23:1 Cap. 21 - Păcatul lui Moise
23:2 Adunarea copiilor lui Israel a fost adusă din nou în pustie, exact în locul unde Dumnezeu îi pusese la probă curând după ieşirea din Egipt. Domnul le scosese apă din stâncă şi această apă a continuat să curgă până când ei aproape au ajuns încă o dată stânca aceea. Atunci Domnul a făcut ca şuvoiul să se oprească, pentru a-Şi încerca iarăşi poporul, să vadă dacă vor trece testul credinţei lor sau vor murmura din nou împotriva Lui.
23:3 Când evreii au însetat şi n-au puteau găsi apă, au devenit nerăbdători şi nu şi-au amintit de puterea lui Dumnezeu care, cu aproape patruzeci de ani mai înainte, le scosese apă din stâncă. În loc de a se încrede în Dumnezeu, ei s-au plâns de Moise şi Aaron şi le-au spus: "Ce bine ar fi fost să fi murit noi, când au murit fraţii noştri înaintea Domnului!" Aceasta înseamnă că ei doreau să fi fost printre cei distruşi de plagă, în răzvrătirea lui Core, Datan şi Abiram.
23:4 Ei întrebau cu mânie: "Pentru ce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea şi noi şi vitele noastre? Pentru ce ne-aţi scos din Egipt şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de semănat, nici smochin,
23:5 nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut?"
23:6 "Moise şi Aaron au plecat de la adunare şi s-au dus la uşa cortului întâlnirii. Au căzut cu faţa la pământ şi li s-a arătat slava Domnului. Domnul a vorbit lui Moise şi i-a zis: 'Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor şi ea vă va da apă. Să le daţi astfel apă din stâncă şi să adăpi adunarea şi vitele lor.' Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul."
23:7 Moise îşi pierde răbdarea
23:8 "Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: 'Ascultaţi, răzvrătiţilor! Trebuie oare să vă scoatem noi apă din stânca aceasta?" Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea şi au băut şi vitele. Atunci Domnul a zis lui Moise: 'Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.'"
23:9 Moise a păcătuit. Era obosit din cauza cârtirilor neîncetate ale poporului împotriva lui şi împotriva poruncii Domnului. A luat toiagul şi, în loc să vorbească stâncii, cum îi poruncise Dumnezeu, a lovit stânca de două ori, după ce a spus: "Trebuie oare să vă scoatem noi apă din stânca aceasta?" De data aceasta a vorbit neînţelept. El nu a zis: Dumnezeu vă va arăta acum încă o dovadă a puterii Sale şi vă va scoate apă din această stâncă. El nu I-a atribuit lui Dumnezeu
23:10 puterea şi slava de a face să curgă iarăşi apă din stânca de granit şi, prin urmare, nu L-a înălţat înaintea poporului. Din cauza acestei căderi a lui Moise, Dumnezeu nu i-a îngăduit să conducă poporul în ţara făgăduită.
23:11 Întrucât era nevoie de manifestarea puterii lui Dumnezeu, acea ocazie era foarte solemnă, iar Moise şi Aaron ar fi trebuit să se folosească de ea pentru a face o impresie favorabilă asupra oamenilor. Moise, însă, era agitat, nerăbdător şi mânios din cauza cârtirilor poporului şi a zis: "Ascultaţi, răzvrătiţilor! Va trebui oare să vă scoatem noi apă din stânca aceasta?" Spunând aceasta, el accepta de fapt că Israelul cârtitor avea dreptate când îl acuza pe el că îi scosese din Egipt. Dumnezeu iertase poporului fărădelegi mai mari decât această greşeală a lui Moise, dar nu putea privi păcatul unui conducător la fel ca al celor care erau conduşi. Nu putea să scuze păcatul lui Moise şi să-i permită să intre în ţara făgăduită.
23:12 Prin aceasta, Domnul a dat poporului Său o dovadă de netăgăduit că El, care săvârşise o eliberare atât de minunată scoţându-i din robia egipteană, era Îngerul cel puternic care mergea înaintea lor în timpul tuturor călătoriilor lor, El, nu Moise; şi despre Sine spusese: "Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El." Exodul 23,20.21.
