22:1 Cap. 20 - Iscoadele şi raportul lor
22:2 Domnul i-a poruncit lui Moise să trimită oameni să cerceteze ţara Canaanului, pe care voia s-o dea copiilor lui Israel. În acest scop a fost ales câte un conducător din fiecare seminţie. Au plecat şi, după patruzeci de zile, s-au întors din cercetarea lor. Au venit înaintea lui Moise, Aaron şi a întregii adunări a copiilor lui Israel şi le-au arătat din roadele ţării. Toţi au fost de acord că era o ţară bună şi au expus ca dovadă roadele bogate pe care le aduseseră. Un ciorchine de strugure era atât de mare, încât îl cărau doi oameni pe un toiag. Au mai adus din smochinele şi rodiile care creşteau acolo din abundenţă.
22:3 După ce au vorbit despre bogăţia ţării, toţi, în afară de doi, au vorbit foarte descurajator despre posibilitatea de a intra în posesia ei. Spuneau că oamenii care locuiau în ţară erau foarte puternici, iar cetăţile erau înconjurate de ziduri tari şi înalte; şi, mai pe sus de toate, au văzut acolo pe copiii uriaşului Anac. Apoi au descris felul în care erau aşezaţi oamenii în Canaan şi imposibilitatea ca ei să fie vreodată în stare să-l ia în stăpânire.
22:4 În timp ce poporul asculta acest raport, şi-a dat frâu liber dezamăgirii, cu reproşuri şi tânguiri amare. Ei nu au aşteptat să se
22:5 gândească şi să judece că Dumnezeu, care îi adusese până acolo, cu siguranţă le va da ţara. Însă au cedat pe dată deznădejdii. Au limitat puterea Celui Sfânt şi nu s-au încrezut în Dumnezeu, care îi condusese până acolo. Îl ocărau pe Moise şi îşi spuneau unul altuia cârtind: Aşadar, acesta este sfârşitul tuturor speranţelor noastre. Aceasta este ţara pentru care am călătorit din Egipt ca s-o obţinem.
22:6 Caleb şi Iosua au căutat să se facă auziţi, dar oamenii erau atât de agitaţi, încât nu se puteau înfrâna ca să-i asculte pe cei doi bărbaţi. După ce s-au liniştit puţin, Caleb a început să vorbească. El a zis poporului: "Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!" Ceilalţi bărbaţi care fuseseră cu el au zis: "Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi." Ei au continuat să-şi repete raportul negativ şi au declarat că toţi oamenii erau de statură înaltă. "Am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: în ochii noştri, parcă eram nişte lăcuste şi la fel eram şi în ochii lor."
22:7 Israel murmură din nou
22:8 "Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea. Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron şi toată adunarea le-a zis: 'De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta? Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?' Şi au zis unul altuia: 'Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt.' Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ, în faţa
22:9 întregii adunări a lui Israel care era strânsă laolaltă."
22:10 Israeliţii nu numai că şi-au dat frâu liber plângerilor împotriva lui Moise, dar L-au acuzat pe Însuşi Dumnezeu că i-a înşelat, promiţându-le o ţară pe care nu erau în stare să o ia în stăpânire. Spiritul lor răzvrătit s-a înălţat într-atât încât, uitând de braţul puternic al Omnipotenţei care îi scosese din ţara Egiptului şi îi condusese până acolo printr-o serie de minuni, au hotărât să-şi aleagă un comandant care să-i conducă înapoi în Egipt, unde fuseseră sclavi şi înduraseră aşa de multe greutăţi. De fapt, şi-au ales o căpetenie, îndepărtându-l astfel pe Moise, conducătorul lor răbdător şi îngăduitor; şi au murmurat cu amărăciune împotriva lui Dumnezeu.
22:11 Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ înaintea Domnului, în prezenţa întregii adunări, ca să implore mila lui Dumnezeu în favoarea unui popor răzvrătit. Durerea şi întristarea lor erau prea mari ca să poată vorbi. Au rămas cu faţa la pământ în linişte deplină. Caleb şi Iosua şi-au rupt hainele, ca expresie a întristării lor foarte mari. "Şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: 'Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!'"
22:12 "Ei nu mai au nici un sprijin." Aceasta înseamnă că locuitorii Canaanului umpluseră măsura nelegiuirii lor şi protecţia divină fusese retrasă de la ei, iar ei se simţeau în siguranţă deplină şi erau
22:13 nepregătiţi pentru luptă; şi, prin legământul lui Dumnezeu, ţara ne este garantată. În loc ca aceste cuvinte să aibă asupra poporului efectul dorit, i-a mărit răzvrătirea hotărâtă. Oamenii s-au înfuriat şi au strigat tare şi cu mânie că Iosua şi Caleb trebuie ucişi cu pietre, ceea ce s-ar fi şi întâmplat dacă Domnul n-ar fi intervenit printr-o manifestare remarcabilă a slavei Lui grozave, în cortul întâlnirii, în faţa tuturor copiilor lui Israel.
