediat după ce au părăsit Egiptul. Duşmanii lor au triumfat pentru că ei au rătăcit în pustiu un timp atât de îndelungat şi s-au înălţat plini de mândrie împotriva lui Dumnezeu, declarând că El nu era în stare să-i conducă în
25:12 ţara Canaanului. Acum, evreii trecuseră Iordanul pe uscat şi vrăjmaşii lor nu puteau să-i mai ocărască.
25:13 Mana a continuat până la această dată, dar acum, când Israeliţii erau gata să intre în posesia Canaanului şi să mănânce din roadele ţării, nu mai aveau nevoie de mană şi ea a încetat.
25:14 Căpetenia oştirii Domnului
25:15 Când Iosua s-a retras din mijlocul oştirii lui Israel, să mediteze şi să se roage pentru ca să-l însoţească prezenţa deosebită a lui Dumnezeu, a văzut un bărbat de statură înaltă, îmbrăcat ca de război şi ţinând în mână sabia scoasă din teacă. Iosua nu l-a recunoscut ca fiind din oştirea lui Israel, dar totuşi nu părea să fie nici duşman. În zelul său, Iosua s-a apropiat de el şi i-a zis: "'Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?' El a răspuns: 'Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit.' Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: 'Ce spune Domnul meu robului Său?' Şi Căpetenia oştirii Domnului i-a zis lui Iosua: 'Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.' Şi Iosua a făcut aşa."
25:16 Acesta nu era un înger obişnuit. Era Domnul Isus Hristos care îi condusese pe evrei prin pustiu, învăluit în stâlpul de foc noaptea şi în stâlpul de nor ziua. Locul era sfinţit de prezenţa Lui; de aceea i s-a poruncit lui Iosua să-şi scoată încălţămintea.
25:17 Atunci Domnul l-a instruit pe Iosua ce cale să urmeze pentru a cuceri Ierihonul. Tuturor bărbaţilor de război avea să li se poruncească să înconjoare cetatea o dată pe zi, timp de şase zile, iar în a şaptea zi să meargă de şapte ori în jurul Ierihonului.
25:18 Luarea Ierihonului
25:19 "Iosua, fiul lui Nun a chemat pe preoţi şi le-a zis: 'Luaţi chivotul legământului şi şapte preoţi să poarte cele şapte trâmbiţe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului.' Şi a zis poporului: 'Porniţi, înconjuraţi cetatea şi bărbaţii înarmaţi să treacă înaintea chivotului Domnului.' După ce a vorbit Iosua poporului, cei şapte preoţi care purtau înaintea Domnului cele şapte trâmbiţe de corn de berbece au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Chivotul legământului Domnului mergea în urma lor.
25:20 Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor care sunau din trâmbiţe şi coada oştirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe. Iosua dăduse porunca aceasta poporului: 'Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul şi să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: Strigaţi! Atunci să strigaţi.' Chivotul Domnului a înconjurat cetatea şi i-a dat ocol o dată, apoi au intrat în tabără şi au rămas în tabără peste noapte."
25:21 Oştile evreilor mărşăluiau în ordine desăvârşită. Mai întâi mergea un grup ales de bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în armura de război, nu ca să-şi exerseze acum măiestria în mânuirea armelor, ci doar ca să creadă şi să asculte instrucţiunile primite. Apoi urmau şapte preoţi cu trâmbiţe. După aceştia venea chivotul lui Dumnezeu, din aur strălucitor şi cu o aureolă de slavă deasupra lui, purtat de preoţi îmbrăcaţi în veşmintele lor bogate şi deosebite, indicând slujba lor sacră. Urma armata numeroasă a lui Israel, în ordine perfectă, cu fiecare seminţie sub steagul ei. În felul acesta au înconjurat cetatea cu chivotul lui Dumnezeu. Nu se auzea nici un alt sunet decât mersul acelei oştiri puternice şi răsunetul
25:22 solemn al trâmbiţelor, al cărui ecou se auzea pe dealuri şi prin cetatea Ierihonului.