23:13 Moise a luat asupra lui slava ce aparţinea lui Dumnezeu şi a fost nevoie ca Dumnezeu să procedeze în felul acesta cu el, ca răzvrătitul Israel să fie lămurit pentru totdeauna că nu Moise era acela care îi scosese din Egipt,
23:14 ci Însuşi Dumnezeu. Domnul îi încredinţase lui Moise povara conducerii poporului Său, în timp ce Îngerul cel puternic mergea înaintea lor şi călăuzea toate călătoriile lor. Din cauză că ei uitau aşa de uşor că Dumnezeu îi conducea prin Îngerul Său şi erau gata să atribuie omului ceea ce numai puterea Sa putea înfăptui, El i-a pus la probă şi i-a încercat, să vadă dacă-L vor asculta sau nu. Ei au căzut la fiecare test. În loc să creadă şi să-L recunoască pe Dumnezeu care le semănase calea cu dovezi clare ale puterii, grijii şi dragostei Lui, n-au crezut în El, ci au pus pe seama lui Moise faptul că ieşiseră din Egipt, învinuindu-l ca fiind cauza tuturor nenorocirilor lor. Moise le-a suportat încăpăţânarea cu o răbdare remarcabilă. Odată au ameninţat să-l omoare cu pietre.
23:15 Sentinţa cea grea
23:16 Domnul a vrut să îndepărteze pentru totdeauna din mintea lor această impresie, interzicându-i lui Moise să intre în ţara făgăduită. El îl înălţase foarte mult pe Moise. Îi descoperise slava Sa măreaţă. Îl luase într-o apropiere sacră cu El pe munte şi binevoise să-i vorbească, aşa cum vorbeşte un om cu prietenul lui. El îi comunicase lui Moise şi, prin el, poporului, voinţa, rânduielile şi legile Sale. Faptul că Moise fusese înălţat şi onorat de Dumnezeu în felul acesta, îi agrava şi mai mult greşeala. El s-a pocăit de păcatul lui şi s-a umilit înaintea lui Dumnezeu. A spus întregului Israel părerea lui de rău pentru păcatul comis. El n-a ascuns consecinţa păcatului lui, ci le-a spus că, din cauză că nu-i dăduse slavă lui Dumnezeu, nu-i putea conduce în ţara promisă. Apoi i-a întrebat dacă această greşeală a lui era atât de mare, încât să fie corectată în felul acesta
23:17 de către Dumnezeu, cum va privi El cârtirile lor repetate acuzându-l (pe Moise) de pedepsele neobişnuite ale lui Dumnezeu pentru păcatele lor?
23:18 Numai de data aceasta şi-a îngăduit Moise să nutrească impresia că el le scosese apă din stâncă, când ar fi trebuit să înalţe numele Domnului în mijlocul poporului Său. Domnul voia acum să-i clarifice poporului faptul că Moise era doar un om, care urma îndrumarea şi instrucţiunile Unuia mai puternic decât el, şi care era chiar Fiul lui Dumnezeu. Cu aceasta avea să-i lase fără îndoieli. Celui căruia i s-a dat mult i se şi cere mult. Moise a fost mult favorizat, primind o viziune deosebită a măririi lui Dumnezeu. Lumina şi slava lui Dumnezeu îi fuseseră împărtăşite într-o bogată măsură. Faţa lui Moise reflectase asupra poporului slava pe care Domnul o lăsase să strălucească asupra lui. Toţi vor fi judecaţi potrivit cu privilegiile pe care le-au avut şi cu lumina şi binecuvântările acordate.
23:19 Păcatele oamenilor buni, al căror comportament a fost în general vrednic de imitat, sunt în mod deosebit neplăcute lui Dumnezeu. Ele îl fac pe Satana să triumfe şi să-i necăjească pe îngerii lui Dumnezeu cu eşecurile uneltelor Sale alese şi le oferă nelegiuiţilor ocazia să se ridice împotriva lui Dumnezeu. Domnul Însuşi îl condusese pe Moise într-un mod deosebit şi îi descoperise slava Sa, ca nimănui altuia pe pământ. Din fire, Moise era nerăbdător, dar se prinsese tare de harul lui Dumnezeu şi cu atâta umilinţă implorase înţelepciune din cer, încât a fost întărit şi şi-a biruit nerăbdarea, aşa că Dumnezeu l-a numit cel mai blând om de pe faţa pământului.
23:20 Aaron a murit la muntele Hor, căci Domnul spusese că nu va intra în ţara făgăduită pentru că, împreună cu Moise, păcătuise şi el când au scos
23:21 apă din stâncă, la Meriba. Moise şi fiii lui Aaron l-au îngropat pe munte, ca poporul să nu fie ispitit să facă o ceremonie prea mare pentru trupul lui şi să se facă vinovat de păcatul idolatriei.