22:14 Rugăciunea eficace a lui Moise
22:15 Moise a intrat în tabernacol ca să vorbească cu Dumnezeu. "Şi Domnul a zis lui Moise: 'Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui? De aceea, îl voi lovi cu ciumă şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât el.' Moise a zis Domnului: 'Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta. Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într-un stâlp de nor şi noaptea într-un stâlp de foc. Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile care au auzit vorbindu-se de Tine vor zice: 'Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i-o va da: de aceea l-a omorât în pustie.'"
22:16 Din nou Moise a refuzat ca Israel să fie distrus, iar el să fie făcut o naţiune mai puternică decât acest popor. Acest privilegiat slujitor al lui Dumnezeu îşi manifestă iubirea pentru Israel şi îşi arată zelul pentru slava Creatorului lui
22:17 şi pentru onoarea poporului Său: După cum ai iertat poporul acesta, din Egipt şi până acum, ai fost îndelung răbdător şi îndurător faţă de acest popor nerecunoscător; oricât de nevrednici ar fi ei, harul Tău este acelaşi. El pledează: Nu-i vei cruţa, deci, de data aceasta şi nu vei adăuga încă o pildă de răbdare divină la multele pe care deja le-ai dat?
22:18 "Şi Domnul a zis: 'Iert, cum ai cerut. Dar, cât este de adevărat că Eu sunt viu, slava Domnului va umple tot pământul. Pentru că toţi cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea şi minunile pe care le-am făcut în Egipt şi în pustie şi totuşi M-au ispitit de zece ori până acum şi n-au ascultat glasul Meu, toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da şi anume, toţi cei ce M-au nesocotit n-o vor vedea. Iar pentru că robul Meu, Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus şi urmaşii lui o vor stăpâni.'"
22:19 Înapoi în pustiu
22:20 Domnul le-a poruncit evreilor să se întoarcă şi să plece în pustiu pe calea care duce spre Marea Roşie. Ei erau foarte aproape de ţara cea bună, dar, prin răzvrătirea lor, au pierdut protecţia lui Dumnezeu. Dacă ar fi acceptat raportul lui Caleb şi Iosua şi s-ar fi suit imediat, Domnul le-ar fi dat ţara Canaanului. Dar ei nu au crezut şi au arătat un spirit atât de obraznic faţă de Dumnezeu, încât au atras asupra lor sentinţa de a nu intra niciodată în ţara făgăduită. Datorită milei şi harului Său, i-a trimis Dumnezeu
22:21 înapoi spre Marea Roşie, deoarece, în timp ce ei întârziau şi murmurau, amaleciţii şi canaaniţii au aflat despre iscoade şi se pregăteau să facă război cu copiii lui Israel.
22:22 "Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: 'Până când voi lăsa această rea adunare să cârtească împotriva Mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel care cârteau împotriva Mea.'" Domnul a spus lui Moise şi Aaron să spună poporului că le va face cum au zis ei. Ei ziseseră: Mai bine muream în ţara Egiptului! sau mai bine muream în pustia aceasta! Acum Dumnezeu avea să facă după cuvântul lor. Le-a cerut slujitorilor Lui să spună poporului că toţi cei de la douăzeci de ani în sus vor cădea în pustie, din cauza răzvrătirii şi cârtirilor lor împotriva Domnului. Numai Caleb şi Iosua vor intra în Canaan. "Pe copilaşii voştri, însă, care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea şi vor cunoaşte ţara pe care aţi nesocotit-o voi."
22:23 Domnul a declarat că, din cauza răzvrătirii părinţilor lor, copiii evreilor aveau să se rătăcească prin pustiu timp de patruzeci de ani, perioadă calculată de când părăsiseră Egiptul până când părinţii aveau să moară cu toţii. Astfel aveau să îndure şi să sufere timp de patruzeci de ani consecinţele nelegiuirii lor, după numărul zilelor în care cercetaseră ţara: o zi pentru un an. "Şi vor cunoaşte atunci călcarea făgăduinţei Mele." Ei trebuia să înţeleagă pe deplin că pedeapsa pentru idolatria şi cârtirea lor răzvrătită Îl obligase pe Domnul să-Şi schimbe planul cu privire la ei. Din tot poporul Israel, lui Caleb şi Iosua le-a fost promisă o răsplată, întrucât ceilalţi îşi pierduseră dreptul de a pretinde favoarea şi protecţia lui Dumnezeu.