25:23 Uimiţi şi alarmaţi, străjerii acelei cetăţi osândite observau fiecare mişcare şi o raportau celor cu autoritate. Ei nu puteau să spună ce însemna toată această manifestare. Unii luau în derâdere ideea ca cetatea să fie luată în felul acesta, în timp ce alţii erau uimiţi şi înfricoşaţi văzând splendoarea chivotului şi înfăţişarea solemnă şi demnă a preoţilor şi a oştirii lui Israel care-i urma, cu Iosua în fruntea ei. Ei îşi aminteau că Marea Roşie se despărţise înaintea israeliţilor cu patruzeci de ani în urmă şi că prin râul Iordan tocmai fusese pregătită o cale de trecere pentru ei. Erau prea îngroziţi ca să glumească. Îşi ţineau cu stricteţe închise porţile cetăţii şi luptători puternici păzeau fiecare poartă.
25:24 Timp de şase zile, armatele lui Israel au mărşăluit în jurul cetăţii. A şaptea zi au ocolit cetatea de şapte ori. Ca de obicei, poporul a primit poruncă să fie tăcut. Trebuia să se audă numai sunetul trâmbiţelor. Poporul trebuia să observe, iar când trâmbiţele aveau să sune mai prelung decât de obicei, atunci trebuiau să strige toţi cu voce tare, căci Dumnezeu le dădea cetatea. "În ziua a şaptea s-au sculat în zorii zilei şi au înconjurat în acelaşi fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de şapte ori. A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: 'Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!'" "Poporul a scos strigăte şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei a strigat tare şi zidul s-a prăbuşit; poporul
25:25 s-a suit în cetate fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate."
25:26 Dumnezeu intenţiona să le arate israeliţilor că luarea Canaanului nu trebuia să le fie atribuită lor. Căpetenia oştirii Domnului a biruit Ierihonul. Împreună cu îngerii Săi, era angajat în cucerire. Domnul Hristos a poruncit armatelor cereşti să dărâme zidurile Ierihonului şi să pregătească intrarea pentru Iosua şi armatele lui Israel. În această minune, Dumnezeu nu doar că a întărit credinţa poporului Lui în puterea Sa de a le supune vrăjmaşii, ci le-a şi mustrat necredinţa de mai înainte.
25:27 Ierihonul sfidase armatele lui Israel şi pe Dumnezeul cerului. În timp ce priveau oştirea lui Israel mărşăluind în jurul cetăţii lor în fiecare zi, s-au înspăimântat; dar s-au uitat la mijloacele lor puternice de apărare, la zidurile lor înalte şi de neclintit şi s-au simţit siguri că puteau rezista oricărui atac. Când, însă, zidurile lor tari s-au clătinat deodată şi s-au prăbuşit cu un zgomot nemaipomenit, ca cele mai tari bubuituri de tunet, ei au rămas paralizaţi de groază şi nu au mai putut opune rezistenţă.
25:28 Iosua, un conducător înţelept şi consacrat
25:29 Nici o pată nu se afla pe caracterul sfânt al lui Iosua. El era un conducător înţelept. Viaţa i-a fost în întregime consacrată lui Dumnezeu. Înainte de a muri a adunat poporul evreu şi, urmând exemplul lui Moise, le-a reamintit călătoriile prin pustiu şi felul îndurător în care lucrase Dumnezeu cu ei. Apoi li s-a adresat cu elocvenţă. Le-a relatat cum împăratul Moabului pornise la luptă împotriva lor şi îl chemase pe Balaam să-i blesteme; dar Dumnezeu "n-a vrut să asculte pe Balama: el v-a binecuvântat." Apoi Iosua le-a spus: "Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor
25:30 cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului."
25:31 "Poporul a răspuns şi a zis: 'Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei. Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut."
25:32 Poporul şi-a reînnoit legământul cu Iosua. Ei i-au spus: "Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru şi vom asculta de glasul Lui." Iosua a scris cuvintele legământului lor în cartea ce cuprindea legile şi rânduielile date lui Moise. Iosua a fost iubit şi respectat de tot Israelul, iar moartea lui a fost plânsă mult de popor.